Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional Shakespeare 2006

Apocalipsul continuu. Level 200X - Troilus şi Cresida


Adriana Moca

Cultura, mai 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Prin Troilus şi Cresida, spectacolul teatrului "Katona Joszef" din Budapesta, prezentat la finalul excepţionalei ediţii a Festivalului Shakespeare, Silviu Purcărete încarnează o viziune apocaliptică a lumii moderne, străbătută interior de curenţii magnetici ai auto-distrugerii. El investeşte iadul, real sau virtual, cu atributele eului intim, controlat de forţe instinctuale, violat de legea grupului şi posedat de spirite malefice. Războiul troian se desfăşoară geografic în fosta sufragerie / sală de bal a unui conac, între două beţii. Scenografia lui Helmuth Sturmer configurează un spaţiu concret şi fabulos în acelaşi timp. Dormitorul de campanie tensionează relaţiile, derapează în promiscuitate sfârşind prin a elimina individualităţile sub presiunea mediului uman viciat. Rapelurile vizuale la imagistica ultimelor decenii de conflicte armate, cu înţelesuri culturale universale construiesc armătura de oţel a decorului. Ambivalenţa planurilor se materializează prin axul instalaţiei de chiuvete ce împarte simetric teritoriul dezastrului, descompunerii şi distrugerii fiinţei umane. Frontiera lavoarelor a cărei transgresare sau ruptură declanşează mecanismul sonor al morţii se multiplică în infinitul unei oglinzi din fundalul scenei. Helmuth Sturmer instalează prin rigoarea liniilor aparenţa ordinii dezagregate odată cu trecerea la nivelul ultim al acestui scenariu inspirat parcă din jocurile pe computer.

Montarea este contagios de actuală prin acea stare de haos conştient pe care o re-creează, reclamată de Artaud, de "fierbere morală" şi tensiune extremă pe care evenimentele o imprimă spiritelor. Hrănindu-se din rădăcina energiilor arhaice, Purcărete compune o "realitate mai reală decât realitatea", după ce traversează istoria civilizaţiilor într-un aller-retour lucid şi ludic. Lectura lui analizează, cu flash-uri ironice, perenitatea scopurilor şi motivaţiilor speciei umane, degringolada ei. Condusă de instincte primare şi redusă la satisfacerea nevoilor fiziologice, lumea reprezentată în Troilus şi Cresida pare un videoclip al mărcii de mândrie masculină. Fie greacă, elisabetană, orientală sau occidentală, comandamentele ei formează tabla poruncilor din care a dispărut interdicţia salvatoare. Astfel, să minţi, să ucizi, să râvneşti femeia aproapelui sunt imperativele demnităţii inflamate de testosteron. Prostia agresivă, forţa brută şi perversiunea minţii nimicesc în joacă ultimele forme de spirit. Din mutaţiile genetice survenite în urma catastrofei perpetue, a dispariţiei iubirii se nasc specii hibride, monstruoase create eminamente pentru atac. Un fel de război al sfârşitului lumii pe care Purcărete îl regizează cu subtilitate tragi-comică inventând situaţii savuroase, dezbrăcând expresia narcisiacă de masca eroismului. Generalii greci îşi poartă filozofia pe frunte. Aiax, boţit de somn şi băutură (remarcabil interpretat de Zoltan Toth) este o maşină de luptă fără dispozitiv inteligent, Ahile (Ervin Nagy) - un spectacol al frumuseţii arogante şi confuziei sexuale, pendulatorii între pedofilie, homosexualitate şi heterosexualitate ascunsă de ochii "grupului" care face legea, Ulise (Karoly Hajduk) - rafinamentul vicleniei manipulatoare, Nestor (Vilmos Kun) superbia decrepitudinii infantilizate. Agamemnon şi Menelau sunt schiţele caricaturale ale masculinităţii, voluntare sau castrate. De partea troienilor - o familie măcinată de nebunia Cassandrei, neputinţa regelui Priam şi fascinaţia letargică a lui Paris pentru Elena. Mumie-cocon, imagine de vis, apariţie de origine supranaturală sau fantomă, Elena însumează toate caracteristicile prezenţei magice.

Discursul scenic al lui Purcărete combină materialităţi gestuale, sonore şi picturale care trimit la o poetică a paroxismului de sorginte tragică. Înfruntarea dintre Aiax şi Hector, încurajaţi psihic de urletele galeriei şi echipaţi ca pentru un turnir-meci de baseball, se întrerupe pentru un chef monstruos. Eroii se dovedesc mai degrabă nişte puşti fanfaronarzi. Armistiţiul, stropit din belşug cu vin roşu, eliberează o uriaşă cantitate de forţe inconştiente. Dansul este orgiastic amintind de ritualuri dionisiace, unde zeitatea intră în posesia fiinţei umane. Întregul spectacol este construit pe o structură de polarităţi a principiilor aflate în permanentă tensiune: masculin-feminin, ordine-dezordine, unitate-anarhie, ritm-discordanţă, măreţie-infantilism. Fiecare capătă sens prin existenţa contrariului de care este înlănţuit iremediabil. În concepţia lui Vasile Şirli, armoniile disonante corporalizează semnale ale tărâmului de dincolo. Invizibilul materializat în sunete hiperbolizează starea de stranietate pentru a se replia rapid într-o muzică agreabilă. Divinitatea manifestată se întoarce în sferele neştiute pentru a lovi iarăşi, mai puternic, ca valurile seismice. Valsul preferat al puberului Patrocle - (Andras Koloszar) se transformă în imnul morţii.

Interpretarea actoricească frizează perfecţiunea. Portretele dovedesc complexitatea biografiei din subsolul replicilor. Abjecţia şi duioşia lui Thersit - Zoltan Bezeredi corespund milimetric libidinalei drăgălăşenii ale lui Pandarus - Peter Haumann. Figurile luminoase ale celor doi îndrăgostiţi, Troilus - Tamas Keresztes şi Cresida - Judit Rezes, se transformă fizic pe parcurs în umbre mânjite de sânge. Propunerea lui Purcărete se naşte dintr-un tipar de gândire artistică inventivă, sensibilă la istorie contemporană, operând cu solide instrumente culturale. Dimensiunea estetică, puterea de reprezentare şi densitatea emoţiei înscriu Troilus şi Cresida în seria spectacolelor memorabile. Artaud l-ar fi numit "delir comunicativ" fiindcă are mai presus de geometrie, puritate şi coerenţă, eficacitatea unui ritual de vindecare.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional Shakespeare 2006


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Adriana Moca


Alte articole

 All you need is bossa nova love - A douăsprezecea noapte, Oana Stoica
 Nu cred în natura evanghelică a textului (Silviu Purcărete) - Troilus şi Cresida, Andreea Dumitru
 Trepăduşi cu muşchi şi logoree - Troilus şi Cresida, Cristina Rusiecki
 Hamlet vitaminizat, Cristina Rusiecki
 Catharsisul - o categorie uitată? - Poveste de iarnă, Cristina Rusiecki
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional Shakespeare 2006


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer