Prin acest eveniment, publicul a explorat legătura dintre muzică, istorie și cartografie, oferind o experiență culturală unică, în care sunetul acordeonului a evocat lumea vastă și misterioasă a mărilor și oceanelor. Totodată, au fost prezentate câteva obiecte incluse în expoziția temporară Toate pânzele sus! (reproduceri ale unor vechi instrumente de măsurare și determinare a latitudinii, precum: gnomonul [2], astrolabul marinarului, astrolabul planisferic [3] și diferite instrumente de orientare în navigație).
Recitalul de acordeon [4] susținut de Fernando Mihalache a cuprins valsuri celebre din spațiul european, redescoperind câteva melodii care au traversat timpul și au unit culturi diferite.
Dintre compozitorii care au apelat la timbrul acestui instrument amintim pe: Piotr Ilici Ceaikovski - Suita orchestrală nr. 2 în do major (1883), Alban Berg - Opera Wozzeck (1925), Serghei Prokofiev - Cantata (1936), Paul Hindemith, Charles Ives și Virgil Thomson.
După o prezentare a obiectelor Expoziției, din sala de recital și nararea unei legende despre apariția navigației (cum un om căzut într-un râu s-a agățat de un buștean și a plutit cu el) s-a evidențiat legătura muzicii cu navigația. Pe vapoare se cânta muzică, pentru a crea atmosferă, iar, la rândul ei, navigația a contribuit la răspândirea muzicii (bandoneonul, instrument asemănător acordeonului, conceput în Germania a ajuns astfel, până în Argentina).
Fernando Mihalache a invitat auditoriul la o călătorie imaginară colindând câteva țări europene, prin intermediul muzicii interpretate la acordeon. Primul popas a fost în actuala Germanie. Publicul a ascultat astfel, Aria din Suita de orchestră nr. 3 în re minor, BWV. 1068 de Johann Sebastian Bach.
Cântând pe un acordeon marca Weltmeister Stupita, muzicianul Fernando Mihalache a transmis publicului o binevenită stare calm.
Remarcam mersul vocii de bas, în mișcare continuă (o senzația de mers perpetuu), cu salturi intervalice de octavă, precum și cu rezolvări ale întârzierilor din acordurile intonate. cu o dinamică generală scăzută ca intensitate. Totul era intonat cu o dinamică generală scăzută ca intensitate.
A urmat un aranjament al Passacagliei din Suita nr. 7 în sol minor, HWV. 432 de Georg Friedrich Händel.
Fiecare variațiune aducea elemente contrastante, atât sub aspect ornamental, cât și dinamic ori timbral. Țesătura polifonică conferea solemnitate. Finalul, cu acel tremolo acordic, a sunat majestuos. Publicul a aplaudat cu generozitate interpretarea acestei cunoscute lucrări.
În continuare, am ascultat Barcarola din Opera Povestirile lui Hoffman de Jacques Offenbach, în aranjament pentru acordeon.
În interpretarea lui Fernando Mihalache, impresia de legănare era splendid redată, cu ajutorul unei agogici elegante. Percepeam unduirea valurilor și îmi imaginam gondolierii vâslind cu mișcări cadențate ale vâslelor. Ritmul în metru ternar era bine marcat de o emisie în staccato a sunetelor din acompaniament, care se mulau perfect peste melodia dansantă. Agogica era pusă în slujba melodicii suave, iar 'mareele' sonore se evidențiau minunat, prin succesiunea crescendo-diminuendo repetată.
A urmat popularul Vals op. 39 nr. 15 de Johannes Brahms. Inițial valsurile ciclului au fost scrise pentru pian la patru mâini.
Minunat au sunat reținerile timpilor slabi ai măsurii, prin ritenuto-uri realizate cu măiestrie de către interpretul serii de la Muzeul Hărților din București, Fernando Mihalache. Iar variațiunile temei au scos la lumină virtuozitatea instrumentală.
Călătoria imaginară a continuat în Austria, cu două momente din muzica operei lui Wolfgang Amadeus Mozart - Don Giovanni. Interpretarea aranjamentului pentru acordeon a beneficiat de o frazare clasică, rigoare ritmică specifică, cantabilitate, precum și de diversitate timbrală.
Am ascultat apoi, Valsul sentimental op. 50 nr. 19, D. 779 de Franz Schubert. Admirabil au sunat acele subito piano-uri, precum și motivele muzicale evidențiate prin accente. Iar mișcarea devenea suplă, datorită accelerando-urilor bine amplasate.
A urmat cunoscutul vals Dunărea albastră / An Der Schonen Blauen Donau, op. 314 de Johann Strauss Fiul.
Ritmurile punctate erau cântate în martellato. Frazele muzicale aveau multă noblețe. Simțeam în auditoriu o stare de bună dispoziție.
Călătoria imaginară ne-a purtat apoi, în Franța, prin sunetele celebrei Habanere din opera Carmen de Georges Bizet, în aranjament pentru acordeon.
A urmat Valsul op. 94 nr. 1 (Minute Waltz) de Frédéric Chopin, o capodoperă pianistică, adaptată în acest recital al lui Fernando Mihalache, pentru acordeon.
Ascultam acele broderii muzicale agile, specifice compozitorului de origine poloneză, care a trăit multă vreme la Paris. De altfel, aici el și-a luat numele de Frédéric François Chopin. Pasajele de virtuozitate, trilurile sprințare, articulația veloce, realizate de Fernando Mihalache - toate, impresionau publicul, stârnind aplauze puternice.
A urmat arhicunoscuta piesă La vie en rose, amintind de cântăreața franceză Édith Piaf, care a consacrat, atât în Franța cât și în întreaga lume, genul chanson réaliste. Împreună cu Yves Montand, în 1946, Édith Piaf a scris textul celebrei melodii Je vois la vie en rose, muzica de Louiguy (Louis Guglielmi), entuziasmând publicul de pe întreg mapamondul.
În varianta aranjată pentru acordeon, remarcam efortul de a imita vocea umană, prin acele creșteri de intensitate și prin vibrato-ul, realizate cu tehnica aplicată burdufului acordeonului. Interpretul serii folosea diferite culori, amintind de infinitele nuanțe și dramatismul vocii inegalabilei șansonetiste. Interesantă este coincidența alegerii unui cântec de Édith Piaf, cea pentru care compozitorul Michel Emer, a compus melodia L'accordéoniste.
Studentul Adrian Amariței, de la clasa de acordeon a profesorului Fernando Mihalache a interpretat o piesă de virtuozitate, valsul în re minor La Boite A Frissons, de Lacange (o lucrare situată între Verchuren, Privat, Larcange și Tony Muréna - un tipic vals musette).
Remarcam tehnica mâinii drepte, agilitatea deosebită și înțelegerea spiritului acestei muzici.
A urmat Dans slav în mi minor, op. 72 nr. 2 de Antonin Dvořák, în interpretarea lui Fernando Mihalache, în aranjament pentru acordeon. O lucrare în care melodica excelează, iar influența muzicii populare se simte pretutindeni. Remarcăm ornamentația și pasajele de virtuozitate.
Călătoria imaginară a continuat în Italia. Am ascultat câteva arii din operele a doi compozitori de notorietate: Giuseppe Verdi - Traviata (Brindisi) și Giacomo Puccini - Vals din opera Boema.
Fernando Mihalache a interpretat apoi Mazurca Variata lucrare a unui compozitor italian.
În final, călătoria virtuală a ajuns în Spania și am ascultat Malagueña & Andalucia din Suita spaniolă de Ernesto Lecuona.
Frumos au sunat acele acorduri de sextă napolitană, precum și sunetele accentuate, amintind de temperamentul spaniol. Arpegii frânte ascendente se derulau rapid, pe întreaga claviatură.
La cererea auditoriului, Fernando Mihalache a interpretat cu o sensibilitate deosebită piesa La Califfa de Ennio Morricone. Ascultam armonii de jazz, sunete emise uneori cu un timbru straniu în registru acut, alteori având expresia tandră afectuoso. O piesă de suflet, precum a spus muzicianul în introducere.
Aplauze îndelungate au răsplătit interpretul serii de la Muzeul Hărții, maestrul Fernando Mihalache.
Un recital deosebit de frumos, într-un ambient deosebit.
NOTE
[1] Fernando Mihalache este muzician și profesor specializat în acordeon, cunoscut pentru fondarea în anul 2014, a primei catedre de acordeon a Universității Naționale de Muzică din București. A susținut recitaluri și a colaborat cu orchestre și instrumentiști renumiți în țară și străinătate. A realizat aranjamente și transcripții pentru acordeon. În prezent, predă la UNMB și continuă să activeze ca solist și membru al ansamblurilor camerale și orchestrale.
[2] Gnomonul (indicator, în limba greacă) este un instrument antic, folosit pentru a determina meridianul locului, constituind cel mai vechi tip de cadran solar. - dexonline.ro/gnomon
[3] Astrolabul este un instrument folosit pentru măsurarea poziției aștrilor și a înălțimii lor deasupra orizontului.
[4] Acordeonul este un instrument muzical aerofon care produce sunetul prin comprimarea și expansiunea aerului dintr-un burduf, aer ce traversează un set de lamele metalice, care vibrează; are clape (pentru mâna dreaptă) și butoane (pentru mâna stângă). Este folosit într-o varietate de genuri muzicale, inclusiv muzică populară, folclor, muzică clasică, jazz și muzică etnică din întreaga lume. Sunetul său variază în funcție de stilul de interpretare și de genul muzical, de la sunete energice și ritmice la sunete melodioase și lente. Cyrillus Demian este cel care a inventat instrumentul la Berlin și l-a brevetat în anul 1829, la Viena. Denumirea derivă din cuvântul german Akkord.