Libertatea / august 2006
Obaba
După un film islandez (Noi albinos) şi unul uruguayan (Whisky), compania de distribuţie Transilvania Film ne propune un film basc... Se numeşte Obaba şi a fost tradus prin Tărîmul ascuns. De fapt, doar regizorul - Montxo Armendariz - şi acţiunea filmului au legătură cu Ţara Başcilor; altminteri, Obaba este vorbit în spaniolă şi a fost propunerea Spaniei pentru Oscaruri.

Obaba este ecranizarea unui roman şi, dacă nu ai şti că Armendariz a mai regizat şi alte filme, ai crede că e un debutant: vrea să spună prea multe într-un singur film. Poveştile se înşiră, cumva pe principiul păpuşilor ruseşti, şi cineva ar fi trebuit să-şi dea seama că, în cinema, nu e nevoie să le înşiri pe toate că să te prinzi care-i treaba. Şopîrlele (cele reale, nu surorile lor figurate) sînt metafora unei "virusări", iar virusul poate fi orice - de la bănuială la zvon.

Filmul începe bine, cu un drum pe o şosea de munte, noaptea, în cursul căreia eroina (o studentă la regie de film) întîlneşte proprietarul motelului unde urmează să stea; detaliul revelator: omul ţine în mînă o şopîrlă. Nu trece mult şi Lourdes, studenta, află cîteva lucruri stranii legate de membrii acestei mici comunităţi - inclusiv legenda care spune că şopîrlele au obiceiul să ţi se strecoare în ureche şi să-ţi mănînce creierul... Studenta începe să filmeze, apoi povestea se strecoară în trecut, prezentînd cazul tinerei profesoare marginalizate de comunitate atunci cînd se află că s-ar fi culcat cu unul dintre elevii săi. Şi tot aşa, Obaba alunecă dintr-o poveste într-alta, mai revenind în prezent, mai muşcînd din trecut, ca o şopîrlă leneşă care s-a plictisit să mai "mănînce creierul" spectatorului, mîncîndu-şi propria coadă...

Atmosfera (imaginile în culori sepia) este marele plus al filmului. Alternanţa între video şi film este un alt punct cîştigat. Interpretările sînt corecte. Dar ceea ce putea fi un film cu adevărat remarcabil se pierde pe parcurs ca un exerciţiu de student care-a desfăcut toate păpuşile, după care îţi arată că ştie să le monteze la loc. OK, dar în niciuna nu s-a strecurat vreo şopîrlă.
Regia: Montxo Armendáriz Cu: Pilar López de Ayala, Juan Diego Botto, Bárbara Lennie, Eduard Fernández

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus