Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Crize

Crize la Teatrul Foarte Mic


Comunicat de presă

mai 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După un periplu început la Radio BBC Londra, continuat la Centrul Cultural din Viena, Teatrul "Andrei Mureşanu" din Sfîntu Gheorghe, în pub-urile din Braşov, pe scena "Teatrului 74" din Tîrgu Mureş şi pe undele Radio România Cultural, piesa Crize sau Încă o poveste de dragoste, de Mihai Ignat, ajunge, la puţin timp după publicarea sa de către Editura LiterNet, în volumul 4atru piese şi pe una dintre scenele bucureştene. Spectacolul Crize va avea două spectacole joi, 25 mai, respectiv vineri, 26 mai, ora 19, la Teatrul Foarte Mic, în regia lui Traian Şoimu, cu scenografia lui Daniel Divrician şi în interpretarea actorilor Costina Ciuciulică şi Mihai Marinescu. Producţia aparţine Teatrului Mic în colaborare cu Galeria "Montage". Spectacolele se vor relua apoi în toamnă, odată cu deschiderea noii stagiuni.

"Crize e o dramă travestită în comedie sau o comedie care dă-n plîns.

Crize nu e o piesă cu metafizică, nici cu morală şi nici pentru snobi. Dar e o piesă pentru tineri (nu foarte) şi pentru bătrîni (oricît de), pentru bărbaţi şi femei, pentru România şi UE. Oricine, exceptînd minorii şi imaturii, se poate recunoaşte în această piesă. Oricine o poate înţelege, mai devreme sau mai tîrziu.

Crize e locul geometric al oricărei poveşti de dragoste care durează mai mult decît povestea lui Romeo şi-a Julietei. E piesa iubirilor fiecăruia dintre noi, iar nicidecum a iubirilor excepţionale, fenomenale, senzaţionale. Şi tocmai de aceea e piesa adevăratelor noastre iubiri, căci crizele nu sînt decît intervalele dintre inevitabilele, iremediabilele şi irevocabilele noastre îmbrăţişări."

(Mihai Ignat)




 Toate articolele despre Crize


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Crize vesele - Crize sau Încă o poveste de dragoste, Alexandru Matei
 Crize - Eterna poveste dintre o Ea şi un El, Cristiana Gavrilă
 Tanţa şi Costel, varianta 2006 - Crize, Oana Stoica


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer