Crime şi delicte - Match Point

A fost evenimentul festivalului de la Cannes, anul trecut - şi pe bună dreptate. A fost evenimentul festivalului Dakino 2005 - mă rog, asta nu-i greu. A fost nominalizat la Oscar, dar mai mult din obligaţie - Academia nu se dă în vânt după Woody Allen, iar sentimentul e reciproc. A fost ridicat în slăvi de critici, aproape în unanimitate - e momentul să le daţi dreptate.

Match Point a fost aplaudat de cei care l-au considerat o revenire la forma de altădată a lui Woody Allen (alde Manhattan, Annie Hall, Husbands and Wives), oameni mai mult sau mai puţin dezamăgiţi de filmele recente ale cineastului. Match Point a fost aplaudat, fireşte, şi de cei care au continuat să-l iubească necondiţionat pe new-yorkez, trecând cu vederea titlurile relativ minore (Small Time Crooks, Hollywood ending, Anything Else) din ultima vreme. Match Point a fost şi înjurat, în special de englezi, cărora nu le place să se umble cu bisturiul prin grădina cu rododendroni, şi de ignoranţi, dar nu face să ne batem capul cu ei acum. Toate aceste reacţii au în genere cam acelaşi motiv - Match Point este cel mai dur şi surprinzător film al lui Allen, dur pentru că regizorul sfârşeşte hotărât schimbarea de macaz anunţată de Crimes and Misdemeanors, surprinzător pentru că o face când nimeni nu mai credea că un ochelarist de 70 de ani mai ştie să-şi folosească acele atribute pe care spaniolii le numesc, duios, cojones.

Debordând de un cinism care l-ar face invidios până şi pe Chabrol, dar 100% british, Match Point funcţionează deopotrivă ca thriller dostoievskian, ca fabulă fără morală (sic!) şi ca satiră la adresa societăţii, în general, şi a burgheziei londonez, în special. O melodramă executată cu sânge rece, aşadar, ale cărei trei acte calculate creionează fără grabă şi fără milă traiectoria (hazardată - resic!) unui Tom Ripley doar o idee mai scelerat decât cei din jur, un individ sinistru, dar nu deosebit, capabil să calce pe cadavre pentru a obţine... nici el nu ştie ce, veţi realiza asta la vederea cadrului final, usturător de-a dreptul.

"Da, sunt specială - nimeni nu mi-a cerut banii înapoi până acum" zice singura actriţă americană la un moment dat. Mergeţi la cinema, e valabil şi pentru film.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.