Distribuţie:
Nicole Kidman (Premiul Oscar şi Globul De Aur - pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal)
Meryl Streep (Globul de aur şi nominalizare la Oscar - pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar)
Jullianne Moore (nominalizare la Oscar - pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar)
Ed Harris (nominalizare la Oscar şi Globul de Aur - pentru cel mai bun actor în rol secundar)
Jeff Daniels
John C. Reilly
Claire Danes
Allison Janney
Miranda Richardson
Stephen Dillane
Toni Collette
Regie: Stephen Daldry (Nominalizare Oscar şi Globul de Aur)
Scenariu: David Hare (Nominalizare Oscar şi Globul de Aur)
Producător: Robert Fox, Scott Rudin (Globul de Aur şi nominalizare Oscar - pentru cel mai bun film)
Imagine: Seamus McGarvey
Montaj: Peter Boyle (nominalizare Oscar)
Muzica: Philip Glass (nominalizare Oscar şi Globul de Aur)
Costume: Ann Roth (nominalizare Oscar)
Sinopsis
Trei epoci, trei femei şi trei povestiri converg într-un flux continuu care stă la bază poveştii din The Hours. Femeile sunt legate între ele precum zalele unui lanţ, neştiind că puterea unei opere literare remarcabile le alterează irevocabil destinele.
Prima femeie este Virginia Woolf care locuieşte într-o suburbie a Londrei la începutul anilor '20 şi se luptă cu nebunia în timp ce începe să scrie primul mare roman al său, Mrs. Dalloway.
Douăzeci de ani mai târziu, Laura Brown, soţie şi mama în Los Angeles la sfîrşitul celui de-al doilea Război Mondial, citeşte Mrs. Dalloway; cartea i se pare a fi atât de tulburătoare încât se hotărăşte să facă o schimbare majoră în viaţa sa.
În cele din urmă, în New York-ul zilelor noastre, o întâlnim pe Clarissa Vaughn, versiunea modernă a doamnei Dalloway, îndrăgostită de prietenul ei Richard, un poet sclipitor care moare de SIDA. Poveştile se împletesc cumva şi în cele din urmă converg spre un surprinzător punct comun.
Despre producţie
Inspirat de Mrs. Dalloway, roman scris de Virginia Woolf în 1925, Michael Cunningham a scris 75 de ani mai târziu, romanul The Hours (apărut în România la Editura Polirom sub titlul Orele). Publicat în 1998, romanul lui Michael Cunningham a fost notat de critică drept o realizare literară de cea mai mare importanţă. A primit Premiul Pulitzer pentru ficţiune, Premiul PEN/Faulkner, şi a fost ales drept cea mai bună carte a anului 1998 de către "New York Times", "Los Angeles Times", "Boston Globe", "Chicago Tribune" şi "Publishers Weekly".
Astfel, Jameson Currier scrie în "Washington Post Book World" că romancierul "a creat cu îndemânare ceva original, o triadă de povestiri inteligent întreţesute, care alternează între ele capitol după capitol...este vorba despre opera sa cea mai matură, în care îşi relevă calitatea de maestru.". "Cunningham îşi asumă cu această ocazie sarcina de a duce la bun sfîrşit unul dintre cele mai îndrăzneţe proiecte literare cu putinţă", se afirmă într-o recenzie din "Yale Book Review". "Imaginea pe care ne-o oferă Cunningham despre Virginia Woolf este înduioşătoare. Prin The Hours, Cunningham a făcut ceva până acum imposibil: a transformat o operă consacrată a literaturii mondiale într-o creaţie proprie".
Descriind cu îndemânare felul în care trei femei, care aparţin unor perioade cronologice diferite, sunt reunite prin intermediul unei creaţii literare, The Hours spune povestea unor personalităţi distincte, care împărtăşesc totuşi un sentiment de neadaptare în propria viaţă. Într-o suburbie londoneză, la începutul anilor '20, Virginia Woolf se luptă cu maladia psihică ce ameninţă să pună stăpânire pe ea, şi încearcă să scrie primele pagini ale romanului Mrs. Dalloway. Laura Brown, tânăra mama şi soţie care trăieşte în Los Angeles în perioada care precede cel de-al Doilea Război Mondial, începe să citească Mrs. Dalloway, iar lectura o emoţionează într-o asemenea măsură încât pune sub semnul îndoielii însăşi esenţa vieţii pe care şi-a ales-o. Clarissa Vaughan, care trăieşte în New York-ul zilelor noastre, devine o proiecţie modernă a doamnei Dalloway, în timp ce plănuieşte o ultimă petrecere pentru prietenul şi iubitul său, Richard. Melanj al celor trei poveşti, vorbind despre femei care caută sensul existenţei, The Hours are drept temă centrală crezul de-o viaţă al Virginiei Woolf, conform căreia toate vieţile sunt unite de o legătură inextricabilă.
