Nostalgezice - joi. Mega Joy

Prezentul insomniac ia, din cînd în cînd, cîteva analgezice nostalgice. Nostalgia nu e un surogat al lui aici şi acum, ci o prelungire, o lansare la apă a prezentului care se udă şi lasă în urmă dîre din dorinţe. Pentru mulţi, nostalgia e o formă de supravieţuire. Pentru femeile nostal-maniace din joi.megaJoy (regia Radu Afrim), care trăiesc cu telefonul fără fir temporal lipit de ureche. Alo? Aici, Manţi biciclista sau Franz Iosif. Pentru Matilda, bătrîna din Comedie roşie (regia Alexandru Tocilescu), care, cu lacrimi în ochi, îi imploră pe tovarăşii inepţi de luminoşi să o lase în casa unde a trăit toată viaţa. Pentru Nicu şi Leana (O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu, regia Alexandru Tocilescu), cărora nu le vine să creadă că, de fapt, copiii pe care nu i-au lăsat să moară - generaţia decreţeilor - îi omoară cu sînge rece.


Aşa că, one day...

Comunismul a fost o mare ţeapă în timp real. Un real care ni se pare acum subReal, un underground şobolănesc din care cizmarul şi chimista îşi scoteau capetele savante, de renume mondial. Dumitru Gorzo a avut dreptate cînd a tras în ţeapă capetele preşedinţilor României în Mister President is a Sexual Object. Numai că i-ar mai fi trebuit vreo zece camioane de ţepe pentru nostalgici, pentru cei care spun: "Era mai bine atunci".

Atunci cînd, la coadă la pui congelaţi, oamenii se călcau în picioare şi socializau somnambulic la 4 dimineaţa. În 89, 89... fierbinte după '89 (regia Ana Mărgineanu), unul dintre personaje îşi aminteşte de ritualul halucinant al cozii, în timp ce zeci de pui sînt aruncaţi în public. Anamneză pe care o nostalgie toxică o pune pe şină. Disecţia lui atunci îşi revarsă organele peste prezentul, şi el, abulic. În Viaţa cotidiană în comunism (Editura Polirom, Iaşi, 2004), capitolul "Cotidianul comunist", Aurora Liiceanu vorbeşte despre o şansă blestemată: "Studiul compoziţiei cozilor ducea la o rafinare a şanselor de obţinere a alimentelor. Perioada de după 1980 a instituit plasa şi sacoşa ca accesorii care nu se uită înainte de a pleca indiferent unde. Dacă te întîlneai cu norocul? A fost perioada în care, între bărbaţi şi femei, se crease o înţelegere solidă: cine găseşte, cumpără". Coada rămîne, invariabil, o colectivizare sordidă a celor mai organice vise. De aici şi forţa evocării ei în spectacol, şi cinismul zborului puilor deasupra capetelor spectatorilor. Nostalgia e frisonantă şi paralizantă.

Total diferită, nostalgia femeilor din joi.megaJoy este una fondant feminină. O nostalgie a atmosferei de mătase, pe care personajele o îmbracă peste corsetul prezentului. Savurează amintirile cu o voluptate care-ţi lasă gura apă şi se dopează cu amnezia lui acum. Doza de adrenalină a nostalgiei le ţine în viaţă, le linişteşte şi, în acelaşi timp, le parazitează prezentul. Pentru rememorare e întotdeauna timp. Iar doamnele no age din spectacol se lăfăie în piftia cu gelatină din amintiri. Supa, varza, pateurile sînt pretexte pofticioase pentru dospirea trecutului. Catalizatori ai unui trecut care devine timp proxim, îmbibat de once upon a time. Rădăcina nostalgiei ţine la orice inundaţie cu momentul prezent. Chiar dacă, din cînd în cînd, revoluţia lui azi fluieră de-şi varsă plămînii.

Nostalgia toxică din spectacolul regizat de Ana Mărgineanu şi nostalgia tonică din joi.megaJoy urcă în acelaşi lift: timpul reversibil doar prin mnemoritmie.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.