Principiul Dominoului

Principiul dominoului: de la o piesă cad toate, dar ce frumos cad şi cum fac ele zbrum şi zbang. "It's called moviemaking", zice Tony Scott.

Şi o demonstrează din plin în Domino, best of Tony Scott (în Man on fire e revolver, aici devine mitralieră), basm (post?) apocaliptic, despre viitorul copiilor, America şi Visul American ca un stroboscop vicios, ultraviolent, rapid şi trashy. Ride on the montagne russe. Aşa cum David Lynch a făcut Vrăjitorul din Oz în Wild at Heart, Tony Scott l-a reaimginat pe-al său în Domino.

Dorothy nu mai e de mult în Kansas, a trăit visul american cu tatăl Candidatul manciurian (actorul Laurence Harvey), a fost model, a locuit în Oz (Beverly Hills - chiar 90210), şi a ajuns vânătoare de recompense (bounty hunter), trăind pe muchie răzbunarea pentru moartea peştişorului de aur din acvariul nu atât de fermecat. Un alt Oz, cel al drogurilor a ajuns-o din urmă, pentru că a murit de o supradoză, la 35 de ani, în timp ce filmul lui Scott, aşa zis biografic (la fel de biografic ca Spinal Tap), era în post-producţie.

Mentorul ei din film e Mickey Rourke, mama e Jacqueline Bisset, regizorul cinic de reality show - Christopher Walken, şeful - Delroy Lindo, Ian Ziering şi Brian Austin Green se joacă pe ei înşişi, la fel ca Jerry Springer. Ah, şi, da, Domino este Keira Knightley, da, demoazela din filmele de costume cu Piraţii din Caraibe. Adevărată mândrie, curată prejudecată. În alt costum, S&M (denim & leather), cu ţigara non-stop în colţul buzei şi cu nunceag la brâu. În actul III, după un intermezzo pe aripile mescalinei, Tom Waits apare pe post de înger profetic din deşert, în Cadillac decapotabil şi apoi, coda, infernul se dezlănţuie la Las Vegas. Cu elemente din filmul BMW Hire: Beat the Devil plus showdown-ul din True Romance, dar "this goes to Eleven"...top of the world, ma, pa (Stratosphere). Cu jump cuts, filtre, culori desaturate, sunet paroxistic, inserturi pe imagine, montaj subliminal, îndemnuri rock'n'roll (Mama Told Me Not to Come) şi tezism creştin ("Lumea se împarte în bogaţi şi săraci, plus cei din mijloc"). Şi Afganistan.

Fight club à la Tony Scott, povestea lui Domino Harvey, basmul punk, poemul pe acid, ca o baladă electrică, un dans de-a viaţa şi de-a moartea, romantic, violent, rapid şi trist. Ca o fabulă fără morală (deşi o propagă pe cea din True Romance, "live fast, die young, leave a beautiful corpse").

Secvenţa cea mai caldă şi mai adevărată, este cea în care Mickey Rourke (Ed Mosbey) îi explică lui Edgar Ramirez (Choco) într-un monolog extreme de personal şi eliberator, cel mai personal lucru din viaţa lui, absenţa degetului de la picior (Carré Ottis FYI), şi faptul că un anume tip de durere te face să treci mai uşor peste o durere mai mare.

Tony Scott o cunoştea de mult pe Domino Harvey. A vrut să-i facă portretul în grafitti şi neon, a comisionat scenariul lui Richard Kelly (Donnie Darko), care l-a denumit ulterior "un Sid Vicious al regizorilor britanici". Alţi critici l-au numit un rock star frustrat. Dar Scott şi-a exorcizat demonii rock'n'roll şi a făcut cel mai devia-n-t, cel mai excesiv şi cel mai rapid stencils cinematografic, reuşind să găsească şi o nouă conotaţie frazei Tears in the Rain din Blade Runner. Un tatuaj, alături de unul cu un peştişor de aur.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.