februarie 2003
Există filme care te ating, filme care te fac să visezi şi filme care te lovesc direct în plexul solar tăindu-ţi respiraţia şi lăsându-te ca peştele pe uscatul zilei. Această ultimă categorie o primeşti ca pe un dar rar, ca pe o întâlnire unică şi tot ce te înconjoară apare într-o lumină nouă, proaspătă şi crudă. După proiecţia peliculei The Hours (Orele) cu care a început ziua de azi, nimic nu mai putea beneficia de întreaga ta atenţie, căci sufletul şi mintea se reîntorceau la cuvintele filmului, la imaginile apăsătoare ale cotidianului, la muzica învăluitoare ca un pat de alge mişcându-se în curentul râului.

Acest al doilea film al regizorului Stephen Daldry, după Billy Elliot, este rezultatul unei îndelungi munci intelectuale, a unui complicat proces de creaţie reunind, într-un arc deschis în timp, romanul Virginiei Woolf Mrs. Dalloway, romanul inspirat de acesta al lui Michael Cunningham The Hours, publicat în 1998, şi scenariul lui David Hare. The Hours, care i-a adus autorului un premiu Pulitzer pentru Literatură, un premiu PEN/Pulitzer şi a care fost numită "Cea Mai Bună Carte" a anului 1998 de către cinci ziare importante americane, descrie câte o zi decisivă din viaţa a trei femei, aparţinând unor epoci diferite: Virginia Woolf se chinuie, în 1920, într-o suburbie londoneză, să scrie un nou roman, Mrs Dalloway, şi să îşi depăşească depresia, Laura Brown, o casnică trăind în Los Angeles-ul postbelic, care citind romanul Virginiei Woolf este profund afectată şi începe să îşi pună întrebări privind propria-i existenţă, şi Clarissa Vaughan, locuind în New York-ul zilelor noastre, care devine o adevărată Mrs Dalloway în timp ce plănuieşte o petrecere în cinstea prietenului şi fostului ei iubit Richard. Ecranizarea acestei scriituri bazată pe dialogul interior a fost transpusă cu inteligenţă într-un scenariu de către Hare şi adusă pe marele ecran de regizorul Stephen Daldry, însoţită de partitura muzicală creată de Philip Glass.

Distribuţia - extraordinară şi surprinzătoare chiar şi pentru actriţele însăşi, fiecare citind iniţial scenariul cu alt rol în minte, este formată din Nicole Kidman (Virginia Woolf), Julianne Moore (Laura Brown) şi Meryl Streep (Clarissa Vaughan) alături de care mai apar Ed Harris, Claire Danes, Tony Colette, Jeff Daniels - susţine dramatismul peliculei. Continua împletire de planuri, stări, corespondenţe mentale te învăluie, dar ceea ce copleşeşte este continua luare în discuţie a ideii de moarte. Este povestea unei singure zile din viaţa unei femei, un arc reprezentând întreaga ei existenţă.

Daldry spune: În film, personajele noastre se luptă să parcurgă ziua, o zi care le defineşte şi care îi marchează pe cei din jurul lor, iar obiectul luptei lor poate fi făcutul unui tort, scrisul unei cărţi sau organizarea unei petreceri.

Sub pecetea grea a filmului am hotărât să fac o plimbare şi să dau o tură spectaculosului Potzdammer Platz. Cu şase ani în urmă, când am venit prima oară la festival, aici era o groapă, se săpau fundaţii, era prima oară când auzeam o discuţie despre noile principii urbanistice: 40% locuinţe, 40% birouri, 20% spaţii de întâlnire, magazine, cafenele, cinematografe, teatre. Acum păşesc între clădiri cu zeci de etaje, coloşi de sticlă şi beton, reflectând cerul şi bătuţi de recele vânt al iernii, festivalul se desfăşoară aici, întreg proiectul a fost gândit pentru a integra Berlinala.

După ce am înfruntat frigul pentru aproape o oră, am decis să mă reîntorc la normalul festivalier. Mi-a fost imposibil. Proiecţiile de după-amiază s-au desfăşurat într-o sală mică în care nu au încăput decât un foarte mic procent din cei trei mii cinci sute de ziarişti acreditaţi. Eu nu mă număram printre ei.

Am profitat de ocazie şi am vizitat piaţa de film. La standurile unde se vând şi se cumpără vise, alte lumi, seara liniştită din faţa televizorului, era mare animaţie. Profesionişti degajaţi încheiau negocierile şi tranzacţiile la mese rotunde, cu un pahar / o cafea / un suc în faţă. Standurile erau de peste tot şi ofereau obişnuitele pixuri, cutii de chibrit, bomboane menite să promoveze sigla / imaginea companiei de distribuţie.

La standul British Council m-am întâlnit cu o cunoştinţă venită să pitchuiască (termen anglofon provenit din cuvântul pitch şi desemnând prezentarea în 1, 2, 3 - 5 minute a unei propuneri de film). În cadrul Berlinalei există un Talent Campus destinat tinerilor realizatori de film, iar ea era una dintre cei doisprezece aleşi din două mii pentru un five minutes pitch (o prezentare de cinci minute) mâine, la prânz.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus