A fost odată un om al cărui nume a devenit, în timp, sinonim cu filmul de acţiune, cu
entertainment-ul de clasă, la naiba, cu mersul la cinema. Vorbesc despre un om care
şi-a început cariera în televiziune, unde practic a învăţat meserie, şi apoi
s-a mutat, cu arme şi bagaje, pe marele ecran.
N-a existat gen în care să
nu-şi fi încercat puterile (horror, aventuri, comedie,
super-eroi, policier - bineînţeles!)
şi-n care să
nu-şi fi lăsat amprenta unică şi definitivă. O bună bucată de vreme a fost considerat doar un excelent profesionist şi atît - nebăgare de seamă, numele tău e prostie! E drept că la început se ani '90 a făcut cîteva alegeri stranii - western, dramă, (încă) un
sequel - pentru ca sfîrşitul decadei
să-l găsească experimentînd oarecum dezorientat, ba cu asasini plătiţi, ba cu paranoici suspecţi, dar asta nu înseamnă că cei care
l-au considerat obosit şi bătrîn şi terminat nu
s-au cam pripit...
Pe 24 aprilie Richard Donner a împlinit 76 de ani - ieşind de la
16 Blocks îţi spui că
nu-i adevărat. Un (anti)polar urban pe filiera (sic!)
Friedkin-McTiernan, făcut cu o pasiune a cadrului strîns şi o ştiinţă a montajului "live" (în general Donner filmează
in sequence) la care junii de azi continuă să viseze cu ochii larg deschişi, un polar care se mişcă asemeni eroilor (un poliţist alcoolic, un martor încătuşat), lent, dar nu plictisitor, mai degrabă implacabil,
într-un New York (filmat,
ce-i drept, la Toronto) mustind de vicii şi dezolare aglomerată, cum
n-am mai văzut de la
Anul Dragonului încoace, un film care şterge definitiv amintirea
uber-eşecului Timeline din memoria colectivă.
16 Blocks mai înseamnă o procesare inteligentă a paranoiei cu ostatecii epocii post 9-11, un omagiu pentru Edward Bunker (actor, puşcăriaş, scriitor), o întîlnire de impact (emoţional) între doi experţi în arme mortale - pe care unul
le-a tot făcut, iar celălalt
le-a tot mînuit. Un mic eveniment, adică.