Din lumea kieślowskiană - L'Enfer / Infernul

L'Enfer / Infernul (2005) e partea a doua a trilogiei scrisă de Krzysztof Kieślowski şi Krzysztof Piesiewicz şi pe care Kieślowski n-a mai apucat s-o regizeze. Prima parte a trilogiei e Heaven şi a fost (foarte bine) regizată de germanul Tom Tykwer (Lola rennt / Aleargă, Lola, aleargă). A treia e Purgatoriul şi încă n-a fost pusă pe peliculă.

Infernul e realizat în Franţa (cu Emanuelle Béart, Karin Viard, Guillaume Cannet, Jacques Gamblin...) şi regizat de bosniacul Danis Tanović, care luase Oscarul pentru film străin cu un film de debut genial - No Man's Land, în 2002. Scenariul ne poartă printre temele recurente ale tandemului Kieślowski-Piesiewicz: destinul, fatalitatea, faptul că nimic nu e întâmplător, tristeţea vieţii cotidiene, suferinţa pe care fiinţele vii şi-o provoacă unele altora, în unele cazuri gratuit, în altele cu un scop.

De la primele cadre scenariul ne plonjează în lumea kieślowskiană atât de specială: un pui de pasăre de-abia ieşit din ou aruncă peste marginile cuibului celelalte ouă din cuib. Aruncă unul, dar la al doilea face o mişcare greşită şi cade el însuşi din cuib. Un om care trece pe acolo (întâmplător am spune, doar că la Kieślowski hazardul joacă rol de destin) ia puiul şi-l pune înapoi în cuib. Puiul aruncă şi al doilea ou din cuib. Punct.

Apare, în Infernul, recurenta bătrânică (din Bleu) care se chinuie să arunce o sticlă în containerul de colectat sticle. Interpreta bătrânei de aici e adorabila Esther Gorintin (cea din Depuis qu'Otar est parti). Nu o ajută nimeni, îi e foarte greu să ajungă la fanta prin care să bage sticla în container, dar ea insistă: viaţa zilnică poate fi incredibil, sisific de chinuitoare...

Complexitatea scenariului e demnă de mâna unui maestru (care a dispărut timpuriu), iar Danis Tanović înţelege spiritul kieślowskian. Cu excepţia câtorva stângăcii, Tanović îşi conduce bine cuplurile de personaje care-şi produc suferinţă reciproc. Ca şi la Sartre, în filmul lui Tanović l'enfer c'est les autres (infernul e ceilalţi). Infernul e aici, printre noi - suferinţa pe care ne-o provocăm unii altora.

Nici muzica (Duško Segvić şi Danis Tanović) nu e rea, destul de aproape de cea a lui Zbigniew Preisner - compozitorul-fetiş al lui Kieślowski. Regizorului bosniac îi reuşeşte astfel nu perfect, dar destul de bine, o încercare serioasă, foarte grea.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.