Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Keeping Mum

Vechi şi bun - Keeping Mum


Andrei Gorzo

Dilema Veche, iulie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Keeping Mum / O dădacă plină de surprize e genul acela de comedioară englezească tradiţionalistă, provincială, ospitalieră şi complezentă care, dacă ar putea, ţi-ar da şi ceai. E atât de englezească încât numai un american mai poate salva câte ceva din ea. Americanul e Patrick Swayze, care joacă rolul antrenorului de golf al soţiei vicarului din Little Wallop. (Da, Little Wallop. Aşa se numeşte satul. Iar vicarul se numeşte Goodfellow. V-am spus, e genul ăla de film.)

La vremea lui, Swayze a fost un mare sex-simbol în sensul cel mai curat - sau mai murdar, dacă preferaţi (şi, în domeniul ăsta, e de preferat) - al cuvîntului: în ochii publicului, el (ca şi Richard Gere) părea bun la un singur lucru - ăla care contează. Dar dacă Gere s-a străduit o viaţă întreagă (cu rezultate controversate) să-şi diversifice competenţele, să treacă de la maşini de făcut sex la suflete care caută chestii, Swayze, mai modest şi mai înţelept, s-a mulţumit să treacă de la maşini de făcut sex la maşini hodorogite de făcut sex. N-are nici o reţinere la perspectiva de a intra în pielea unui neisprăvit care vrea să-i arate crosa lui specială nu numai soţiei vicarului (Kristin Scott Thomas), ci şi fiicei ei adolescente (Tamsin Egerton), şi arată interesant în echipament de golf, ca un Roger Moore priapic (OK, deci n-arată chiar atît de interesant). Contrastul dintre el şi Scott Thomas (domnul Dirty Dancing şi doamna English Patient) e amuzant şi în secvenţele cu ei filmul are un pic de zvîc. Pe de altă parte, gîndiţi-vă în ce stare disperată trebuie să se afle un film ca să-şi găsească salvarea în Patrick Swayze.

Vorbim despre un film în care - pe lîngă Scott Thomas - mai joacă Maggie Smith şi (în rolul vicarului) Rowan Atkinson, a cărui popularitate, sub numele de Mr. Bean, îi va atrage în sală pe cei mai mulţi dintre spectatori. Problema e că, pînă la sfîrşit, aceştia vor uita că despre el e vorba: Atkinson a fost adus pe lume ca să facă prăpăd, ca să agreseze sensibilităţi şi să strănute peste tablouri celebre, nu ca să spună bancuri soft cu Dumnezeu şi Sfîntul Petru şi nu ca să citească în off din Cîntarea Cîntărilor în timp ce Scott Thomas se spală pe dinţi (nu că n-ar fi o privelişte demnă de versurile cele mai alese; nu asta e problema). Problema e că specia asta englezească de comedie pastorală se lasă toropită una-două de mulţumire de sine şi are nevoie ori de o fantezie inepuizabilă ca a lui P. G. Wodehouse, ori de mici elemente perturbatoare cum sînt decoraţiunile SF din filmele cu Wallace şi Gromit sau curenţii de perversitate care înfioară cele mai bune comedii produse în anii '50 de studiourile Ealing (cea mai celebră dintre ele este The Ladykillers). Regizorul Niall Johnson se vede, probabil, ca un păstrător al tradiţiei Ealing: Maggie Smith joacă rolul unei băbuţe simpatice, cu principii solide, care se angajează ca menajeră în casa vicarului, se dedică fericirii lui şi a familiei lui şi ucide fără ezitare pe oricine îi stă în cale; cu alte cuvinte, nu te pui cu vechea Anglie şi cu principiile ei solide.

Aceasta era şi concluzia din The Ladykillers (unde o băbuţă la fel de virtuoasă le venea de hac fără nici un efort mai multor invadatori fioroşi), dar acolo avea o ambiguitate picantă - putea fi citită triumfalist sau ironic în funcţie de orientarea, mai conservatoare sau mai progresistă, a spectatorului. Johnson n-a învăţat nimic din dozajul acela subtil conformism-subversiune. Tot ce-a învăţat el este că băbuţele criminale sînt prin definiţie simpatice şi pitoreşti - ar trebui să figureze printre atracţiile turistice ale Angliei. Dar cum să fie simpatice dacă omorurile lor sînt filmate fără nerv, fără nici un simţ al şocului? Nu ştiu cum naiba, dar omorurile reuşesc să pară încă şi mai insipide, şi mai convenţionale decît restul minunilor ei. Iată lista acestora: observă că vicarul e un bărbat prea serios (pentru noi e pur şi simplu mototol), îi recomandă bancuri cu Dumnezeu şi Sfîntul Petru şi îl vindecă (deşi nouă ni se pare că abia atunci cînd spune bancurile devine spectaculos de lipsit de haz); prin aluzii îndrăzneţe la Biblie îl ajută să redescopere sexul conjugal; între timp o mîngîie pe soţie cu vorbe înţelepte ("Aşa sînt bărbaţii... Pînă la urmă va regăsi drumul spre tine etc."); îl salvează pe băiatul vicarului din mîinile golanilor (printr-un truc lipsit de imaginaţie: le sabotează bicicletele); în sfîrşit (şi mai enervant decît orice), o transformă pe fiica vicarului dintr-o nimfomană de performanţă într-o gospodină care ştie că tot bărbaţii serioşi ca tata (adică mototoli) sînt mai buni. Unde e Patrick Swayze atunci cînd e nevoie de el? Păi, unde să fie decît pe fundul lacului? Un satir american ca el nu putea fi tolerat la nesfîrşit în Anglia eroinei. Să viziteze alţii Anglia asta.



 Toate articolele despre Keeping Mum


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Dădacii şi românii - Keeping Mum, Cătălin Matei
 Umor englezesc reavăn, bun cînd loveşte vipia - Keeping Mum, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer