România Liberă / mai 2003
Filmul Restauraţie / Restoration, are o distribuţie foarte spectaculoasă: Robert Downey Jr., Sam Neill, Meg Ryan, Hugh Grant, prea subapreciatul actor britanic David Thewlis, Polly Walker şi Sir Ian McKellen, un actor shakespearian de mare clasă, care face acum furori cu seria Stăpînul Inelelor în rolul magicianului Gandalf.

Această dramă istorică, considerată unul dintre cele mai reuşite filme de epocă ale ultimului deceniu, ecranizează un roman de mare succes, semnat de Rose Tremain şi publicat şi la noi de Editura RAO. La rîndul său, filmul a cîştigat în 1995 Premiile Oscar pentru cea mai bună scenografie şi pentru cele mai bune costume. Ne aflăm în Anglia anului 1663, fiindcă este vorba de perioada Restauraţiei, care a urmat Revoluţiei burgheze dirijată cu mînă de fier de Oliver Cromwell. Personajul principal este un tînăr medic al acelei epoci, Robert Merivel, care devine favorit al curţii regelui Charles (sau Carol, cum preferaţi) al II-lea. Statutul este obţinut datorită vindecării miraculoase a spanielului regal, animalul preferat al respectivului cap încoronat. Toate merg perfect pînă cînd regele îi cere alt act de fidelitate: să se căsătorească cu... una dintre amantele sale, Celia. Deşi pînă la urmă se îndrăgosteşte de aceasta, soarta lui Merivel nu va fi dintre cele mai uşoare în perioada care urmează. În final, el îşi redescoperă pasiunea pentru medicină şi îşi readuce aminte de jurămîntul lui Hipocrat în timpul Marelui Incendiu al Londrei, precum şi în momentul Ciumei Negre (detalii şi în celebrul roman al lui Daniel Defoe, Jurnal din anul ciumei).

Prea multe nu sunt de spus despre regizorul Michael Hoffman, care lucrează din 1985, decît că, după acest film, a putut fi întîlnit ca realizator al peliculelor One Fine Day (Michelle Pfeiffer şi George Clooney se îndrăgostesc în timp ce au grijă fiecare şi de copilul celuilalt) şi Visul unei nopţi de vară, o ecranizare a piesei lui Shakespeare plasată în decorul Toscanei secolului al XIX-lea.

Fişa tehnică :

Restoration, SUA, 1995
Regia : Michael Hoffman
Cu : Robert Downey Jr., Sam Neill, Meg Ryan, Hugh Grant, David Thewlis, Polly Walker, Sir Ian McKellen
Regia: Michael Hoffman Cu: Robert Downey Jr, Sam Neill, Meg Ryan

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus