Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Derailed

Derailed, un thriller fără prea mari greşeli


Iulia Blaga

România Liberă, februarie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Debutul hollywoodian al cineastului suedez Mikael Hafström (nominalizat în 2004 la Oscarul pentru film străin) se petrece cu un thriller produs de o casă mare, Miramax, (alături de The Weinstein Company) şi beneficiază din acest motiv de două vedete - Clive Owen şi Jennifer Aniston. Inspirat de best-seller-ul lui James Siegel, Derailed / Fără control e un thriller corect, bine condus , în sensul că ştie cînd să schimbe macazul ca să nu ajungă pe linie moartă. Asta nu înseamnă că ar fi un film de Oscar. Nici nu îşi propune asta.

Referinţele feroviare nu sunt întîmplătoare. Eroul principal, Charles Schine, care e director executiv la o firmă şi care are acasă o soţie frumoasă şi o fiică bolnavă de diabet, realmente deraiază cînd în trenul ce-l duce spre serviciu, la Chicago, cunoaşte o femeie seducătoare. Cum acasă, ca şi la birou, plictiseala e cam mare, bărbatul marşează pînă la punctul din care nu mai poate reveni la starea iniţială. Cu un Clive Owen extrem de bine distribuit, capabil să mobileze personajul şi să-l facă vulnerabil şi lacom în egală măsură, deraierea se produce fără hopuri pentru spectatorul care a mai văzut filme cu bărbaţi însuraţi care cad în păcat. Scenariul însă schimbă macazul şi-l aduce în scenă pe un şarlatan francez (care, fiind şi şmecher, e interpretat supărător de previzibil de Vincent Cassel). Eroul va trebui acum să plătească cu bani mulţi vina de a fi luat-o pe arătură. De aici înainte, filmul lasă deoparte încărcătura erotică pentru a se fixa pe scheletul unui thriller sănătos, în care te şi sperii de cîteva ori, şi care e în stare să te şi surprindă pînă aproape de final (deşi la ultima turnantă te-ai fi aşteptat.).

Glosînd pe marginea şansei sau, mai exact, a ghinionului, filmul se menţine totuşi între laturile metalice ale thrillerului, fără a distila esenţele şansei de a rata sau nu un tren, a se citi un destin, cum făcea de pildă Sliding doors de Peter Howitt. Norocul filmului se numeşte însă Clive Owen, unul dintre cei mai bun actori ai momentului, care e în stare să treacă de la un rol la altul ca şi cum s-ar naşte din nou. Cît despre Jennifer Aniston, e şi ea pe-acolo...



 Toate articolele despre Derailed


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Import-Export SRL - Derailed, Andrei Creţulescu
 Derailed. Fără control, Distribuitor Prooptiki România


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer