Suplimentul de cultură / martie 2006
Broken Flowers
Dintre filmele - tot mai numeroase - de pe ecranele noastre, aleg azi două şi le leg cu un fir alb, eventual roşu. Primul este Broken Flowers al lui Jim Jarmusch (tradus la noi Flori frînte, în genul lui "Flori, fete, filme sau băieţi, artişti sau cîntăreţi"). Al doilea este Proof / Dovada, realizat de John Madden. Două filme pe care nu aveţi scuze dacă le săriţi.

Ce e încrederea? Cum o putem cîntări, măsura, defini? "Your faith was strong but you needed proof", cînta Jeff Buckley (şi va cînta şi mai jos, între paranteze.). "Credinţa ei era puternică, dar avea nevoie de dovezi." Eroina lui John Madden, pe nume Catherine, are 27 de ani, şi-a abandonat studiile de matematică, iar ultimii trei ani şi i-a petrecut avînd grijă de tatăl său, matematician genial, nu prea sănătos la mansardă. Acum tatăl a murit, afară plouă, ea se uită la reclame, mîine îl îngroapă.

În camera lui, Don Johnston, vreo 50 de ani, în trening, stă băţos pe canapeaua de piele şi se uită apatic la desene animate. Tocmai l-a lăsat iubita lui mai tînără, care-i reproşează că a tratat-o ca pe o amantă. Pe urmă a găsit un plic roz din care a aflat că are un fiu de 19 ani. Vecinul, simpatic, i-a adus muzici pe CD, încearcă să-l mobilizeze. Trebuie să afle ce e cu băiatul, al cui e. Cine e misterioasa iubită care irumpe aşa, fără preaviz? Privirea lui Don e goală. Ca pentru a-i face o favoare prietenului, acceptă hărţile, muzicile (mişto) de pe CD, tot planul, şi pleacă prin ţară. ("Well, baby, I've been here before / I've seen this room and I've walked this floor / I used to live alone before I knew you / And I've seen your flag on the marble arch / But love is not a victory march / It's a cold and it's a broken Hallelujah...").

Sora lui Catherine, care a venit de la New York la Chicago pentru înmormîntare, poartă taioare roz şi pantofi cu toc, a adus un "conditioner" bun pentru păr şi cuvinte idioate de susţinere. Catherine o ascultă apatică, neştiind dacă merită să-i dea cu ceva în cap. În schimb, pe fostul student al tatălui, Hal, l-a remarcat de mai de mult, era un băiat care n-o plictisea. Catherine e prea deşteaptă ca să fie drăguţă. Nu-i pasă dacă e urîcioasă, de fapt, nu-i mai pasă decît cum să iasă din ţarcul în care e. Dacă tatăl i-a murit, ea ce va face? Dacă e genială ca tatăl ei, poate e nebună ca el. Rememorează trecutul, îl readuce pe tatăl ei în decor, caută dovezi în trecut, în timp ce în viaţa reală sora vine cu idei "practicoide" şi replici stupide, iar Hal încearcă s-o domesticească, simţind-o senzitivă ca un trandafir japonez.

Două filme care vorbesc limbi diferite

În vremea asta, Don îşi vizitează pe rînd cele patru iubite, cumva plictisit să descopere că ele mai au încă sentimente puternice pentru el, deşi n-o arată. Preferă să le privească şi să-şi imagineze cam cum i-ar fi arătat viaţa dacă ar fi rămas cu ele. Nici o perspectivă nu pare să-l facă să regrete ceva. Trecutul stă bine acolo unde e. Împachetat. Un pic obositor să te confrunţi cu el, să vezi că ai trecut ca un sloi de gheaţă prin poveşti care pe femei le-au lăsat ca nişte prăjituri sleite. ("Well, there was a time when you let me know / What's really going on below / But now you never show that to me do you / But remember when I moved in you / And the holy dove was moving too / And every breath we drew was Hallelujah...")

S-ar părea că cele două filme vorbesc limbi diferite. Oamenii vorbesc la fel. În spatele pielii lor se ascund secrete pe care n-o să le cunoaştem niciodată. După ce formulă matematică se instalează armonia dintre mine şi celălalt? După ce formulă matematică îi acord celuilalt un cec în alb? Ce ne trebuie ca să ne deschidem burţile ca pe nişte peşti, astfel încît să putem fi văzuţi pe de-a-ntregul? De ce dovezi am nevoie să cred că celălalt nu mă va dezamăgi? De ce dovezi am nevoie să cred cînd nu mai pot crede? Unde se duce încrederea cînd se duce? Deocamdată nu ştiu decît că:"It's a cold and it's a broken Hallelujah."



Broken Flowers / Flori frînte
de Jim Jarmusch
Cu: Bill Murray, Jeffrey Wright, Sharon Stone, Jessica Lange, Julie Delpy.

Proof / Dovada
de John Madden
Cu: Gwyneth Paltrow, Anthony Hopkins, Jake Gyllenhaal, Hope Davis.

Şi coloană sonoră a textului, piesa Hallelujah a lui Jeff Buckley, de pe albumul Grace.
Regia: Jim Jarmusch Cu: Bill Murray, Julie Delpy, Heather Simms, Brea Frazier

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus