Sub patru steaguri

Sub patru steaguri. Contro 4 bandiere sau From Hell to Victory. Film italian din 1979, regizat de Umberto Lenzi, sub pesudoniumul Hank Milestone. Cu George Peppard, George Hamilton, Anny Duperey, Horst Bucholz, Jean-Pierre Cassel, Sam Wanamaker şi Capucine. Secvenţele de luptă aeriană sunt din Bătălia pentru Anglia (1969). Un clasic de cinema de matineu, sau nu, şi de film prost mai bun ca cele bune, de pe vremea biletului de 4 lei foarte vechi. Şi ce legătură ar putea avea cu cele patru filme prezentate aici? Păi, cifra şi ambalajul. Câte un steag la fiecare stea, din patru stele, patru steaguri. Cu totul, pentru că nu am găsit un singur film cu patru steaguri, în afară de cel din titlu.

 Brothers Grimm: Fraţii Grimm sau Fraţii Weinstein? Terry Gilliam s-a bătut cu producătorii lui, fraţii Weinstein, şi aceştia au câştigat. Gilliam a ridicat steagul alb la producţia acestui excentric, excesiv, expansiv şi expensive exerciţiu stilistic. Basm postmodernist filmat la Praga, în studio, cu interminabile probleme. Feeric, macabru şi sarcastic, cu muzică de Dario Marianelli, Peter Stormere şi actorul gilliamesc Jonathan Pryce. Trei steaguri din patru. Şi multe magic beans.

 Jarhead / Puşcaşi marini. Două steaguri jumate din patru. Adică Full Hip Hop Jacket. Şi anti Three Kings Totuşi, cel mai bun şi convingător Mendes, după manieristele American Beauty şi Road to perdition. Include o secvenţă de Apocalypse Now propagandistică (!). Jake Gyllenhaal şi Peter Sarsgaard sunt infanterişti arşi la creier la propriu şi la figurat în acest film despre războiul care nu a avut loc, cel din 1991, din Golf. Ceea ce-mi aduce aminte de bancul cu golful...

 Walk The Line / Povestea lui Johnny Cash. Două steaguri la babord /din patru. Biografie muzicală regizată de James Mangold (Copland, Girl, Interrupted). Adică telenovela amoroasă şi muzicală dintre Johnny Cash (Joaquin Phoenix) şi June Carter (Reese Whiterspoon). Am zis-o şi o repet, mie cel mai mult mi-a plăcut Robert Patrick în rolul tatălui lui Cash şi posterul cu Dylan (Bob, nu Thomas). Dar ce contează ce mi-a plăcut mie, dacă filmul face 200 de milioane WW (numai în America, a încasat cât Ray cu totul) şi Reese o să ia Oscarul: în plus, se mai vând şi nişte albume ale lui man in black, dar nu la noi.

 Derailed / Fără control. Un steag la pupă. Cam amărât, la fel ca privirea lui Clive Owen, care pare să nu-şi fi dorit să joace în debutul de limbă engleză al regizorului suedez Mikael Håfström (Ondskan / Evil / Diabolicul, care nici el nu m-a convins). Spasme de film noir cu cea mai ne-fatală (sau fatal de plictisitoare) femme fatale, Jennifer Aniston. L-am înţeles pe Brad Pitt. Plus ciordeli de Cape Fear şi Vincent Cassel hilar ca bad boy cu accent (un fel de Tenia de desen animat) şi iată legătura cu Sub patru steaguri. Acolo juca son papa, Jean Pierre. Şi în Fraţii Grimm, pam bam, vrăjitoarea e soţia lui Vincent, Monica Bellucci. Şi-am încălecat p-un steag aşa, şi v-am spus filmele-aşa!

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.