Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Pirates of the Carribean: Dead Man's Chest

Vînt în pînze - Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest


Andrei Gorzo

Dilema Veche, august 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ce actor s-a mai răsfăţat vreodată într-un blockbuster aşa cum se răsfaţă Johnny Depp în seria Piraţilor din Caraibe? De obicei, actorii interesanţi şi creativi par legaţi de mîini şi de picioare atunci cînd joacă în producţii hollywoodiene de gabaritul ăsta, dar realizatorii Piraţilor au avut inteligenţa de a crea, în burta leviatanului economic şi tehnologic pe care-l aveau de strunit, un spaţiu generos în care un excentric ca Depp să poată face ce vrea. A vrut să-şi bălmăjească replicile ca un beţiv? OK. A vrut să alerge dînd din fund - nu ca un bărbat de acţiune, ci ca tocilara clasei la ora de sport? Foarte frumos. A vrut să arate ca un pirat de carnaval care, ajungînd prea devreme la fundul trusei de machiaj şi accesorii pentru piraţii de carnaval, şi-a completat look-ul cu materiale din trusa de machiaj şi accesorii pentru ţigănci ghicitoare? Excelent. N-a vrut să copieze modelele clasice - Flynn, Lancaster -, în schimb a studiat cu maximă atenţie prestaţiile maimuţelor şi ale papagalilor care obişnuiau să înnobileze cu prezenţele lor filmele cu Flynn şi Lancaster? Perfecţiune.

În Piraţii din Caraibe 2 (Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest), el are ocazia de a purta încă trei perechi de ochi (vopsite pe obraji) pe lîngă cea regulamentară. Şi vorbeşte canibala. Şi e plătit fabulos ca să facă lucrurile astea, pe care sînt convins că le face în mod regulat şi la el acasă. Şi merită fiecare bănuţ: într-adevăr, aşa trebuie tratată o superproducţie hollywoodiană - ca o escapadă personală sponsorizată grandios, ca o invitaţie de a o face lată pe banii lor. Sună iresponsabil? Dar oricum vorbim despre o lume iresponsabilă: să cheltuieşti sute de milioane pe nişte filme cu piraţi este un lucru iresponsabil. Nu iresponsabilitatea în sine e marea problemă a Hollywoodului (dimpotrivă, se poate spune că e însăşi menirea lui), ci faptul că nu mai ştie să şi-o asume cu farmec; problema e iluzia importanţei, hrănită de atîtea responsabilităţi (economice, logistice etc.) imense (deşi absurde). De-asta se fac atîtea filme care plesnesc de importanţă, deşi nu folosesc nimănui (ca Superman Returns) şi atît de puţine filme cu adevărat distractive (ca Piraţii). Şi de-asta e nevoie de oameni ca Depp - oameni din afara sistemului, care văd iresponsabilitatea, profită de ea ca să-şi facă de cap şi prin exemplul lor îi aduc aminte că singura ei scuză de a exista este plăcerea pe care o oferă.

Clovneria lui Depp nu e singura plăcere. Una dintre marile atracţii ale primului episod, piraţii-zombi, reintră în acţiune cu şi mai multă strălucire, beneficiind de un sprijin şi mai consistent din partea echipelor de machiaj şi efecte speciale. Ideea e că, în timp ce au zăcut şi s-au descompus pe fundul mării, trupurile lor au fost luate în stăpînire, în diverse grade, de floră şi de faună: de la mijloc în jos, faţa şefului lor e o masă de tentacule care, pe lîngă faptul că joacă magnific rolul unei bărbi (foarte important la un tip care obişnuieşte să afirme: "Eu sînt marea!"), ştie să şi cînte la orgă; la fel de şic mi s-a părut şi unul dintre acoliţii săi, al cărui cap de peşte-ciocan îşi serveşte singur de pălărie; sau altul, al cărui cap se desparte cam uşor de trup şi de fiecare dată e obligat să-i strige instrucţiuni, din iarbă, trupului care orbecăie printre copaci în căutarea lui. Asta înţeleg eu prin efecte speciale folosite bine - puse în slujba umorului şi a fanteziei umane, nu cultivate pentru ele însele şi pentru impresia de bogăţie tehnologică pe care o pot produce.

Regizorul Gore Verbinski este şi un bun coregraf de comedie fizică - cel mai bun exemplu de-aici este secvenţa în care Depp, sătul de prietenia canibalilor, îşi ia la spinare atît picioarele, cît şi proţapul anexat de prietenii săi, în timp ce ceilalţi prieteni ai săi (non-canibali) se dau de-a dura prin pădure cu tot cu cuşca (făcută din oase) în care fuseseră închişi. Jackie Chan - cel din vremurile bune - nu s-ar fi ruşinat cu faza asta. Şi nici chiar Spielberg - cel din Indiana Jones - de la care vine, de fapt, inspiraţia pentru acest amestec de bazaconii supranaturale şi acţiune extraordinară dusă în burlesc de propriul ei elan, de neastîmpărul inventivităţii. Diferenţa e că Spielberg rămînea un povestitor captivant - sau cel puţin clar - şi între scenele de acţiune, în timp ce Verbinski ne ameţeşte de cap cu informaţii pe care oricum nu le putem reţine şi tot introduce personaje de care n-avem nevoie. De cînd e necesar să te concentrezi ca să înţelegi ce se întîmplă într-un film cu piraţi? Sau să ţii minte ce s-a întîmplat în episodul precedent, văzut acum trei ani? (În trei ani, pînă şi eu găsesc lucruri mai demne de ţinut minte.) Şi chiar trebuia să ţină două ore şi jumătate? Iresponsabilitate-iresponsabilitate, dar, pe vremea lui Errol Flynn, în două ore jumate aveai timp să-l vezi cum se dă huţa pe catarg şi să te şi îmbeţi la cîrciuma din colţ, dacă voiai să-ţi continui seara în spiritul lui. Nimeni nu mai face lucrurile aşa cum trebuie.



 Toate articolele despre Pirates of the Carribean: Dead Man's Chest


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Piraţii au vînt bun la pupa - Pirates of the Carraibean- The Dean Man's Chest, Iulia Blaga
 Imperiul piraţilor contraatacă - Pirates of the Carribean: Dead Man's Chest, Ionuţ N. Sârbu
 Deppăşind planul - Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest, Alex. Leo Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer