aprilie 2020
Mădălina Muşat, 24 ani, Constanţa
Studentă a specializării actorie, clasa prof. univ. habil. dr. Miklós Bács, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca

Mădălina Muşat

Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Mădălina Muşat: În acest context, să spunem că sunt unul din tinerii care, aflaţi la începutul unuia dintre cele mai importante drumuri ale vieţii, încearcă să-şi creeze o cale cât mai fermă şi solidă.

R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
M.M.: Când eram mică, ţin minte că îl întrebam mereu pe bunicul meu lucruri pe care nici el nu putea să mi le explice, de genul "Ce se află în exteriorul vidului? Unde se termină universul?" sau "Cum poate Dumnezeu să se uite la noi toţi?" Mă fascina tot ce era magic. Prima carte pe care am citit-o a fost Noul Testament în imagini, un fel de Biblie a copiilor. Îmi plăcea enorm. O tot ţineam cu mine şi o tot reciteam. Seara, când îmi făceam rugăciunea, la sfârşit, îmi puneam câte-o dorinţă, şi cel mai des îmi doream să am puteri magice, să fiu invizibilă sau să mă teleportez.

R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
M.M.: Din clasa a II-a mama mă înscria la tot felul de cursuri extraşcolare din cadrul Palatului Copiilor din Constanţa. Şi anume: dans modern, canto, chitară, pian, dansuri populare, teatru. De-a lungul timpului am renunţat la toate, mai puţin la teatru, unde am rămas din clasa a IV-a până la liceu, unde am continuat să activez în trupa liceului.

R.R.: Din experienţele pe care le-ai avut până acum, ce semnificaţii i-ai oferi tu teatrului?
M.M.: Teatrul e extaz, e iubire, e intensitate.

R.R.: Consideri teatrul ca pe un instrument prin care tu, ca artist, să poţi schimba ceva în societate?
M.M.: Ca în toate artele, consider că şi în spatele actului teatral e vorba de un mesaj pe care artistul vrea să-l dea mai departe publicului. Şi da, acel mesaj trebuie să fie clar, puternic şi să aibă rolul de a schimba ceva în cel care îl receptează.

Mădălina Muşat - Suflete Zbuciumate (foto: Alex Şerban)


R.R.: Tot ceea ce se petrece pe scenă merită să poarte numele de teatru?
M.M.: În facultate, profesorul nostru ne spunea "Tot ce-i teatru e pe scenă, însă nu tot ce-i pe scenă e teatru." Am văzut spectacole şi i-am dat dreptate.

R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
M.M.: Cred că ce mă alimentează la teatru în continuare este porţia aia de magie la care visam din copilărie şi faptul că nu-i o meserie obişnuită. Aici eşti implicat total. Dacă vrei să faci performanţă, trebuie să te dăruieşti cu totul: minte, trup şi suflet. Chiar şi stilul de viaţă trebuie să fie altul, să se adapteze la cerinţele meseriei. Iar mie au cam început să-mi placă astfel de sacrificii.

R.R.: Consumi teatru: mergi la spectacole, citeşti (despre) teatru? Eşti conectată la realităţile teatrului autohton?
M.M.: În ultimii trei ani, fiind în facultate, nu prea am avut timp să consum teatru în alt fel decât practic, la şcoală. Am stat doi ani în Bucureşti, iar acolo mergeam aproape în fiecare zi la câte un spectacol. Mi-aş dori să mai pot face asta cândva.

R.R.: Cum îţi place să trăieşti: te laşi dusă de val sau chibzuieşti înainte de a acţiona?
M.M.: Din obişnuinţă, mă lăsam mai tot timpul dusă de val, însă în ultimii ani am învăţat să fiu mai raţională. Mi se pare esenţial pentru societatea în care trăim.

R.R.: Crezi că este (şi) responsabilitatea actorului în legătură cu ceea ce aduce pe scenă, ori el trebuie doar să asculte de cererea publicului, a regizorului, a directorului teatrului?
M.M.: Cred că actorul nu e doar o simplă pensulă cu care autorul şi (sau) regizorul fac un tablou. Actorul este un artist. Iar el îşi creează arta lui. Nu spun că n-ar trebui să ţină cont de regizor, ci pur şi simplu să nu fie doar un executant. El creează un rol, de a cărui autenticitate doar el este responsabil!

R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Ţi-a lipsit ceva anume, ai avut parte de prea multe cursuri?
M.M.: N-am avut niciodată cum să mă plâng că mi-a lipsit ceva. Din contră, m-am plâns că sunt prea multe de făcut. Lucru de care acum am ajuns să fiu recunoscătoare. Ne-a prins bine asta, ne-a crescut rezistenţa.

Mădălina Muşat - April în Noapte bună, Billy Milligan! (foto: Albert Dobrin)


R.R.: Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învăţat în cadrul celor trei ani?
M.M.: Am învăţat multe în anii aceştia. Şcoala asta a fost un boom de informaţie preţioasă. Cel mai important lucru pe care mi-l aduc aminte acum este acela că în procesul creaţiei nu trebuie să săpăm în lungime pentru că nu dăm de apă. În schimb, dacă săpăm în adâncime, atunci vom avea rezultate. Varianta mai puţin metaforică: concentrează-te pe un singur lucru şi fă-l genial, decât pe o mie, făcându-le mediocre.

R.R.: Ce părere ai despre folosirea noilor tehnologii în cadrul spectacolelor de teatru? Cât eşti de confortabilă cu inovaţiile aduse de acestea?
M.M.: Sunt total pro-tehnologie în general. Lumea evoluează continuu, iar artele trebuie adaptate la asta. Cum altfel să ţinem teatrul în viaţă, să chemăm public, să fugim de rutină, dacă nu prin schimbare, diversitate şi forme noi?

R.R.: Cum te raportezi la dramaturgia contemporană? Cum o priveşti în comparaţie cu cea clasică?
M.M.: Dramaturgia contemporană este mai pe înţelesul generaţiei noastre. De-asta cred că mi-e mai uşor s-o abordez, spre deosebire de cea clasică.

R.R.: Care crezi că este cel mai eficient mod în care te poţi promova tu, ca artistă, într-o lume atât de competitivă şi de deschisă?
M.M.: Deocamdată cred că e bine că e o lume competitivă. Asta te face să evoluezi. Cred că cel mai avantajos este să ai curajul să te etalezi pe tine aşa cum eşti tu, sincer, cu toate punctele slabe, fără să vrei să pari în vreun alt fel. Cred că lumea apreciază autenticitatea.

R.R.: Care e relaţia ta cu publicul? Ce-ţi place şi ce nu-ţi place la el?
M.M.: Complicated relationship! Uneori merge bine, alteori extrem de prost. Ca într-o căsătorie.

R.R.: Ce crezi că ai fi făcut dacă nu era teatrul?
M.M.: Sincer, nu m-am gândit până acum la asta.

R.R.: Crezi într-un teatru făcut cu sudoare? Cât este muncă şi cât este talent?
M.M.: Nu cred că există teatru fără sudoare. Cred în egală măsură în muncă şi talent. Talentul fără muncă stagnează, iar munca fără talent n-are strălucire.

R.R.: Cine este artistul care te inspiră? Cu cine ai vrea să împarţi scena şi de ce?
M.M.: Sunt mulţi actori care-mi plac şi cu care aş juca. Mi-ar plăcea să joc odată cu Andreea Bibiri. Mi se pare o forţă uriaşă.

R.R.: Ce mesaj ai vrea să-ţi transmiţi ţie de peste 10 ani?
M.M.: "Dac-ai putut până acum, poţi şi de acum încolo."

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus