Probabil de aceea acum, cînd a devenit o banalitate să imortalizăm orice, ni se pare un gest încărcat de nostalgie răsfoirea unui album de fotografii sau vizionarea unei casete video de la un eveniment important al familiei noastre. Să te uiți, adult fiind, la pozele cu tine mic pe care ți le-au făcut părinții de-a lungul copilăriei, îți poate umple ochii de lacrimi. Ai vârsta pe care o aveau părinții tăi cînd te țineau în brațe într-o fotografie îngălbenită.
Aceasta este premisa unei povești care poate fi văzută acum în cinematografe. O poveste care se încheagă încet și se construiește din detalii. Are și goluri, căci se bazează pe memorie și memoria nu este mereu completă sau liniară. A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti devine în titlul filmului "A fost odată ca o vară." Nu o vară, ci ca o vară. S-a întâmplat, dar, acum când este rememorată, este percepută ca o părere.
Aftersun este titlul original al superbului debut în lungmetraj semnat de Charlotte Wells, născută în anul 1987 în Scoția. Ea spune că filmul se bazează pe experiența ei personală. Acțiunea e compusă din frânturi care până la urmă construiesc un întreg al cărui final este lăsat intenționat ambiguu.
Un tată divorțat își duce fiica în vacanță în Turcia. E tânăr, are doar 31 de ani, iar fetița, Sophie, are 11. Că nu mai locuiește împreună cu mama ei și că are probleme de natură financiară sunt aspecte pe care le aflăm pe parcurs, din dialoguri și din detalii care se întâmplă de-a lungul sejurului: stau la un hotel ieftin, tatăl e deranjat că ea pierde o mască de înot și, din cauza prețului, ezită în prima fază să cumpere un covor turcesc care-i place. Un covor pe care îl vedem la un moment dat în film, în camera în care locuiește Sophie ajunsă la vârsta pe care o avea tatăl ei în timpul acelei vacanțe. Nu vedem, dar auzim undeva în fundal plînsul unui copil mic, iar ea oprește camera video de pe care viziona imaginile înregistrate în urmă cu 20 de ani în acea vară din Turcia.
Aftersun este așadar rememorarea acelei veri și ar putea fi ultima vacanță pe care au avut-o împreună. Fata o spune și atunci, pe filmări, probabil crede același lucru și acum, adultă: a fost cea mai frumoasă vară și a rămas cu cele mai prețioase amintiri legate de tatăl ei. Nu erau pe atunci telefoane mobile, însă cei doi au o cameră video portabilă cu care, în joacă, se filmează unul pe celălalt. Înoată în piscină, stau la plajă, fac scufundări, asistă la un concurs de karaoke, unde Sophie cântă singură, pentru că tatăl ei nu vrea să o acompanieze, cântecul celor de la R:E.M., Losing my religion. Site-ul IMDB scrie că melodia turcească ce se aude în film într-una din scenele când fetița mănâncă înghețată e lansată în 2002, de unde se trage concluzia că acțiunea se petrece la începutul anilor 2000. Alte referințe temporale nu există în film și nici întâmplările din vacanță nu-s extraordinare prin nimic. Activități obișnuite, care pot părea chiar de la un punct încolo monotone. Aplicarea cremei de protecție solară, demachierea, moțăiala pe șezlong. Singurele elemente care rup ritmul sunt primul sărut pe care îl experimentează Sophie cu un băiat de vârsta ei, Michael, și stările depresive ale tatălui, pe care încearcă să le ascundă de ochii fetei.
Aftersun ar putea fi un film plictisitor dacă n-ar fi evident că e un demers făcut din dragoste și cu foarte multă dragoste. Relația tată-fiică și jocul actoricesc sunt așa de autentice că îți vine să întinzi mâinile spre ecran și să-i îmbrățișezi pe amândoi. El este Paul Mescal (poate îl știți din serialul HBO Normal People), iar pe minunata Sophie, o puștoaică frumușică și deșteaptă foc, o cheamă Frankie Corio. Regizoarea spune că pînă s-o aleagă pe ea a audiat peste 800 de fete pentru acest rol.
Copiii cresc, părinții îmbătrânesc sau dispar din viețile celor pe care i-au adus pe lume. E un adevăr emoționant și cîteodată dureros. Cred că acesta este sentimentul cel mai acut cu care am rămas după ce am văzut Aftersun, un film despre memorie și iertare, despre lucruri pe care nu le înțelegem în copilărie, dar care cântăresc greu la maturitate.