Am primit vestea decernării premiului Nobel în zori, la telefon. Eram în pat, la New York. Era atât de întuneric, încât am crezut că sunt în toiul nopţii. A sunat telefonul şi la capătul firului se afla Sarah Chalfant, de la Agenţia Literară Wylie, care mi-a dat de ştire că la biroul din Londra al agenţiei tocmai sosise vestea acordării premiului. Mi-a spus că Secretarul Academiei Suedeze, Horace Engdahl, avea să mă sune curând - lucru care s-a şi întâmplat, un minut mai târziu; acesta m-a înştiinţat că primisem Premiul Nobel şi că urma să dea un comunicat de presă în trei minute. M-a întrebat dacă accept premiul. L-am acceptat cu bucurie - în primul rând, ca pe un omagiu adus limbii şi culturii turce, cărora le aparţin; şi în al doilea rând, pentru mine personal, l-am primit cu gratitudine, ca recunoaştere a celor treizeci şi doi de ani pe care i-am dedicat cu umilinţă artei romanului.
(Orhan Pamuk, 12 octombrie 2006)