Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Margo

Unul pe an - Margo


Andrei Gorzo

Dilema Veche, septembrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Eroina noului film al lui Ioan Cărmăzan, Margo, e o studentă numită Margo (Cristina Cioran), iar sloganul promoţional ne promite un film despre "viaţa ei, dincolo de plăcerile trecătoare". În ce-ar consta plăcerile respective, trecătoare sau durabile, încă nu m-am lămurit, dar haideţi să încercăm împreună. Dat fiind faptul că nici pînă la final nu aflăm la ce facultate merge Margo, cred că putem elimina liniştiţi plăcerile studiului. Bun, nici o pagubă. Atunci ce să fie? Petrecerile între fete? Dintr-astea tot vedem pe parcursul filmului: fetele sînt îmbrăcate sexy, rîd mult şi vorbesc numai despre sex, cu excepţia uneia, care din cînd în cînd observă că n-ar trebui să vorbească numai despre sex. De ce nu, dacă e atît de plăcut? Problema e că, înainte de a fi plăcut, e fals. Dosarul de presă ne asigură că ideea filmului "a pornit de la conversaţia unor tinere, pe care scenaristul George Dogaru a auzit-o în căminul studenţesc în care locuia; a transcris-o şi, cu cele trei pagini de dialoguri, s-a dus la profesorul său, regizorul Ioan Cărmăzan". Exact aşa şi sună: ca o conversaţie feminină de trei minute, transcrisă de o mînă inconfundabil masculină (şi cam tremurîndă, aş aprecia eu) şi reluată iar şi iar, prostioară cu prostioară, de două minţi la fel de masculine şi de febrile ca mîna care a asudat iniţial, una mai convinsă ca alta că toate studentele vorbesc aşa tot timpul.

Dar să revenim la plăcerile lui Margo. Ea are o cameră video, pe care o foloseşte ca jurnal şi pe care o aduce şi la petrecerile alea, spre bucuria fetelor, care se pot exhiba lasciv sub ochiul ei. Ah, deci asta era! Marea lor plăcere e să-şi vîre decolteurile în camera lui Cărmăzan. Pardon, în camera lui Margo. Cărmăzan doar stătea şi el pe-acolo (datoria, ce să-i faci?) şi apoi, a insinua că un regizor român de distincţia şi de maturitatea lui (sau a lui Mircea Mureşan sau a lui Andrei Blaier) face filme pentru a-şi procura mici frisoane voyeuriste e curată rea-voinţă. Dar n-am vorbit despre bărbaţii trecători prin viaţa lui Margo, deşi nu sînt puţini şi nici uşor de uitat, fiind genul de bărbaţi care încă de la prima întîlnire vor să facă sex oral nu numai cu Margo, ci şi cu muţunachele ei drag. Atît sînt de plăcuţi.

Cam în acest punct aflăm că Margo e prostituată şi că tatăl ei vitreg (Vladimir Găitan) îi este şi proxenet. Şi, tot cam pe-acolo, filmul atinge, în sfîrşit, nivelul acela maxim de intransigenţă, accesibil numai lui Cărmăzan, unde nu mai tolerează nici măcar două minute consecutive de sens. Aflînd că mama ei a murit, Margo porneşte într-o călătorie purificatoare spre satul natal. Ştim că e o călătorie purificatoare pentru că Margo merge mult cu trenul, după care merge mult pe jos, trecînd peste podeţe şubrede, străbătînd codri deşi (te-aştepţi să dea nas în nas cu Gollum din Stăpînul inelelor şi să iasă împreună la poalele Muntelui Osîndei), urcînd o scară interminabilă (din fericire şi-a adus pantofii cu toc), însoţită mereu de piuiturile, pîrţurile electronice şi ding-dong-urile de western spaghetti ale muzicii lui Mircea Florian. Deci jos cu plăcerile trecătoare şi cizmuliţele roşii (ca ale lui Gheorghe Cozorici în Ştefan cel Mare), sus cu privirea tragică şi broboada neagră! Cărmăzan trage mult - enorm! - de înmormîntare (şi de praznic, unde primarul dezbate cu preotul misterul de nepătruns al alegerii unui cuvînt de gen feminin, "sulă", pentru a desemna un organ masculin - sula) şi trebuie să spun că insistenţa lui m-a mişcat; sigur că n-aş mai vrea să văd în viaţa mea un film de-al lui, dar l-aş lăsa să-mi filmeze înmormîntarea. (Şi nici nu m-aş supăra dacă ulterior ar distribui produsul în săli; nu pot să-mi imaginez cine ar da bani ca să vadă aşa ceva - în orice caz, nu eu -, dar nu pot să-mi imaginez nici cine ar da bani ca să vadă Margo, şi totuşi se vor găsi cîţiva.)

Revenită în capitală, Margo se întîlneşte cu mama ei - căci mai are una, deşi n-am înţeles prea bine de unde vine. Dintr-o dimensiune paralelă? Posibil (e jucată de Maia Morgenstern). În orice caz, susţine că pe vremuri a fost şi ea una dintre "fetiţele" tatălui vitreg al lui Margo, deşi, după calculele mele, acesta ar fi trebuit să locuiască pe-atunci în sat, cu Margo şi cu mama ei. Putea fi şi acolo, şi acolo? Şi, chiar dacă putea, de ce s-ar fi obosit? Dacă deja era mare peşte la oraş, de ce s-ar mai fi obosit să se însoare (şi să coabiteze un timp, presupun) cu o biată văduvă de la ţară? Naiba să înţeleagă construcţiile lui Cărmăzan! Important e că iubirea învinge. Iubirea e un fotograf sensibil (Marius Florea Vizante) care o pozează o dată pe Margo, îşi petrece restul filmului cerîndu-i mîna prin telefon şi la final o întîmpină pe un peron de gară, ţinînd în braţe un muţunache cu care nici măcar nu încearcă să facă sex oral (atît e de sensibil). Aş mai adăuga că Margo e cel de-al treilea film al lui Cărmăzan în trei ani şi că încep să mă împac cu ideea; nu pot să nu simpatizez întrucîtva cu un om care filmează aşa cum respiră. Pe de altă parte, cei mai mulţi dintre noi nu consumăm atîţia bani publici la fiecare respiraţie.



 Toate articolele despre Margo


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Fericirea nu ţine cont de mărimea sînilor! - Margo, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer