În Basic Instinct 2, Sharon Stone nu-şi schimbă năravul

Sharon Stone a rămas la fel de frumoasă ca acum 14 ani, cînd apărea Basic Instinct, film care a făcut din ea un star (spunea că la proiecţia de la Cannes a păşit pe covorul roşu, spre proiecţie, ca o actriţă, şi a ieşit din sală ca o vedetă.). Producătorii - Mario Kassar şi Andrew Vajna- au rămas aceiaşi. Conştienţi că la 14 ani după un mare succes de casă nu poţi păstra prea multe din precedenta reţetă, aceştia au făcut mai multe schimbări.

Acţiunea a fost mutată din Statele Unite la Londra, unde eroina, Catherine Tramell, a venit cu treabă. Regizorului Paul Verhoeven i-a luat locul Michael Caton-Jones (care acum cîţiva ani încercase să împrospăteze un clasic şi mai clasic, The Jackal). Michael Douglas a fost înlocuit cu David Morrissey, care interpretează rolul unui psiholog care trebuie să fie suficient de performant pentru a face faţă minţii dibace a eroinei, dar şi suficient de bărbat pentru a deveni obsedat de sexualitatea acesteia.

Partea riscantă e că spectatorul, sedus de celebra foarfecă a picioarelor din primul film, cam ştie ce aşteaptă de la al doilea, cu atît mai mult cu cît la noi filmul e interzis spectatorilor sub 18 ani. Mi-e teamă că el va privi duelurile lingvistice dintre Catherine şi dr. Glass cu acelaşi interes şi aceeaşi răbdare cu care se uită la reclamele dintre două reprize de fotbal. Adevărul e că scenariştii nici n-au dat pe dinafară de imaginativi ce-au fost, şi nu e o senzaţie dacă vi se pare că, deşi la fel de sexy, eroina şi-a pierdut aerul malefic şi periculos de inteligent din prima parte. Ca şi cum, conştientă că a devenit un simbol, un "icon" de consistenţă mai mult abstractă, Catherine Tramell nu se mai străduieşte să fie la înălţimea prestigiului său, acceptînd să pretindă că se joacă de-a şoarecele şi pisica cu un psiholog care se vede treaba că nu e atît de deştept pe cît se consideră.

Şi mai e un lucru. Sharon Stone spunea că trebuie inteligenţă, un pic de perversitate şi mult curaj ca să faci un astfel de rol. A omis să precizeze că inteligenţa şi curajul ţin şi de riscul confruntării cu praful stelar lăsat de cometa din 1992 cînd personajul Catherine Tramell a făcut din ea un sex-symbol. Să joci o efigie, la 14 ani după consacrarea ei, presupune să poţi juca la o adică şi un minim de detaşare, poate puţină auto-ironie, şi nu neapărat să te străduieşti să-i oferi spectatorului ceea ce aşteaptă. Aceste lucruri trebuie, normal, cerute şi declanşate şi de regizor, şi e evident că pe baza unui scenariu cu resorturi şi expectaţii minime, Michael Caton-Jones nu s-a străduit prea tare. Oricît s-ar strădui singură, folosindu-şi inteligenţa şi intuiţia, Sharon Stone intră de destule ori în situaţii ce frizează uşor ridicolul, ca o vampă bătrînă care-şi joacă acelaşi rol în faţa unor bărbaţi din ce în ce mai tineri şi mai nesimţiţi. Poate că ideea de a veni cu un Basic Instinct 2 n-a fost cea mai bună.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.