România Liberă / iulie 2006
Restul e tăcere
"Restul e tăcere", zice ultima replică din Hamlet, dar filmările la Restul e tăcere sunt de-abia la început. După cîteva zile petrecute la Moara Vlăsiei, pe lîngă Baloteşti, echipa s-a mutat pînă sîmbătă în partea cealaltă a Bucureştiului, la Uzunu.

Dealurile lungi, petrecute sunt acoperite trecător de umbră. E cald. Cai pe partea stîngă. Corturi şi maşini pe dreapta. La vreo 600 de metri în spate, baza echipei. În faţă, locaţia. Două camere, şine de traveling, macaraua, rulote, tunuri, corturi sub care stau actorii, dar şi corturi în care stau separaţi - ca să nu fraternizeze probabil - "dorobanţii" şi "otomanii". Nu, nu suntem într-un film de Sergiu Nicolaescu, ci într-un film despre cum s-a făcut (în 1912) unul din primele lungmetraje româneşti, Războiul Independenţei. Ce vedem nu nici Uzunul, nici măcar Călugăreniul, ci Vidinul (!). Restul e tăcere e un film în oglindă. De o parte, nebunia unui regizor care nici măcar nu era regizor - actorul Grigore Brezeanu - şi a unui producător cu aere de mecena - Leon Popescu - care au strîns, în 1912, 80.000 figuranţi, visînd să intre în istorie. De cealaltă parte a oglinzii sunt regizorul Nae Caranfil şi producătorul Cristian Comeagă, nebunia lor (de acum 12 ani) de a face un film despre facerea acestui film. Ce-i mîna şi-i mînă pe oameni în luptă e, în fond, acelaşi lucru - nebunia de a face film.


"Credeţi că eu şi Nae suntem un cuplu ferice?"

- E cel mai amplu şi cel mai complex film pe care l-am produs şi la care am participat pînă acum, ne spune producătorul Cristian Comeagă (Domino Film). Şi financiar, şi organizatoric e un efort teribil. (n.red. - filmul costă 2,4 milioane de euro.). Dar deocamdată totul merge bine. Surprinzător, mai uns decît la filme mai uşoare pe care le-am făcut pînă acum. Am făcut, ca în armată, verificări peste verificări. Suntem în perioada unor filmări de exterior, complicate, greu de amînat, greu de întors, şi vremea e extrem de importantă.

- Cum aţi reuşit să convingeţi Jandarmeria să vă dea oameni?
- Jandarmeria a acţionat imediat, ne-am înţeles repede cîţi pedeştri, cîţi călare ne trebuie. Cu Ministerul Apărării Naţionale a fost un moment de neînţelegere, bine, am şi apelat la o ierarhie, a fost şi un moment dificil cu ce se întîmpla în paralel în momentul ăla, dar în fine, e bine cînd totul se termină cu bine. Sunt 300 de oameni - şi de la Jandarmerie, şi de la MApN. Şi 40 de călăreţi din care 10 sunt cascadori, iar restul jandarmi călare.

- Am înţeles că staţi pînă sîmbătă aici. Pe urmă unde vă mutaţi?
- După Călugăreni filmăm la Cimitirul Bellu iar lunea care urmează e cea mai complicată zi, pentru că filmăm prima secvenţă a filmului, înmormîntarea unui mare actor al Teatrului Naţional, Belciu e numele lui. Va fi cea mai amplă zi, cu cea mai multă figuraţie, cu ceremonial religios.

- Relaţia dintre Dumneavostră şi Nae Caranfil are ceva din relaţia lui Grig cu Leon?
- E relaţia dintre toţi producătorii şi regizorii din lumea asta şi din toate timpurile.

- Da, dar pe urmă Grig s-a supărat pe Leon.
- Păi, ca şi în viaţă. Credeţi că eu şi Nae suntem un cuplu ferice de mai mult de un sfert de veac?

- Sunteţi un cuplu longeviv...
- Păi da, pentru că avem pînă la urmă raţiune, dar suntem temperamente diferite. Şi eu, şi el înţelegem printr-un film bun cam acelaşi lucru, şi ăsta e lucrul care ne uneşte de atîta timp.


Mai blonziu ca De Niro

Actorii stau la umbră. A terminat deocamdată de filmat Radu Bînzaru, care avea un cadru cu jandarmii figuranţi în spate. Are mustaţă, şi-a lăsat părul să crească. Marius Florea Vizante se odihneşte alături de colegi. El e prima vioară din distribuţie, îl interpretează pe Grigore Brezeanu. Ovidiu Niculescu, alias Leon Popescu, nu e pe platou. Din distribuţie mai fac parte Silviu Biriş, Florin Zamfirescu, Valentin Popescu, Nicu Mihoc, Mirela Zeţa. Îl întreb pe Marius Florea Vizante (îmbrăcat de Doina Levintza într-un frumos costum gălbui, cu o şapcă gri pe cap) cum s-a pregătit pentru rol, dacă a văzut filmul original. "Sigur, cu toţii l-am văzut în institut, dar cel mai important lucru din pregătire cred că a fost documentarea despre epocă - cum se purtau oamenii, cum se îmbrăcau, care erau convenienţele sociale, ştiu şi eu, Capşa, tramvaiul cu cai, birjele, sacagiii, florăresele. O să vedeţi că din punctul ăsta de vedere o să fie o grijă generală de a reconstitui atmosfera Bucureştilor de altădată, de care tuturor ne e dor, chiar dacă n-am trăit în vremea aia. Aşa cum a scris Nae scenariul, este ceva magic în relaţia dintre producător şi tînărul regizor. Pe undeva relaţia este şi puţin paternă, Leon îl ia sub aripa lui pe Brezeanu." Marius Florea Vizante îşi aduce aminte cum l-a sunat în urmă cu două luni Nae Caranfil: "Vizante, îţi mai aduci aminte cum arătai acum 12 ani? Într-o lună trebuie să arăţi la fel." (Regizorul îl avea în minte pentru rol încă de acum 12 ani.). Prin urmare, actorul a trecut la regim alimentar, n-a mai băut, n-a mai tras de fiare, doar a alergat, a avut grijă să nu se bronzeze şi a citit scenariul de mii de ori. Fizic seamănă "oarecum" cu Grigore Brezeanu. "El era chiar mai scund decît mine, dar ca atitudine, ca impertinenţă, eu zic că semănăm." "Te-ai pregătit pentru rol ca De Niro", intervine actorul Silviu Biriş. "Semeni foarte tare cu el". "Da, dar eu sunt mai blonziu", replică Marius Florea Vizante.


Un film despre moarte?

"Aşa e bine? Vă uitaţi?", îi întreabă "şeful" călăreţilor pe Nae Caranfil şi pe directorul de imagine Marius Panduru. Cred că e cascador. Cînd nu se filmează, îşi pune ochelarii de soare. Părul e vîrît sub caschetă. 40 de cai cu călăreţi sunt filmaţi de două camere. Nae Caranfil se uită prin cele două "assist"-uri şi nu-şi ascunde bucuria cînd dubla iese bine. Caii sunt încinşi, dar jandarmii par odihniţi. Marius Panduru face drumuri de la "assist"-uri la camere. Îl deranjez la mijlocul drumului şi îl întreb de ce filmează în format cinemascop."Pentru că mi se pare foarte potrivit pentru amploarea evenimentelor. Este un film cu un parfum deosebit, se întîmplă într-o epocă specială. Da, cinemascopul a fost opţiunea mea, şi nu numai pentru format. Formatul se poate face şi pe Super35 ca să obţii acelaşi raport al laturilor. Am optat în primul rînd pentru ce înseamnă profunzimea obiectivelor anamorfotice care te ajută foarte mult să materializezi lucrurile în spaţiu, să le dai o personalitate specială." "De ce n-ai mai plecat în Canada? De vreo trei ani tot pleci." "O să plec, răspunde el rîzînd. Uite, mă blochează proiectele astea."

"Restul e tăcere va fi, în esenţă, un film despre moarte", avea să spună Nae Caranfil puţin mai tîrziu la conferinţa de presă improvizată sub un cort, deşi nota generală a filmului va fi una ironic-tandră faţă de naivitatea cineaştilor pionieri. De ce? Întreprinderea extraordinară a lui Grig şi Leon e sortită eternităţii, nemuririi în spaţiu şi timp. Cinematograful făcea primii paşi, erau primele momente de savurare a imortalităţii sale. În acelaşi timp, ne avertizează regizorul, Restul e tăcere va fi un film de autor. Nu ne-am fi îndoit.
Regia: Nae Caranfil Cu: Marius Florea (Vizante), Ovidiu Niculescu, Mirela Zeţa, Silviu Biriş, Nicu Mihoc

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus