Părerea mea despre X-Men, în general, este că a apărut în felul următor. S-au adunat o mînă de creativi care au zis: "Fraţilor, avem mari probleme cu Batman, Superman şi Spiderman. Ce e de făcut? Trebuie să inventăm imediat un personaj de 10 ori mai puternic decît ăia. Pînă mîine la ora 12, fiecare dintre noi vine cu o idee de super-erou cu o super-putere".
A doua zi, au venit fiecare cu cîte o idee slabă, pentru că s-au îmbătat. Omul care manipulează metalul de la distanţă, femeia care controlează vîntu', băiatul cu ochii de laser etc. Nici unul nu se compara ca nivel de charismă şi echilibru cu vreunul dintre titani. Concluzia a fost unanimă: "Dar ce-ar fi să-i băgăm pe toţi mini-super-eroii ăştia plus Căpitanul Picard din Star Trek, că tot s-a desfiinţat?". Evident, exagerez, şi nici măcar nu a fost aşa, dar asta este puterea mea: să mă manipulez pe mine în a crede ceea ce cred deja, ba chiar mai mult.
Dar să ne întoarcem la X-Men. Pe fiecare din primele două l-am văzut de două ori. Deci ştiu cam care e treaba cu băieţii ăştia. Îmi este greu să cred că veţi merge la X-Men pentru scenariu, aşa că am să îmi calc pe suflet şi o să spun: povestea este cea mai slabă din serie. E ca bîlbîiala unui nebun care îţi cere ţigări.
În plus, lipsa de idei a scenariştilor comite următoarele gafe: Jean, femeia care a murit salvîndu-i în partea a doua, învie în partea a treia, fără nici un fel de intervenţie divină, ca să moară iar. Magneto, care îşi pierde puterile, şi le recapătă la final, inexplicabil. Xavier, care este făcut praf la nivel micromolecular, vorbeşte dintr-un pat de spital, exact după prima linie a genericului de final. Te simţi manipulat de producător în cel mai josnic mod. Nu sînt găselniţe inteligente de scenariu, sînt note forţate.
La starea generală de depresie a contribuit calitatea tot mai scăzută a mutanţilor noi (unul cu spini în cap, unul care sparge ziduri cu capul şi unul cu aripi), dar şi observaţia unei prietene: "Ce e, dom'le, cu costumele şi frezele astea cyberpunk în secolul XXI?". E clar. Încă o săptămînă de Pitch Black ca să mă pun pe picioare.