E primul film al lui Luc Besson de la
Jeanne d'Arc (1999) încoace. E primul film în franceză al lui Besson de la
Nikita (1990) încoace. E primul film
alb-negru al lui Besson de la debutul cu
Le dernier combat (1983) încoace. E crunt.
Jamel (foarte bun, mai ales cînd plînge) şi "femme fatale no.#2" (foarte frumoasă, mai ales cînd tace) se plimbă
printr-un Paris monocrom care ar arăta cel puţin la fel de bine şi dacă
l-aş filma eu. Besson îi pune să recite platitudini pe un fundal sonor asigurat de Anja Garbarek (
fille de).
Rezultă
Cerul deasupra Parisului, versiunea pentru clasele 1-4. Besson îşi închipuie că nimeni nu se prinde de
twist (Angela merge mai departe, radioasă) şi ne roagă să nu dezvăluim ce şi cum. Distribuitorii
nu-l bagă în seamă. Besson e în continuare convins că ştie să scrie şi să regizeze - eu mă întreb cine a făcut de fapt
Subway şi
Le grand bleu.
Besson declara pe vremuri că va face doar 10 filme, atît are el de spus. Atunci
m-am îmbufnat. Azi
l-aş ruga să se ţină de cuvînt. A spus suficient. Mă cam dor urechile.