Teatrul Național Sloven de Dramă din Ljubljana a prezentat la festivalul clujean spectacolul cu piesa Otroci / The Children / Copiii, scrisă de dramaturga și scenarista engleză pe val Lucy Kirkwood. Un text remarcabil prin dezbaterea provocată, adusă în fața spectatorilor. Un text bine scris, desigur, bazat pe forța dialogului, dar anodin ca suplețe și esență dramaturgică. Nu-i vorbă că și critica teatrală din Anglia se întrece în superlative când stabilește ierarhii. Doar își fac lor înșiși servicii, englezii. Celebrul The Guardian "a desemnat-o în 2019 drept a treia cea mai bună producție a secolului al 21-lea." Mai pune-te să demontezi verdictul dat de o asemenea autoritate! Dar nici nu încerc. Mă miră doar docilitatea cu care teatre cu prestigiu din Europa preiau producțiile de acolo. Bune sau mai puțin bune. Asta rămâne la aprecierea fiecăruia.
Ancorată în problematica actuală, acțiunea din spectacolul sloven Otroci / The Children / Copiii se reduce la o conversație între trei personaje "în verandă", un fel de bivuac instalat pe coasta de est a Angliei. Un cort-căsuță și o remorcă îndesată cu calabalâcuri, o măsuță și câteva scaune de camping servesc de decor (scenografie Branco Hojnik, costume Tina Pavlović). Regia (Nina Šorak) nu prea are ce găselnițe novatoare să aducă în această ambianță sever realistă și rece. Simți aerul rece de afară, din seara întâlnirii celor trei, când pana de electricitate prelungită impune folosirea lumânărilor (multe) și a unui felinar minuscul, atârnat în partea dreaptă a scenei. E un frig al făpturilor înstrăinate care bâjbâie după certitudini relevante, solide. Se insinuează o căutare de noapte. Fizionomiile actorilor sunt estompate, difuze. Umbre rătăcitoare printr-o noapte a spaimelor existențiale.
Mai bine de jumătate din reprezentație se desfășoară în clar-obscurul tatonărilor dintre personaje. Căutări de apropiere și respingere sau chiar repulsie. Fățărnicie, gelozie și câte încă. După 30 de ani, Rose (Silva Čušin) fiziciană rămasă activă, își întâlnește colegii, pe Hasel (Saša Pavćek) și Robin (Janez Škof), căsătoriți și cu patru copii, retrași în acest loc din natură, după dezastrul unei inundații catastrofale. De altfel, Rose vine pentru a racola voluntari pentru ajutorarea celor afectați de iradierile produse în urma prăbușirii unei centrale nucleare. Dar prezența ei e ambiguă, întrucât a fost și probabil mai este amanta lui Robin.
Scriitoarea Lucy Kirkwood desenează cu abilitate împrejurările în care valurile de catastrofe amenință omenirea. Personajele trăiesc sub apăsarea torturantă a unui trecut irecuperabil. Nostalgii, regrete, bucurii secrete. Tinerețea e adesea invocată ca miraculoasă izbăvire din brațele bătrâneții împovărătoare. Triunghiul conjugal scos la lumina adevărului nu pare a precumpăni în negura confruntărilor. Nici revenirea curentului electric (simbolic aplicată contextului) nu aduce mai multe lămuriri. Discreția analizei personajelor e evidentă, studiată. Scriitoarea știe să nu spună tot, ci doar să sugereze pe ici pe colo câte ceva. Când crezi că o dă pe drama conjugală, virează scurt pe anxietate existențială și amenințare nucleară. Personajele sunt apăsate de o imensă tristețe și îngrijorare pentru ei și pentru viitorul copiilor. Da, copiii... din titlu, o altă sugestie. Copiii sunt cuprinși în angoasele actualității răvășitoare. Copiii - eternă îngrijorare și responsabilitate.
Cei trei actori au prestații convingătoare, insinuând diferite ipostazieri ale căderii în senectute. Saša Pavćec ilustrează pe femeia atentă cu menținerea siluetei prin exerciții fizice - Hazel. Rose conturată de Silva Čušin e încă activă profesional, iar Janez Škof pune accent pe vitalitatea personajului Robin, preparator de vinuri secrete ce dă dovadă de ultimele semne de bărbăție. Un trio actoricesc vrednic de luat în seamă, cu joc impecabil, ireproșabil.
(foto: Biró István)