Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Două oraşe


Alice Georgescu

Dilema Veche, februarie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Acum aproape două luni (cînd am făcut socoteala, m-am îngrozit din nou, aşa cum mi se întîmplă de cîţiva ani încoace, de viteza cu care trece timpul - şi nu timpul subiectiv), acum aproape două luni, prin urmare, am ajuns, într-o scurtă excursie teatrală, la Novi Sad. Novi Sad (în traducere, Grădina Nouă) este un oraş care are, pentru lumea teatrului românesc, o rezonanţă specială. Încă din facultate auzisem de el şi altfel decît în chip de capitală a - pe atunci - regiunii autonome Vojvodina; în cîţiva "ani" succesivi, şi la diferite secţii ale I.A.T.C., aveam colegi sosiţi de la Novi Sad şi care se întorceau acolo pentru a lucra fie la postul de radio sau la redacţia emisiunilor în limba română de la televiziunea din Novi Sad, fie în teatru, fie la ziare. Mai tîrziu, printre criticii şi cronicarii dramatici români se vorbea adesea despre Novi Sad, unde mulţi se duceau la Festivalul Sterijino Pozori¹te, un fel de reuniune naţională a dramaturgiei sîrbe, şi de unde se întorceau plini de exclamaţii şi de amintiri, unele chiar palpabile (ehei, mai ţineţi minte Vegeta?); tot acolo aveau loc adeseori simpozioane şi conferinţe ale organismelor teatrale internaţionale. Apoi, de-a lungul timpului, la Novi Sad au pus în scenă spectacole - fie la Teatrul Naţional, fie la Teatrul Maghiar - mulţi regizori din România, începînd cu Horea Popescu şi György Harag şi continuînd, "în zilele noastre", cu Gábor Tompa şi László Bocsárdi. În fine, pe la sfîrşitul lui noiembrie, îi cunoscusem, la o micro-stagiune de spectacole organizată la Naţionalul din Craiova de către directorul Mircea Cornişteanu, pe conducătorii Naţionalului din Novi Sad - Milivoje Mladjenovici, directorul general, şi Aleksandar Milosavljevici, directorul artistic -, care au invitat, la rîndul lor, pe cîţiva oameni de teatru români să le viziteze instituţia. Aşa am ajuns la Novi Sad.

Despre Novi Sad se spune - şi o spun, pare-se, nu numai locuitorii săi - că e cel mai frumos oraş din fosta Iugoslavie. Fireşte, în două zile şi jumătate de şedere cu treabă nu am apucat să văd decît o bucăţică din el, deşi nu e o aşezare uriaşă. Am văzut cîteva biserici (de rituri diverse), care de care mai frumoasă, cîteva străzi fermecătoare, liniştite şi pline de verdeaţă, un fel de cetate veche a oraşului, de unde se deschide asupra împrejurimilor o privelişte copleşitoare, şi Dunărea, amplă şi, în acel moment, calmă; şi, bineînţeles, teatrul. În timpul războiului - sau ce va fi fost acela - încă recent, oraşul a fost bombardat, deşi, pe tot parcursul oribilelor lupte dintre popoarele iugoslave, nici la Novi Sad, nici în restul Vojvodinei nu a avut loc nici un conflict interetnic; clădirea televiziunii şi podurile de peste Dunăre au fost distruse. În chip bizar însă, nimeni nu vorbeşte despre asta; dacă-i întrebi direct, oamenii dau din mînă şi oftează, apoi schimbă subiectul. Pe malul Dunării, lîngă unicul pod reconstruit deocamdată, o grămadă informă de fiare înnegrite desenează un sumbru monument lăsat, parcă acolo, ca ofrandă adusă unui zeu nebun. Oraşul are un aer dezolat şi curajos, seamănă cu o bătrînă contesă ajunsă în mizerie, dar care nu vrea în ruptul capului să se dea bătută şi, de aceea, îşi lustruieşte zilnic pantofii scîlciaţi, îşi perie furios mantia de catifea roasă şi iese, încăpăţînată, în lume: vitrine luxoase (lux adevărat, nu ca în galantarele "de firmă" ale nou-îmbogăţiţilor noştri) stau, părăsite, alături de magazine cu mărfuri modeste ce se străduiesc să pară, şi ele, distinse, străzile, foarte curate, sînt pline de gropi, faţadele somptuoase ale caselor ar avea nevoie de renovare. Novi Sad e un oraş frumos.

Teatrul Naţional din Novi Sad (la intrare, o plăcuţă trilingvă expune clar componenţa publicului: sîrbă, maghiară, română), construit la începutul anilor 1980, este o clădire enormă, conţinînd trei săli, cu, împreună, vreo 2.000 de locuri. Kilometricele coridoare care duc, pe sus ori prin subsoluri, de la o sală la alta şi în nenumăratele săli de repetiţii, birouri etc. sînt, toate, mochetate, încălzite (afară e frig ţeapăn), luminate, cu pereţii acoperiţi de fotografii, vechi şi noi: portrete ale actorilor şi regizorilor de demult şi de acum, imagini din spectacole, afişe. Toaletele au tot ce le trebuie şi totul funcţionează. În foaierul de la etajul superior, e o cafenea în care artiştii stau la o masă, foarte mare şi rotundă, numai a lor; înainte de spectacol sau în pauze, cam toţi spectatorii urcă să ia o cafea, un ceai, o bere sau un pahar de vin; muzica răsună discret, băieţii şi fetele care servesc sînt drăguţi, zîmbitori şi rapizi. Sălile nu par atît de mari pe cîte locuri au, sînt îmbrăcate în pluş, bine "terasate" şi bine luminate. Tehnica de scenă, atît cît am putut constata din cele două spectacole la care am asistat, este impecabil pusă la punct. Spectatorii, de toate vîrstele şi categoriile, sînt îmbrăcaţi corect, chiar dacă nu toţi cu eleganţă, pînă să înceapă spectacolul discută în şoaptă şi la sfîrşit aplaudă rămînînd frumos în fotolii; deşi e premieră, nimeni nu dă buzna cu buchete pe scenă, florile sînt oferite, discret, la rampă. Garderobierele, la plecare, îţi zîmbesc.

Nu vorbesc acum despre spectacole ca atare, despre calitatea regiei sau a actoriei, despre expresivitatea decorurilor; nu fac cronică, aici. Vorbesc doar despre înfăţişarea şi felul de viaţă ale teatrului şi oamenilor dintr-un oraş peste care s-a abătut, nu foarte de mult, nenorocirea. Şi mă duc apoi cu mintea la teatrele şi oamenii dintr-un oraş aflat, zic cei care-l vizitează, într-o bunăstare tot mai evidentă: Bucureştiul. Şi nu mai zic nimic.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 Narcis şi apelor tulburi ale firii - Richard III, Roxana Pavnotescu
 Dansul şi teatrul de expresie - The Rite of Spring & Café Müller, Roxana Pavnotescu
 INEGAL: Istorii personale la Macaz, Comunicat de presă
 Asociaţia Culturală Arkadia lansează Bull, piesă de teatru şi dezbatere despre fenomenul de bullying la locul de muncă, Comunicat de presă
 O aducere aminte Moţu Pittiş la TVR, Ada-Maria Ichim, un interviu cu Mariana Mihuţ
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer