Căminul ororilor - Hostel

Doi backpackers americani horny, plus prietenul lor, islandezul Oli, ajung la un hostel în Slovacia. Şi aici, după sex pe săturate cu slovace dotate, începe coşmarul. Şi tortura. Şi teroarea. Şi măcelul. Nerecomandat celor cu stomacul sensibil şi celor uşor impresionabili. Pe bune. Mai pe bune decât anunţul că filmul e inspirat de o poveste reală, deşi ştim cu toţii că snuff-ul e mai mult decât o legendă urbană.

Horror-ul adult de stil nou funcţionează perfect în America post 9/11. Trendul filmelor sadice, din nou apreciate pe baza unor orori mai mari văzute la ştiri, readuce în prim plan horror-ul grafic, regăsit în vreme de război, de la Mel Gibson şi Patimile sale, la Sin City sau seria Saw. Autorii serioşi sunt însă Rob Zombie, francezul Alexandre Aja (Haute Tension / Înaltă tensiune) cu noul remake la The Hills Have Eyes, australianul Greg McLean (Wolf Creek) şi Eli Roth, la al doilea film după horror-ul infecţios Cabin Fever (Claustrofobia la noi pe dvd). Nu vampirii, zombii şi vârcolacii sunt protagoniştii acestor filme, ci slasheri şi torţionari brutali, ancoraţi într-o realitate istorică, cea din anii '70 din Last House on the Left şi Texas Chainsaw Massacre, filmele prin care genul horror (via Herschell Gordon Lewis) şi-a pierdut inocenţa. Acolo victime neutre şi adolescenţi nevinovaţi (ceea ce nu mai e cazul în Hostel) devin victimele unor monştri cât se poate de reali. În cazul de faţă, oameni care sunt dispuşi să plătească sume serioase pentru a tortura, mutila şi ucide victime neajutorate într-un fel de abator, o fabrică comunistă părăsită şi părăginită.

Faptul că se petrece în Europa de Est aduce un plus de fior şi răceală; oricum hostelul putea fi situat şi în România, iar titlul românesc e mai horror decât filmul. Roth a găsit un teritoriu bun (explorat parţial în Mute Witness / Martor mut), o prezentare comercială care beneficiază de suportul unui fan celebru, Tarantino, şi a produs un clasic minor rated R. Apropo de cotaţie, dacă vă regalează să vedeţi nuditate, sex, mutilări, torturi, dezmembrări, pigmentate de umor negru, stropite cu o avalanşă de sânge, dacă nu vă traumatizează filmele hiper-violente şi imaginile sinonime cu pornografia nu vă creează sentimente de vinovăţie, atunci sfatul lui Takashi Miike (client al organizaţiei Elite Hunting într-un cameo macabru care e şi un statement despre film) e binevenit: "Be careful. You could spend... all of your money... in there".

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.