Atunci cînd Scott Rudin a cumpărat drepturile de ecranizare ale romanului lui Michael Cunningham, toţi s-au mirat de uşurinţa cu care această operă literară atât de nuanţată, de non-literară, poate fi transformată într-un film. Cu toate acestea, ideea de povestiri multiple, care se reunesc în ciuda cadrelor istorice disparate, este un concept extrem de des întâlnit în cinematografie, care apare pentru prima oară în 1910, în Intolerance al lui D. W. Griffith. Beneficiind de aportul unei distribuţii şi al unui regizor de excepţie, şi utilizând un scenariu care aparţine unuia dintre cei mai apreciaţi dramaturgi contemporani, The Hours n-a întâmpinat dificultăţi în tranziţia către ecran. Regizorul Stephen Daldry spune: "Mi s-a părut că ideea celor trei poveşti, a celor trei femei şi a relaţiei dintre ele, a fost o ocazie nemaipomenită pentru crearea unui fir narativ unic."
Scenaristul David Hare consideră romanul lui Michael Cunningham ca fiind "o operă literară extrem de reuşită". El adaugă: "Mi s-a părut că ideea de a spune trei poveşti, fără ca cititorul să poată înţelege trăsătura lor comună, este ceva absolut fascinant. Cumva, Michael a reuşit să te facă să-ţi păstrezi interesul, chiar dacă nu înţelegi care este punctul comun al celor trei destine. A reuşit să creeze într-un mod magnific această fascinaţie şi, atunci când în cele din urmă înţelegi ce au aceste vieţi în comun, te simţi cu adevărat împlinit."
Hare şi-a dat seama că structura scenariului va trebui să fie diferită de cea a romanului. "Am descoperit un fel nou de a amesteca poveştile şi de a găsi noi conexiuni între ele", spune el. "Ştiam de la început că vom putea reda perfect plăcerea pe care ţi-o dă cartea atunci când o citeşti - aceea de a înţelege treptat felul în care cele trei destine se întrepătrund.". Dar cum tot ceea ce se petrece în carte este legat indisolubil de viaţa interioară a personajelor, cea mai mare provocare pe care Hare a trebuit să o depăşească în calitate de scenarist a fost să redea cu ajutorul acţiunii şi a comportamentului ceea ce era interiorizat în romanul lui Cunningham.
"În film nu poţi avea voci interioare decât dacă ai un monolog", observa Hare. "Ne-am hotărât încă de la început să nu recurgem la monologuri, şi odată ce am stabilit acest lucru, a trebuit să inventez anumite evenimente care să exprime ceea ce se petrece în mintea personajelor, fără a vorbi practic despre acest lucru. Spre exemplu, felul în care soţul Laurei a venit acasă după război - trebuie să ştim cum le-a marcat căsnicia această experienţa. Spectrul celui de-al doilea Război Mondial se strecoară în film, şi a trebuit să explic totul în scena de la petrecerea de aniversare, în care el vorbeşte despre felul în care s-a simţit atunci când a văzut-o pentru prima oară. În carte, aceste lucruri nu sunt exprimate cu ajutorul vorbelor. A trebuit să creez o serie întreagă de evenimente de acest gen pentru a-i permite publicului să înţeleagă viaţa interioara a personajelor. De exemplu, l-am modificat radical pe iubitul Clarissei, dar şi viaţa lor de cuplu, pentru a încerca să scot astfel la iveală gândurile celor doi."
Hare a fost încîntat de această provocare. "Acest gen de lucruri transformă cinematografia în ceva amuzant. Asta nu numai pentru că-mi refuzam utilizarea unui monolog; nu vroiam să-mi permit nici genul de imagini care evoca aducerea-aminte. Desigur, cartea conţine o grămadă de aspecte despre copilăria lui Richard şi a Clarissei, dar noi aveam deja trei povestiri, şi ideea de flash-back în cadrul oricăreia dintre ele mi se părea a fi destul de proastă. Am vrut să realizez introspecţia prin intermediul spuselor personajelor, a acţiunilor acestora, în loc de a dezvălui totul. Cred că atunci când îţi refuzi anumite subterfugii, impui o disciplină care dă rezultate mult mai bune."
Hare s-a întâlnit cu Michael Cunningham înainte de a începe lucrul: "Michael plănuise la început o carte mult mai lungă, aşa încât a fost în stare să-mi ofere informaţii preţioase despre personaje şi despre vieţile lor", îşi aduce aminte Hare. "Ştia totul despre ele. Mi-a acordat cu generozitate mult timp şi multă bunăvoinţă. Admiraţia mea pentru opera lui Michael n-a făcut decât să crească atunci când m-am concentrat asupra scenariului. Cred că e ceva neobişnuit să faci un film după un roman, iar atunci când ai terminat, cartea să-ţi placă la fel de mult ca la început. Romanul lui Michael a trecut strălucit testul ecranizării. Avem de-a face cu nişte scriitori celebri care folosesc acelaşi subiect. Viaţa pe care o femeie o duce într-o zi reflectă viaţa pe care o va duce mereu; aceasta este ideea principală. Michael mi-a spus că Virginia Woolf a avut o anumită viziune, el personal a luat-o într-o altă direcţie, iar acum este rândul meu să îmbogăţesc cu aportul meu această creaţie. Mi-a dovedit astfel că are încredere în mine. Şi desigur, dacă un autor de un asemenea calibru îţi face aşa o ofertă, încerci din răsputeri să o onorezi."
Hare îl cunoştea pe Daldry cu mult înainte de momentul The Hours. Daldry a regizat piesa de debut a lui Hare, Via Dolorosa, care a fost jucată la Teatrul Regal în Londra, dar şi pe Broadway. "Este un regizor care are darul extraordinar de a înţelege fondul emoţional al oricărui text", spune Hare. Daldry încă nu citise romanul lui Michael Cunningham atunci când Scott Rudin i-a prezentat prima versiune a scenariului lui Hare. "Eram în vacanţă în sudul Franţei atunci când am primit scenariul", spune el. "Primul meu răspuns a fost că era un scenariu extraordinar de bine scris, şi că era o şansă minunată de a explora Mrs. Dalloway, una dintre cele mai bune cărţi scrise vreodată".
Daldry adaugă că i-a plăcut extraordinar de mult cartea lui Michael Cunningham, şi chiar dacă autorul le-a permis producătorilor să facă orice transformare necesară adaptării, ei au încercat să nu se depărteze de esenţa romanului. "Michael ne-a spus că suntem liberi să facem tot ceea ce credem că este necesar", spune Daldry. "Ne-am permis, e adevărat, multe libertăţi, dar pe măsura ce am dezvoltat scenariul, am sfîrşit prin a rămîne fideli bogăţiei acestei lumi explorate în roman."
Pentru Daldry, esenţa romanului consta în profundul respect pentru femei şi pentru provocările cu care acestea s-au confruntat de-a lungul imprevizibilului, agitatului secol XX. "În film, femeile se luptă în singura zi care le este acordată, o zi pe care o definesc pentru ele însele, dar pe care alţii le-au definit-o deja", explică Daldry. "Este vorba despre un eroism autentic, şi cred că acesta este unul dintre lucrurile care m-au atras de la bun început la scenariu - este vorba despre o zi din viaţa acestor trei femei. Şi poate că este o zi ca oricare alta. Poate că această călătorie, cu lupta, stoicismul şi dificultăţile emoţionale cu care se confruntă m-au făcut să-mi dau seama că adevăratul eroism este cel de a-ţi accepta destinul, care implică lupte cu adevărat crâncene uneori."
Despre distribuţie
Meryl Streep, care o interpretează pe Clarissa Vaughan, a primit romanul lui Cunningham drept cadou din partea unui prieten. "Mi s-a părut o carte extraordinară", spune ea. "Atunci când m-a sunat impresarul meu în legătură cu acest film, nu-mi imaginam cum îl vor putea adapta, cum vor putea transforma o carte care se bazează atât de mult pe introspecţie într-un film. Dar atunci când am citit scenariul, mi-am dat seama că e ceva fantastic".
Streep era deja familiarizată cu extraordinara abilitate a lui Hare de a explora gândurile cele mai ascunse ale oamenilor, după ce a apărut într-un film realizat după o piesa de-a sa, Plenty. "David ştie cum să exprime lucruri adânc ascunse în oameni", spune Streep. "Îi pune într-o anumită situaţie şi îi face să joace. Acest lucru m-a convins ca în cele din urmă The Hours se va dovedi a fi un proiect interesant".
"David Hare a reuşit", spune Julianne Moore, care o interpretează pe Laura Brown, "să păstreze atât realitatea emoţională cît şi pe cea structurală a romanului. Sincera să fiu, credeam că e ceva imposibil, dar el a reuşit acest lucru.". Iubitoare a romanelor lui Cunningham, Moore adaugă: "Citesc foarte multe cărţi de ficţiune, dar foarte rar mă simt surprinsă. Atunci când citeşti foarte mult, înveţi să cauţi indicii şi să ghiceşti ceea ce urmează să se întâmple. Dar The Hours m-a surprins în totalitate. Am fost cu adevărat luată pe nepregătite şi încântată. Când cineva reuşeşte să facă acest lucru, mă simt de parcă aş avea din nou doisprezece ani. Michael Cunningham reuşeşte să prezinte atât de veridic aspectele dureroase şi dificile, inerente condiţiei umane, dar cu toate acestea este fantastic de optimist, o adevărată sursă de inspiraţie. Ideea sa de a trece prin orele zilei, ale vieţii noastre în cele din urmă, surprinde perfect unul dintre aspectele în acelaşi timp dureroase şi frumoase ale existenţei. Am fost profund mişcată de acest lucru."
Lui Moore i se pare că personajul ei are multe în comun cu Virginia Woolf. "Laura suferă de depresie, ca şi Virginia. Dar în timp ce aceasta din urmă este conştientă de problema ei, se luptă împotriva bolii, Laura îmi pare a fi total depăşită de situaţie. Nici măcar ea nu este prezentă în viaţa ei. Îi este caracteristică o nefericire totală. Ce îmi place atât la roman cît şi la film este că situaţia apare ca fiind încă o nenorocită de zi, încă un set de ore pe care trebuie să le depăşească. Nu se aşteaptă la vreun eveniment care să schimbe totul. Nu ar trebui să fie o zi deosebită, dar de fapt este penultima zi pe care o va trăi în acest fel. Laura se autodefineşte prin pasiunea ei pentru lectură. E un aspect pe care l-am speculat mult. Împarte cu Virginia Woolf acest simţ literar."
Pregătindu-se pentru rolul Virginiei Woolf în The Hours, Nicole Kidman a cercetat atent viaţa şi opera autoarei. "Trebuie să găseşti esenţa persoanei, atunci când interpretezi o fiinţă care a existat cu adevărat", spune Kidman. "David Hare mi-a oferit o viziune introspectivă asupra ei, şi la fel a făcut Michael Cunningham. În această perioadă, pur şi simplu m-am îndrăgostit de ea. A fost o femeie care a înfruntat moartea, nebunia şi dragostea. Profunditatea cu care a reuşit să surprindă patosul vieţii m-a fascinat întotdeauna. Cu toate acestea există în ea o anumită natură capricioasă, jucăuşă, care îi făcea pe oameni să-şi dorească să fie în preajma ei. Erau fascinaţi de ea, se simţeau inexplicabil atraşi. Iar ea era extrem de recunoscătoare soţului ei Leonard pentru toleranţa de care dădea dovadă. Nu-şi dorea decât să poată respira în linişte, să poată locui în Londra dacă aşa îşi dorea, în loc să se simtă ca într-o capcană în Richmond. Cred că creativitatea unei persoane este în strânsă legătură cu mediul în care trăieşte."
Personajele Virginiei au avut un impact profund asupra lui Kidman. "Este foarte interesant felul în care personajele te găsesc într-un moment al vieţii când ai cu adevărat nevoie de ele. Nu eram în cea mai bună dispoziţie în acea perioadă, dar ea a reuşit să mă facă să-mi adun energia. Este o replica superbă în scenariu despre felul în care morţii ne fac cadouri. În ceea ce mă priveşte, Virginia mi-a făcut un cadou. Asta e ciudat la această experienţa: în acel moment al vieţii mele, aveam nevoie de ea. Aveam nevoie de acest personaj."
"Am fost binecuvântat avându-i pe aceşti actori", spune Daldry. "Nu numai Julianne, Nicole şi Meryl, dar am avut o întreagă echipă înzestrată cu un talent şi cu nişte abilitaţi extraordinare. A fost o bucurie pentru mine să le pot observa metodele de lucru atât de diferite."
PS: Citiţi un fragment din cartea ce a stat la baza filmului