iunie 2006
Concerte Gotan Project
Înfiinţată în 1999 formaţia Gotan Project a reuşit să se impună pe piaţa muzicală internaţională într-un timp foarte scurt, încă de la lansarea primului lor extras pe single "El Capitalismo Foraneo" (2000).

Ideea îi aparţine lui Philippe Cohen Solal, DJ francez în vârstă de 44 de ani şi consultant muzical al regizorilor Nikita Mikhalkov şi Lars Von Trier. I s-a alăturat elveţianul Christophe Muller, 38 de ani, prezenţă fidelă a scenei electro, un veritabil tehnoholic. Şi, fiindcă vorbim de tango, nu putea să lipsească un argentinian: Eduardo Makaroff, solist vocal şi chitarist, aclimatizat în clubul parizian "La Coupole", cu experienţă în domeniul muzicii de film. Colaborând cu muzicieni din Argentina şi Spania şi adăugând proiecţii de imagini artistice, emoţionante, de dans contemporan, dans de societate, prim-planuri, cadre inedite, Gotan Project a reuşit să dăruiască audienţei spectacole inconfundabile.


(fotografie de Pablo Carrera - Oser-Tangophoto)

Au urmat concerte în toată lumea, de la Paris la Tokio şi de la Londra la Tel Aviv. Succesul turneelor le-a adus celebritatea şi, în 2001, Gotan Project lansează albumul La revancha del Tango - unul dintre cele mai dorite şi cerute de către public, vândut în întreaga lume în peste un milion de exemplare.

Experienţa electro-tango-ului continuă cu Inspiracion-Expiracion (2004) şi cu La Revancha del Tango Live (2005), care este un film înregistrat din spectacolele lor de la Paris, Londra şi Buenos Aires.

Astăzi, turneul de promovare a celui mai recent album Gotan Project - Lunatico (2006) cuprinde şi Bucureşti-ul alături de Montreux, Viena, Londra, Amsterdam, Luxemburg, Lisabona, Milano, Los Angeles etc.

Ne bucurăm şi suntem mândri că spectacolul care pleacă de la L'Olimpia din Franţa şi va ajunge pe scenele de la State Opera House din Austria, Opera House din Danemarca, Shepherds Bush Empire din Anglia, Hollywood Bowl din SUA, Congress Hall din Polonia etc., va putea fi ascultat şi la Sala Palatului în data de 20 iunie 2006, ora 20.00.

Un spectacol complex, cu zece muzicieni care interpretează live, cinci cadrane de proiecţie pe scenă, ce necesită un echipament tehnic de sunet şi lumini de ultima generaţie.

Viva el Tango! Viva el Gotan!
20 iunie 2006, ora 20.00
Sala Palatului



Preţul biletelor variază între 100 şi 200 RON, în funcţie de locul ocupat în sală. Pentru a respecta atmosfera caldă, aproape intimă, specifică spectacolelor Gotan Project au fost puse în vânzare numai 2000 de bilete. Biletele pot fi achiziţionate de la Sala Palatului, Librăriile Cărtureşti şi... pe e-mail, la [email protected].

Partenerii media ai evenimentului:
Radio Total, 24-FUN, VIP, Prezent, Maxim, Monden, Bucharest Nightlife, Liternet.ro

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus