Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Cannes 2006

Românii noştri - Cannes 2006


Alex. Leo Şerban

RFI România, mai 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Prezentat astăzi, în secţiunea "Un certain regard", debutul în lungmetraj al lui Cătălin Mitulescu Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii se bucură de "ştampila" unor producători asociaţi cu nume grele: Martin Scorsese şi Wim Wenders. Aceştia văzuseră scurt-metrajul 17 minute întîrziere al tînărului Mitulescu şi, impresionaţi, au dat girul lor acestui film. Apoi, Mitulescu a primit Palme d'Or-ul pentru Trafic (tot un scurt-metraj) acum doi ani. Cu aceste referinţe prestigioase, normal că debutul românului este extrem de aşteptat - nu numai pe Croazetă, ci şi, mai ales, la Bucureşti.

Adevărul e că e genul de proiect care sună mai bine pe hîrtie decît ce s-a văzut la Cannes... Povestea se petrece puţin înainte de Decembrie '89 şi este văzută prin ochii unui copil - Lalalilu - şi ai surorii sale mai mari, Eva, elevă de liceu. Este povestea micilor laşităţi ale celor mari şi a marilor curajuri ale celor mici. Totul este real, prea real - privaţiunile cunoscute, frustrarea de a nu putea face nimic împotriva unei dictaturi care se credea veşnică - şi, tocmai de aceea, Lalalilu îşi imaginează o "lume mai bună" în care praştia sa de copil ar putea să-l dea jos pe Ceauşescu, scoţîndu-l afară din Istorie.

Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii reuşeşte să povestească fluid, fără sincope, această "mică istorie" de familie care se varsă, la un moment dat, în Istoria mare - aceea pe care o cunoaştem cu toţii. Este un film făcut cu mînă sigură, ochi exersat în a decupa cinematografic şi simţ remarcabil pentru detaliul dramatic (vezi imaginea, repetitivă, a vaporului). Foarte important, cei doi protagonişti - micuţul Timotei Duma şi tînăra Dorotheea Petre - sînt personaje charismatice, care "duc" filmul. Unde - este mai puţin evident... Ar fi putut fi o fabulă în maniera lui Good-bye, Lenin!, dacă firele poveştii ar fi fost mai strînse şi ritmul filmului, ceva mai alert. Dar Mitulescu (al cărui scenariu este scris în colaborare cu soţia sa, Andreea Vălean) încearcă ceva mai mult: o evocare nu doar realistă, plină de amănuntele unei atmosfere făcute din mici acomodări, ci şi oarecum poetică - sau realist-magică. Nostalgia nu este după "epoca Ceauşescu", ci după un timp în care regizorul şi colaboratorii săi au fost copii sau adolescenţi. Despărţirea de acea epocă (un fel de "Ciao Ceauşescu", aşa cum se intitula o cronică apărută astăzi în Le film français) este, în acelaşi timp, o exorcizare şi o celebrare. Este un film necesar, dar - întîmplător - nu este singurul care tratează această temă.

Debutul în lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, A fost sau n-a fost? (prezentat în "Quinzaine des realisateurs", în care fusese selecţionat şi Marfa şi banii), a ales să vorbească despre Revoluţie în spaţiul strîmt al unui studiou de televiziune local (filmul a fost turnat la Vaslui). Iar modalitatea este total diferită: acolo unde Mitulescu se întoarce cu sensibilitate şi un dram de emoţie, Porumboiu răscoleşte cu o luciditate cu atît mai eficace cu cît tonul filmului său este de comedie. O comedie dărîmătoare, enormă, invers proporţională cu "îngustimea" punctului de vedere... Spre deosebire de filmul lui Mitulescu, al cărui dramatism se declanşează abia spre final, cel al lui Porumboiu creşte nonstop, utilizînd - cine ar fi crezut? - convenţiile sleite ale unui "talk-show". Este aproape incredibil ce poate face tînărul regizor într-un cadru fix, cu trei actori puţin cunoscuţi şi cîteva voci din off! A fost sau n-a fost? este, pur şi simplu, cel mai hilar film despre Revoluţia română: o demolare sistematică, dar nu mai puţin feroce, a unui mit care avea nevoie de această demolare pentru a deveni - iată - Film.

Nu ştiu care va fi soarta acestor două titluri pe marile ecrane. Cred că filmul lui Mitulescu va "merge" mai bine afară, în timp ce acela al lui Porumboiu ar putea fi un succes în România, mai ales printre tineri - dar, bine "marketizat", poate atrage şi un public internaţional, nu neapărat din reţeaua festivalurilor.

Marilena de la P7, mediu-metrajul lui Cristian Nemescu (prezentat în "Semaine de la critique"), are în comun cu lungmetrajul lui Mitulescu unghiul de vedere - acela al unui copil. Acţiunea se petrece, însă, după '89, aşa că visurile semi-teroriste, semi-inocente ale unui Lalalilu sînt înlocuite de visele erotice ale unui puşti de cartier. Obiectul pasiunii sale se dovedeşte a fi Marilena din titlu (Mădălina Ghiţescu, excelentă), care practică, nonşalantă, profesiunea de prostituată.

Nemescu a scris şi acest scenariu împreună cu mai vechiul său partener Tudor Voican, cu care a colaborat la Mecano, Mihai şi Cristina, Poveste de la scara C şi cu care pregăteşte un debut în lungmetraj intitulat California Dreaming. De fapt, mediu-metrajul pare mai curînd versiunea hardcore a Poveştii de la scara C - cu un plus de vervă formală (vezi utilizarea deşteaptă a "split-screen"-ului şi o trimitere savuroasă la Close Encounters). În general, accentele sînt puse corect, umorul este prezent în doze rezonabile, iar atmosfera de ansamblu (pe modelul "felie de viaţă în cartier neorealist cu manele surround") cît se poate de ok. Problema este finalul care pică hodoronc-tronc, nejustificat şi brutal - ca o soluţie de avarie la un scenariu intrat brusc, pe ultima sută de metri, în pană de imaginaţie. Păcat; "soluţia" (care e un superclişeu) pare să fie mai proastă decît avaria...



 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes 2006

Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


Alte articole

 Cannes nr. 59 - A fost sau n-a fost?, Alin Ludu Dumbravă
 Cannes 59: Palmares cu ochelari de soare, Alex. Leo Şerban
 Vasluiul a bătut Cannes-ul cu 2 la 0, Iulia Blaga
 Cannes 59 - între politic şi succese pentru filmul românesc, Laurenţiu Brătan
 Camera d'Or pentru Corneliu Porumboiu! - Cannes 2006, Roxana Moroşanu
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes 2006


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer