Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Proof

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Proof - Demonstraţia - piesa şi filmul


Ada-Maria Ichim

februarie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În aprilie 2002, în West End, centrul teatral londonez, avea loc premiera piesei Proof (Demonstraţia) de David Auburn, în regia lui John Madden şi având-o în distribuţie, într-una din extrem de rarele sale apariţii scenice, pe Gwyneth Paltrow.

În ianuarie 2006, în West End, are loc premiera filmului cu acelaşi titlu, acelaşi regizor şi aceeaşi actriţă în acelaşi rol principal; pe generic, la scenariu, lui David Auburn i se adaugă Rebecca Miller.

Într-o sesiune deschisă de întrebări şi răspunsuri, Madden compară felul în care a gândit scenic şi cinematografic acelaşi fir narativ / dramatic.

Piesa spune povestea simplă a unei tinere inteligente, Catherine, (Gwyneth Paltrow) care trăieşte singură în casa rămasă moştenire de la tatăl ei, Robert (pe scenă Ronald Pickup, în film, Anthony Hopkins), un faimos profesor de matematică. După moartea lui, precedată de o îndelungată luptă cu alienarea mentală, Catherine se izolează din ce în ce mai mult. O vizitează un student de-al tatălui ei, Hal (Richard Coyle / Jack Gyllenhaal), aflat pe urmele manuscriselor profesorului, pe care speră să le utilizeze pentru propria sa carieră. De la New York, soseşte sora ei, Claire (Sara Stewart / Hope Davis), decisă să vândă casa şi chiar să îşi pună sora sub control psihiatric. Găsirea unui caiet care conţine o demonstraţie matematică ce ar putea revoluţiona teoria numerelor prime stârneşte întrebări privind autorul demonstraţiei şi sănătatea mentală a lui Catherine.

Întreaga piesă se petrece într-un singur spaţiu - veranda din spatele casei. În spectacolul din 2002, scena a fost adaptată în aşa fel încât să se rotească: "Decorul turnant, luminat intim, construit de scenograful Rob Howell, reprezintă veranda cu vopsea scorojită, plină de cufere şi lăzi vechi, de covoare şi de mobilă de lemn, dar sunt momente în care stâlpii de susţinere obturează actorii. Singurul motiv, mi se pare, pentru care scena se roteşte", scrie cu umor Lizzie Loveridge în cronica spectacolului (London Review, mai 2002), "este ca toată lumea să aibă parte de acelaşi obstacol. Regizorul minimizează această inconvenienţă, nelăsându-şi actorii să stea într-un singur loc. Este o piesă care evită sentimentalismul, iar rezultatul combină excelente performanţe actoriceşti cu o scriitură coerentă şi expresivă." Madden dă un motiv mai profund. El explică propunerea scenografică drept o materializare a intenţiei de a prezenta mai multe faţete ale unui eveniment, ale unei personalităţi, multiplele feţe ale adevărului.

Madden povesteşte că a acceptat invitaţia lui Sam Mendes (directorul artistic de atunci al Teatrului Donmar, şi regizor de film - American Beauty, Jarhead) de a pune în scenă spectacolul şi pentru a-i da ocazia lui Paltrow, cu care colaborase cu succes la Shakespeare in love (1998) să urce pe scenă. Referindu-se la lucrul împreună, Madden povesteşte despre felul în care Paltrow se temea să "dea totul la repetiţii", de teamă că nu îi va mai rămâne nimic pentru filmare. "Am sfătuit-o, atunci, să joace teatru. În teatru, descompui caracteristicile fiecărui personaj, pentru a fi capabil să le reconstruieşti într-un proces care se repetă seară de seară. În film, nu ai nevoie de aşa ceva. O singură dublă foarte bună este de ajuns."

Madden continuă, vorbind despre experienţa de la Donmar: "piesa era scrisă aşa de bine, peisajul emoţional atât de intens, caracterizările aşa de bogate şi clare, iar naraţiunea simplă şi totuşi plină de surprize avea un naturalism ciudat. Era, de asemenea, o poveste foarte subiectivă, cu salturi temporale. Era o poveste poliţistă. Vorbea de sentimentele oamenilor. Naturalism, subiectivism, salturi temporale, mister, plan detaliu, toate acestea sunt elemente filmice. Problema era cum să le filmezi."

