Un astfel de film vă și recomandăm, o producție valoroasă și accesibilă de văzut pe platforma HBO Max, capodopera francezului Robert Bresson Pickpocket (1959).
HBO Max oferă de ceva vreme și capodopere clasice, printre care cinci filme de Robert Bresson (1901-1999), inclusiv Pickpocket (1959), una dintre cele mai frumoase pelicule de(spre) dragoste realizate vreodată. E o poveste concentrată într-o singură oră, spusă cu simplitatea specifică lui Bresson și pe muzica barocă a lui Jean-Baptiste Lulli, despre un bărbat sărac devenit hoț de buzunare și care e salvat de iubirea unei femei integre. Bresson, care în volumul Notes sur le cinématographe scria despre regia de film: "Nu alergați după poezie, intră ea singură pe la cusături", urmărește traseul lui Michel care prinde gustul hoției după ce buzunărește o femeie la cursele de cai și devine prin antrenament tot mai versat.
Austeritatea poveștii și eleganța ei vizuală (baletul mâinilor care se strecoară în buzunare, însoțit de zgomotul pașilor pe peronul gării, încă fascinează) lasă loc unei interogații profunde asupra păcatului, vinii și ispășirii, dar și asupra izolării individului într-o societate dominată de lăcomie. Criticul britanic Peter Bradshaw scria în 2023 în The Guardian (când filmul a fost relansat de BFI) că eroul împrumută mult dintr-un preot novice, bântuit de problematica păcatului și a vinii în timp ce are acces la intimitatea oamenilor (nu la sufletul lor, ci la buzunare).
Bresson a distribuit lângă actrița Marika Green un neprofesionist de o expresivitate intensă (Martin LaSalle) pe care l-a pus să se antreneze cu un hoț de buzunare real (Henri Kassagi) pe care l-a și luat în film. (Evident că ulterior acesta a trebuit să-și schimbe meseria). Dacă unii critici au apropiat filmul de universul lui Dostoievski, alții - și mai interesant - au găsit în plăcerea singuraticului eroul de a fura o componentă psihosexuală, un afrodisiac menit să-l conecteze la fluxul vieții. Dependența despre care filmul vorbește vine în majoritatea cazurilor peste o carență afectivă. Înlocuiți furtul de buzunare cu alcoolul, drogurile, jocurile de noroc etc și ajungeți la alte câteva zeci de filme realizate din 1960 încoace.
De pildă, la Punch-Drunk Love / Amețit de dragoste (2002, de Paul Thomas Anderson), unde Adam Sandler era un nevrotic pe care apariția unei femei interesante (Emily Watson) îl scoate din nebunia de a cumpăra compulsive cutii de budincă pentru a obține mile gratuite pe avioane de pasageri, dar îi dă și curaj să-și recupereze banii furați de un hotline. Și în Pickpocket iubirea e o recompensă la capătul arderii. Miezul lui stă în ultimele două minute, când eroul e la închisoare și îndrăgostirea cade ca revelație peste o elipsă temporală.
Eroina din Punch-Drunk Love spunea la final: "Here we go!" ("Să-i dăm drumul!"), ca și cum adevăratul film de-abia acum ar începe, dar ultima replică a eroului din Pickpocket retranscrie și justifică "drumul ciudat" pe care acesta l-a avut de parcurs până să ajungă la dragoste. E posibil ca Pickpocket să devină și mai fascinant în următorii 60 de ani pentru că emoția și bogăția lui vin din simplificare, nu din acumulare de mijloace (cum face cinemaul de azi). Celebra frază a lui Albert Einstein "Everything should be made as simple as possible, but not simpler" ("Totul ar trebui să fie făcut cât mai simplu posibil, dar nu mai simplu") se aplică foarte bine aici. Și, cum spunea cineva, cei care nu pot explica ce a vrut să spună Einstein înseamnă că n-au înțeles. Vedeți Pickpocket și veți înțelege.