Suntem în Serbia, într-un oarecare orășel de provincie. După 50 de ani de Paradis activ și funcțional, muncitorii din fostul sistem socialist iugoslav s-au trezit în capitalismul sălbatic, național și naționalist (tradițional, ortodox, corupt), adică în Iad. Pentru "câmpul muncii", cum l-ar fi numit eficienții dinozauri comuniști, iadul se traduce prin indisponibilizări, șomaj, accidente colective de muncă, privatizări dubioase și investiții în fabrici de reciclare a gunoaielor lumii. Problema reciclării gunoaielor pare să fie una general balcanică, ceea ce confirmă - dacă mai era necesar - apartenența României la acest spațiu. Tot ce a fost productiv, cândva, prin efortul colectiv comunist, a murit. De aici, și dialectica marxistă: iad versus paradis, muncă versus șomaj, toți versus niciunul. Pe ruinele fostei lumi s-au cățărat profitorii războiului interetnic, conflict ale cărui puternice reverberații se resimt și în prezent (unul dintre personaje și-a renegat fiul, pentru că acesta procrease cu Alma, nume de "musulmană"). Protestele sociale sunt nu doar slabe, ci și zădărnicite de amenințările și arginții risipiți de cei puternici, pentru a le camufla. Justiția este înlocuită de contrariul ei, prilej ca, în cele din urmă, grupul social exasperat să își facă dreptate pe cont propriu.
În noua lume, nu se întâmplă nimic - nu doar nimic important, ci nimic în general. Până la inevitabila decuplare de la rețeaua de electricitate, pentru neplata facturii la curent electric, doar televiziunea mai animă atmosfera lâncedă. Televizorul își deversează gunoiul nereciclat al sordidei emisiuni sârbești, Zadruga, un Big Brother autohton, abundând în violență fizică, verbală și sex. Emisiunea a fost în mod repetat contestată atât în parlamentul sârbesc, cât și înaintea autorităților audiovizualului, cu singurul efect al schimbării denumirii. Înăuntrul ei, concurenții Zadrugăi au continuat să se bată, să se îmbolnăvească de Covid și chiar să nască copii și să îi crească în lagărul experimental al reality show-ului contemporan. În fapt, zadruga înseamnă familie extinsă, o formă de organizare obștească specific sârbească, de sorginte medievală, așa cum medieval a redevenit, totul, de la căderea comunismului. Muzica de guslă încă evocă suferințele pătimite de popor, sub turci, în epoca Imperiului Otoman, întreținând ethosul războinic și găsindu-i alte justificări etnice, în epoca postmodernă. Obligatoriu, armele sunt prezente în peisajul mizer ce gravitează în jurul cârciumii locale. La rigoare, arsenale întregi își fac apariția, de sub paturi și din lăzile de plăpumi. Biserica își caută loc în noul peisaj, unde îl și găsește (momentan, în cort, acolo unde funcționează în regim de campanie și samizdat, cu icoane votive înfățișând, alături de sfinți cu bărbi, ctitori la costum și cravată, alături de neveste și fiice în rochii de seară).
Nota Bene: În urma atacurilor armate din 2023, protestele cetățenești au avut ca revendicări interzicerea armelor și a emisiunilor de reality show, promotoare ale violenței, la care intră în direct, prin telefon, chiar și Ratko Mladić, condamnat de Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie la detenție pe viață.
Eșantionul social reprezentat de personajele filmului este o replică tocmai a acelei abjecte emisiuni de televiziune. Nu doar acțiunile membrilor grupului se desfășoară într-o singură casă, dar sunt rezultatul aceleiași alunecări în stupiditate, psihoză și oroare. Ședințele de spiritism ale membrilor grupului sunt atât de muncite, în lipsă de alte activități lucrative, încât ajung coordonate de un strigoi în carne și oase (sic!). Rezultatul acestor ședințe spiritiste este atacul asupra dușmanului de clasă și secera comunistă înfiptă, nostalgic, în carnea unui reprezentant al neopatronatului local, proprietar de hotel proaspăt inaugurat, destinat cunoscutelor acțiuni capitaliste de desfrâu, destrăbălare și trafic de carne vie. Mâna însângerată a patronului, spintecată de seceră, este oglindirea, în arc de timp, a degetului muncitorului interpretat de Gian Maria Volonté, în filmul lui Petri. Exorcizarea de grup vizează inclusiv violența domestică comisă asupra femeii. O nevastă bătută toată viața își ciocănește, la propriu, soțul agresor. Ciocanul nu putea lipsi din peisajul cu seceră, cufundat în lumina roșie, de bordel, a noii investiții hoteliere în turismul pe care antreprenorii îl preconizează pentru pustietatea regiunii.
Povestea este ridicolă, în ansamblul ei, deși fără pretențiile de autenticitate ale unui thriller cinstit. Întrezărim un Leon Lučev sumbru, debordând de accentele unui Rasputin mistic, libertin și extrem de activ sexual, citând din cărți medievale, dar, mai ales, ghicim fundalul social extrem de problematic, care amenință cu o nouă revoluție. Dacă nu cu o revoluție socială reușită, măcar cu un măcel copios. Spectatorii sunt provocați cu îndemnul final, venit de pe un banner electoral: "Puterea e în noi!". S-a notat.