Madden foloseşte expresia "to open up" când vorbeşte despre procesul de adaptare de la piesă la scenariu. Acest proces implică diferite tipuri de alegeri pentru regizor şi scenarist: să păstreze învelişul temporal limitat al piesei sau nu, să utilizeze unităţile temporale extinse ale textului dramatic sau pe cele restrânse ale filmului, să includă sau nu scene care sunt doar pomenite în textul iniţial, precum scena înmormântării, petrecerea de după comemorare etc. "Textul are două nivele, cel obiectiv, al naraţiunii, şi cel subiectiv, al personajului Catherine, care se întreabă tot timpul dacă alunecă pe panta nebuniei asemeni tatălui ei." Elementul hotărâtor a fost decizia de a folosi ca punct central un moment care precede acţiunea piesei: cel în care Catherine încuie caietul cu demonstraţia în sertar. "Un mister al prezentului, a cărei cheie se află în trecut." Regizorul îşi plasează conflictul dramatic la intersecţia dintre lumea matematicii şi cea reală. "În lumea matematicii 'certitudinea' există, este demonstrabilă, validează faptele. Filmul juxtapune ideea de validare lumii reale, unde acest lucru, în termeni absoluţi, nu este posibil."

Din nou, Madden reuşeşte să facă o peliculă ritmată din acest "little home movie" ("mic film de familie"), în care Gwyneth Paltrow evoluează cu aceeaşi intensitate dramatică, combinaţie de fragil şi inteligenţă, care a făcut-o să câştige un Oscar în 1999, iar Jake Gyllenhaal este unul dintre cei mai sexy şi mai carismatici matematicieni aduşi până acum pe marele ecran (îl întrece chiar şi pe Russell Crowe în A beautiful mind). Anthony Hopkins, în rolul tatălui, contribuie cu prezenţa sa grea de tăceri, priviri, şi replici oscilând periculos între nebunie şi bun simţ, la echilibrul dramatic al filmului.

(Londra, februarie 2006)




Teatrul Donmar - scurtă cronologie

Sageata 1870 - Clădirea este folosită pentru cazanul unei fabrici de bere, precum şi ca depozit de orz.
Sageata 1920 - Spaţiul este folosit ca platou de filmare şi pentru coptul bananelor din piaţa Covent Garden.
Sageata 1961 - Impresarul de teatru Donald Albery cumpără depozitul şi îl transformă în studio de repetiţii pentru compania de balet a lui Margot Fonteyn. Din combinarea prenumelor lor rezultă numele actual al clădirii: Donmar.
Sageata 1977 - Compania teatrală Royal Shakespeare Company face din Donmar complementul londonez al sălii din Stratford-upon-Avon.
Sageata 1981 - Sub managementul lui Ian Albery şi Nica Burns, Donmar adăposteşte câteva dintre cele mai inovatoare spectacole din istoria teatrului britanic contemporan.
Sageata 1990 - Clădirea este achiziţionată de Associated Capital Theatres.
Sageata 1990 - Mendes devine directorul artistic , iar Caro Newling i se alătură ca producător executiv.
Sageata 1990-1992 - Sam Mendes supervizează reamenajarea teatrului care îşi redeschide porţile cu premiera britanică a piesei Assassins de Sondheim şi Weidman.
Sageata 1999 - Ambassador Theatre Group preia clădirea Donmar Warehouse.
Sageata 2002 - Michael Grandage îi urmează lui Sam Mendes ca director artistic, iar Nick Frankfort îi succede lui Caro Newling pe postul de producător executiv.

Mai multe amănunte pe situl teatrului.



 Toate articolele despre Proof


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Ada-Maria Ichim


Alte articole

 Sobru şi elegant - Proof, Carmen Mezincescu
 Dovezi şi certitudini incomplete amestecate cu nebunie - Proof, Andreea Drogeanu
 Dovada că Hollywoodul n-a ucis emoţia - Proof, Mihai Fulger
 Încrederea, această broken Hallelujah - Broken Flowers şi Proof, Iulia Blaga
 Proof - excelent studiu asupra încrederii, Iulia Blaga
 Toate articolele despre Proof


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer