Călătoriile îngereşti ale Getei Brătescu

Solzi policromi de carton, în tempera, acuarele, ceva guaşe şi mult pastel, prinşi într-o reţea ca de plasă de peşte arhaică sau din pene smulse din aripile unui înger pe care s-a semnat o daimoniţă. Fiecare solz sau pană reprezintă tot atâtea variante ale unui profil de vagant sau truver sau vagabond, pur şi simplu.

Aşa a prefigurat Geta Brătescu cele două ipostaze ale călătorului: tânăr şi încins cu aripile îngerului păzitor, care ba îi fac vânt ca dintr-un evantai de pasărea-paradisului, ba îl saltă peste prăpăstii şi obstacole neasumate, ba îl atrag în conversaţii blânde, pripite şi previzibile; sau de bătrân neputincios, cu spinarea cocârjată, ca a unei idei obosite de îndelunga târnosire prin labirinturile sistemelor filozofice sau sprijinit în cârjele neantului şi gata oricând să se prăbuşească cu gura în ţărână şi a o lua iarăşi de la capăt, ca într-un ciclu al metamorfozelor care nu se vor isprăvi niciodată.

Fiecare vagant sau truver sau vagabond este la începutul sau la sfârşitul unui truvai, văzut ca o plăsmuire de stea incandescentă în zorii zilei şi precum un pumn de cenuşă după înserare. A opune binar fundamentele existenţei, în cazul de faţă a juxtapune inconştienţa angelică a tinereţii analizei de sistem angoasante a bătrâneţii, sastisită de ataraxii şi obsesii, a devenit deja un exerciţiu spiritual care a consacrat-o pe această mirobolantă daimoniţă a penelului, Geta Brătescu, iar a-i vedea ultima instalaţie devine un ritual al reflecţiei grave şi al meditaţiei transmundane.

Geta Brătescu, Călătorul, instalaţie, Galeria HT003, Strada Hanul cu Tei, Bucureşti.