Time Out Bucureşti / septembrie 2006
Dacă vreţi un thriller politic original, The Sentinel nu e filmul pe care îl căutaţi. Are toate poncifele genului: agentul exemplar care la sfârşit de carieră e bănuit pe nedrept de trădare; ipostaza de lup singuratic pe care o adoptă pentru a-l dibui pe adevăratul vinovat; discipolul său care-l admiră, dar îl şi gelozeşte; tânăra agentă inteligentă şi sexy la prima ei misiune; agentul vândut KGB-ului; filajele din care eroul scapă etc. Nici nu era de aşteptat altceva din partea unui regizor antrenat îndelung la cârma serialelor TV de tip NYPD Blue.

Cine caută însă un thriller făcut la mare meserie, bine filmat, bine ţinut în mână de către sus-numitul regizor şi bine jucat de către Michael Douglas în plină formă la cei 62 de ani ai săi (chirurgia estetică şi Zeta-Jones să trăiască!), să nu-l rateze.
Regia: Clark Johnson Cu: Michael Douglas, Kiefer Sutherland, Eva Longoria, Kim Basinger

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus