Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Richard al III-lea nu se mai face

Psihanaliza răului modern - Richard al III-lea nu se mai face


Adriana Moca

Cultura, ianuarie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
O dată trecutul restabilit, trebuie să ne întrebăm cum ne vom servi de el şi în ce scop. Matei Vişniec pare să răspundă în recenta sa piesă Richard al III-lea nu se mai face interogaţiei lui Ţvetan Todorov din Abuzurile memoriei. Biografia sa personală de intelectual emigrant politic corespunde, toutes proportions gardées, celei a celebrului regizor rus, Vsevolod Meyerhold, deportat în timpul regimului stalinist ca urmare a refuzului de a crea conform normelor realismului socialist. Vişniec descompune mecanismul cenzurii, cu ştiinţa celui care trăind-o, o restituie sublimată, graţie unei psihanalize îndelungate, dureroase dar necesare totodată. Versiunea oficială a trecutului şi adevărul unic al prezentului care compun obsesia regimurilor totalitare, trebuie să distrugă orice urmă de aluzie deranjantă, fie ea înscrisă într-o piesă shakespeareană. Dramaturgul imaginează mizanscena piesei Richard al III-lea din perspectiva artistului Meyerhold care refuză supunerea absolută, semnându-şi condamnarea la moarte. Teatrul sperie Puterea cu atât mai mult cu cât vorbeşte despre putere. Comisiile de cenzură verifică dramaturgia, biografia, fotografia unui autor, mort cu câteva sute de ani în urmă, dar pasibil de o reinterpretare duşmănoasă, neconformă cu valorile omului nou. Comicul scenelor de interogatoriu al Comisiei de Cenzură este dublat în permanenţă de o perversă instigare la culpabilitate. Vinovăţia şi frica îşi instituie starea de asediu în mintea, inima, corpul celui chemat la ordine. Toate organele umane sunt controlate de organele poliţiei politice. Autocenzura se instalează şi este potenţată, într-un coşmar tentacular, de către toţi membrii familiei lui Meyerhold, de la părinţi până la copilul nenăscut încă. Richard al III-lea, personajul lui Shakespeare, devine în textul lui Vişniec întruchiparea răului pur, infinit mai puţin nociv decât cel ideologic, al epocii moderne bântuite de toate ipostazele grotesc distorsionate ale demagogiilor malefice.

Regizorul Michel Vivier recreează, recurgând la stilizări scenografice şi interpretative, "convenţia conştientă", conceptul de teatru pe care l-a introdus Meyerhold la începutul secolului XX. Realismul dispare în spatele semnelor plastice cu încărcătură emoţională şi a unei teatralităţi verificate la sânge, capabile de a suscita spectatorului o reflecţie proprie. Vivier este interesat mai ales de scenele în care oniricul se dezlănţuie, făcând să dispară conturul precis, acelea unde figura generalissimului Stalin se substituie portretului shakespearean sau naşterii copilului-marionetă. Graniţa între vis şi realitate este mobilă, fluidă şi coşmarul se compune dintr-un mozaic de secvenţe de teatru în teatru, de imaginar reverberat în oglinzi.

Alexandru Repan în rolul lui Meyerhold, orchestrează minuţios momentele de regie şi parcurge gradat, cu o subtilitate particulară, etapele înfrângerii sale ca fiinţă umană. Vulnerabil şi plin de forţă, revoltat şi supus, dublează teatralitatea cu un dinamism interior care imprimă întregului spectacol un ritm personal. Într-un arc peste timp, dramaturgul şi actorul se reîntâlnesc, ca un fel de ecou al unui spectacol interzis în urmă cu aproape 20 de ani, Caii la fereastră şi chiparosul pitic, tot la "Nottara", în care Alexandru Repan avea - dacă spectacolul s-ar fi jucat măcar o dată - acea întâlnire la vârf cu o creaţie actoricească. Tragi-comicul finalului monstruos este pregătit suculent de personajul gardianului-şef, căruia Sorin Cociş îi surprinde excelent, într-unul din cele mai bune roluri de până acum, primitivismul grotesc al omului nou stalinist, forţa brută şi disperarea confuză. Monolitic şi tribal, actorul reuşeşte, în scena scrisorii, să producă milă şi groază.

Co-produs de teatrul "Nottara" din Bucureşti, "G.A.Petculescu" din Reşiţa şi Théâtre de la Presqu'île Granville, Franţa, spectacolul Richard al III-lea nu se mai face este nu numai o experienţă artistică reuşită care demonstrează că Anul Francofoniei începe sub auspicii faste, dar şi un remember necesar al unor orori petrecute nu demult. Răul ideologic n-a dispărut odată cu căderea Cortinei de Fier iar dorinţa de putere proliferează suspect de repede, chiar acolo unde te aştepţi mai puţin. De aceea, periodic e nevoie de o psihanaliză a răului contemporan, pe care teatrul ştie şi poate să o facă.



 Toate articolele despre Richard al III-lea nu se mai face


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Adriana Moca


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer