Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Dansul românesc... încotro?


Gina Şerbănescu

Cultura, aprilie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Este foarte limpede că, în contextul cultural actual, autonomia artelor exclude izolarea, în sensul că o artă nu poate transmite mesaje autentice decât dacă valorile sale sunt amplificate prin "contaminarea" cu alte arte. Dansul nu face nici el excepţie de la această regulă, care, într-o lume ce acuză din toate direcţiile factori provocatori de inautenticitate, îndreaptă un indicator evident spre unitatea primordială a artelor.

În orice cultură care se respectă, dansul are o funcţie socială puternică. Ce se poate face în perimetrul cultural românesc pentru a putea salva dansul de mult invocatele tare ale unei culturi minore? Se pare că răspunsul vine din partea Centrului Naţional al Dansului, cu sediul la Teatrul Naţional din Bucureşti (etajele 3-4). Deşi, teoretic, Centrul există din anul 2004, practic, această existenţă se justifică de câteva luni, de când directorul acestui Centru a devenit coregraful Mihai Mihalcea. Nu are sens să zăbovim acum asupra scurtei şi agitatei istorii a Centrului, după cum nu are vreun rost să insistăm asupra efectelor negative ale existenţei unor tabere adverse în cadrul castei coregrafice româneşti. Ceea ce trebuie menţionat este modul în care Mihai Mihalcea înţelege să revigoreze dansul în România, trebuie evidenţiată, fără echivoc, abordarea sa lipsită de orice urmă de resentiment, marcată de o formă de idealism în chipul cel mai fericit corelată cu un puternic spirit practic.

Două cuvinte cheie marchează activitatea Centrului Naţional al Dansului: echilibrul şi interdisciplinaritatea. Echilibrul vizează modul în care vor fi sprijinite proiectele (CND va funcţiona atât ca gazdă de spectacole, cât şi ca centru de proiecte), în sensul că sprijinul nu va fi acordat doar unei anumite categorii de creatori din domeniul coregrafiei, fie ei tineri creatori sau artişti deja consacraţi, ci la start se pot alinia, cu şanse egale, toţi profesioniştii din domeniul dansului.

Interdisciplinaritatea este impusă tocmai de regula de care vorbeam la început, conform căreia autenticitatea unei arte este asigurată de contactul benefic cu alte arte.

Deja este vădită această direcţie a Centrului Naţional al Dansului, prin evenimente precum cel din 6 ianuarie 2006, când Rui Catalao a prezentat rolul şi semnificaţia dramaturgului în spectacolul de dans contemporan, prin proiecte precum CorpoRealităţi, program de creaţie experimentală, ce pleacă de la ideea existenţei unei legături directe între practici diferite de discurs, sau prin proiecţia unor filme de dans.

Specificitatea şi intenţionalitatea anumitor tipuri de discurs coregrafic este pusă în lumină prin facilitarea accesului la aceste modalităţi discursive, fie prin repetiţii cu public, fie prin ateliere de compoziţie conduse de coregrafi importanţi, ca, de exemplu, Florin Fieroiu.

La întrebarea din titlul acestui articol se poate "risca" un răspuns optimist: dansul românesc se poate îndrepta spre punctul în care să îşi dovedească funcţia pe care o doreşte orice creator onest din această lume, aceea de a-şi vedea arta funcţionând ca un rezervor de autenticitate. Aceasta cu condiţia ca toţi factorii implicaţi să contribuie benefic la materializarea ideii lui Mihai Mihalcea, de a acţiona principial şi eficient, cu scopul de a accede la o normalitate culturală în perimetrul acestei arte.

Având în vedere că Centrul se află sub "umbrela" Ministerului Culturii, putem spera, de asemenea, şi într-o intrare în normalitate, raportată la planul instituţional.

Este greu de anticipat când se vor vedea realmente roadele unor demersuri care se iniţiază acum. Dar, dacă artiştii angrenaţi în proiectele Centrului Naţional al Dansului vor fi atenţi mai mult la drum şi la construirea eficientă a ceea ce vor să transmită, rezultatul va fi deja cuprins în activitatea lor.




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Gina Şerbănescu


Alte articole

 Textul contemporan sau oxigenarea celulelor moarte, Mihaela Michailov
 Stagiunea estivală a independenţilor, Cristina Modreanu
 Să batem cîmpii, Alice Georgescu
 Teatru, sex şi apă plată, Oana Stoica
 Pleonasm?, Alice Georgescu
 Alte articole


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer