Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul de teatru Avignon 2006

Ce-i trebuie omului - Avignon 2006


Alice Georgescu

Dilema Veche, august 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cu toate că, aşa cum bine observa cineva, relatările despre un festival de teatru încheiat (adică nu în desfăşurare) sînt, în genere, lipsite de interes, atît pentru cei care au participat la el şi care nu mai au nimic nou de aflat, cît şi pentru cei care n-au participat şi care au puţine şanse de a vedea spectacolele respective, conştiinţa profesională nu m-ar lăsa să dorm dacă, întoarsă de la Avignon, nu aş povesti nimic despre ce am văzut acolo. Ca să împac însă cuviinţa şi conştiinţa, nu voi vorbi deloc despre spectacolele la care am fost. Într-un fel, nici nu e necesar.

Pentru un om de teatru, Avignon înseamnă (sper că nu e o comparaţie ireverenţioasă...) cam ce înseamnă pentru un musulman Mecca: măcar o dată în viaţă trebuie să facă închinăciune în faţa zidurilor falnice ale Palatului Papilor, dincolo de care se ascunde celebra Curte de onoare, locul magic unde, acum 60 de ani, un actor şi regizor, pe nume Jean Vilar, visa să joace spectacole potrivite cu "decorul". Vilar era un visător, dar un visător frenetic şi fanatic (singura specie de idealişti care ajunge să-şi vadă utopiile prinzînd corp, chiar dacă nu perfect), aşa încît pasiunea, încăpăţînarea şi tăria lui sufletească au construit, în ani, cea mai mare şi mai importantă reuniune teatrală din Europa. Căci micul festival de la începuturi a crescut, ieşind din Curtea de onoare şi invadînd şi celelalte spaţii "neconvenţionale", mai mult sau mai puţin dezafectate, din jur (sediu al Sfîntului Scaun vreme de o sută de ani, Avignonul are mînăstiri şi biserici din belşug), trecînd apoi şi au-delà des remparts (localitatea e înconjurată de ziduri fortificate) şi cuprinzînd, treptat, întreaga vecinătate, pînă la Villeneuve-lès-Avignon care, cu a sa Chartreuse şi al său Fort Saint-André, încearcă (fără succes, totuşi) să concureze, estetic şi turistic, oferta de vestigii a Cetăţii Papilor. La această adevărată invazie civilizatoare a contribuit considerabil şi festivalul off care, de pe la mijlocul anilor 1960, a intrat, şi el, în competiţie cu evenimentul oficial. Programului atent alcătuit al in-ului (unde, cu timpul, pe lîngă spectacole de teatru, au fost invitate şi "creaţii" coregrafice) i s-a opus, astfel, ameţitoarea diversitate a trupelor şi artiştilor sosiţi la Avignon pe banii lor şi care singuri îşi organizează publicitatea, îşi tipăresc şi îşi lipesc afişele, îşi vînd biletele, dar mai ales îşi "vînează" spectatorii.

Pe interminabila Rue de la République, principala arteră a oraşului, care duce de la gara veche la Palat, nu poţi face nici douăzeci de paşi fără să fii acostat, pe muteşte sau cu un potop de vorbe, fie de o fată frumuşică, fie de un băiat sportiv care îţi vîră în mînă un "fluturaş" vesel colorat (mai rar, o simplă foaie de hîrtie) chemîndu-te, cam la fiecare dintre orele ce curg între 11 dimineaţa şi 11 seara, în cutare sau cutare colţ al oraşului, la spectacolul lor sau al colegilor lor. În labirintul străduţelor lăturalnice întîlneşti cete de cinci-zece "actanţi", costumaţi trăsnit şi ţipător, mai juni sau mai trecuţi, mai agili sau mai obosiţi (am văzut, într-un asemenea grup, o tînără femeie purtînd cu greutate o sarcină evident foarte avansată - erau fix 39 de grade la umbră), care cîntă, strigă ("artistic", desigur) sau chiar joacă pe loc scurte scene din spectacolul căruia îi fac reclamă. Şi nu e deloc neobişnuit ca, pe terasa micului restaurant unde te-ai prăbuşit istovit lîngă un pahar cu bere, cu suc proaspăt de fructe sau numai cu apă chioară (dar rece!!!), să te pomeneşti devenind, de voie-de nevoie, spectator la cîte un "performance" iscat sub ochii tăi de vecinul de masă care, blînd şi liniştit pînă atunci, se ridică deodată în picioare şi începe să declame, cu strigăte puternice şi gesturi largi, marele monolog de succes din piesa X. Succes al altora, în genere, mai rar al lui, el trebuind să-şi hrănească orgoliul profesional doar cu cîţiva bănuţi, dacă nu doar cu aplauze politicoase şi zîmbete încurajatoare. Pentru că la Avignon, în timpul festivalului, nu vezi nicăieri mutre acre. Nu numai oamenii Sudului, veseli, vorbăreţi şi nepăsători (nepăsare mergînd uneori - ca la noi - pînă la delăsare), par să instituie, în luna iulie, un embargo strict pe necazuri, probleme, tristeţi şi melancolii, ci şi fiecare chip din puhoaiele de turişti - lucru interesant: francezi în majoritate sau, oricum, francofoni - care tălăzuiesc prin locurile consacrate din oraş (Place de l'Horloge, Rue de la République, imensa piaţă de la picioarele Palatului) arată senin şi fără de griji, indiferent că posesorul său doarme noaptea în vreunul dintre hotelurile superelegante şi superscumpe, din centrul oraşului, ori pe ziare puse pe pavaj în scuarul de lîngă gară.

Şi toată această omenire cu sufletul tandru stă la cozi lungi în faţa ghişeelor festivalului in de lîngă Palat, se înghesuie ori se lăfăie în vreuna dintre zecile de săliţe, ticsite ori (vai!) cam goale, ale festivalului off, cască gura, în pieţe, în parcuri sau în plină stradă, la cîte un clovn prestidigitator sau la cîte un mim care face pe statuia minute în şir, nu se mai satură să vadă, să privească, să audă, să asculte. Şi, totodată, să mănînce şi să bea, la Avignon resturantele fiind la fel de numeroase ca şi sălile de teatru. Sau invers. Panem et circenses. La urma urmei, în acest adagiu stă închisă nu atît o bizantinerie rafinată, cît o privire limpede asupra vieţii şi a oamenilor obişnuiţi. În orice caz, în oraşul papal Avignon se demonstrează, vreme de o lună în fiecare an, că nimeni nu pare să mai aibă nevoie şi de altceva.



 Toate articolele despre Festivalul de teatru Avignon 2006


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 O voce din public - Avignon 2006, Alice Georgescu
 Cine este Anatoli Vasiliev şi ce face el la Avignon?, Mihaela Michailov
 Avignon, 60 de ediţii, Matei Martin


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer