Cum n-am pretenţia de a mă aşeza pe scaun necuvenit, rămân în locul meu de spectator cuminte, căruia i-a plăcut ce-a văzut şi a înţeles ce i-a plăcut.
Întâi că mi-a plăcut primirea de la poartă până la sală. Îmbrăcaţi de zile mari, pe două rânduri, EA şi EL te întâmpină. Şi păşeşti în clădirea ca o căsuţă de păpuşi sau ca o vilă sau ca un mic palat. Depinde de cel ce priveşte. De eşti copil te simţi perfect în foaier, la măsuţele cu scaune pe gustul tău colorat, de nu, te simţi bine să te crezi mai puţin adult. Şi aşa publicul devine omogen şi pregătit de spectacol. Sala este a ta şi te primeşte ca atare.
Vedeţi, Masca este un teatru special; îţi place sau nu, dar te cucereşte definitiv în ambele ipostaze. Nu-i nici o supărare. Mai trăieşti un piculeţ şi, poate, te poartă paşii singuri înapoi la tine. De ce nu? Aşa că, această Cafenea îţi dă întâlnire la fântâna fermecată unde laşi un bănuţ ca să te-ntorci mereu, fie mai sărac, fie mai bogat, în gânduri, idei, dorinţe. Şi capeţi, neapărat, ceea ce vrea fiecare: iubire. De la cel mai mic dintre ei, actorii - îi veţi cunoaşte acolo - până la tartorul mafiot sunt nemuritorii Commediei dell'arte, ce-au stat prăfuiţi în culise ani mulţi şi care sunt scoşi în zilele noastre de graţie, din nou, la luminile rampei. Cei de totdeauna şi totuşi nou-nouţi, cu caracterele îmblânzite de-o trecătoare mai completă şi mai complexă decât ei toţi.
Şi începe sarabanda unui joc alert şi susţinut, şi coregrafia lui Don Tugearu te ia, te-nvârte, azvârle, bucură şi zăpăceşte, făcându-te ghem şi fir de viaţă, şi eşti fiecare dintre ei şi toţi odată, zvârlind cât colo orice mască ai avut pe faţă la intrare. Şi muzica urmuzesciană te duce unde vrea, te-ndoaie şi te joacă, aruncând din tine tot ce nu-i al tău, lăsându-te liber în mulţimea de oameni.
Şi monosilabice şi icnite conversaţii de grup sunt atât de perfect, minuţios mişcate şi asamblate, încât nici nu observi că-ţi curg lacrimi şi-ai gura până la urechi. Şi zboară farfurii prin aer într-o jonglerie bătăuşă şi nici nu vezi că-i ceva magistral şi neobişnuit într-un spectacol de care-o fi, fiind încastrat în firul poveştii. Şi recitalul fiecăruia dintre personaje e cuprins ca-ntr-o matrioşcă şi pe rând eşti al câte unuia, cu trup şi suflet.
Doar EA trece dintr-un rol în altul, firesc şi graţios, acompaniind pe fiecare şi dăruindu-se într-o floare. Spectacol atât de omogen şi rotund în textura că nu poţi scoate pe nimeni să-l iei acasă, ori pe toţi sau pe nici unul.
V-am spus că sunt un spectator, nu-mi pretindeţi detalii de specialitate. Da, mi-au plăcut şi costumele şi decorul şi pocnitorile. Desigur mi-au plăcut actorii şi-am să mai poftesc şi altădată.
Aşa că, domnule Mihai Mălaimare, ai construit o cafenea, ai deschis-o şi ne-ai invitat în ea, ne-ai delectat şi răsfăţat şi, drept mulţumire, îţi urez s-o ţii deschisă şi plină de lume până or creşte cei mai mici spectatori.
(Corina Andronic)
Cafeneaua sau 6 declaraţii de dragoste sub clar de lună lângă Fontana di Trevi
Cu:
Pantalone: Mihai Mălaimare
Pulcinella: Sorin Dinculescu
Brighella: Cosmin Creţu
Arlecchino: Valentin Mihalache
Capitano: Aurel Sorin Sandu
Pedrolino: Andrei Drăgulescu
Ea: Katy Balca
Rafaela: Ana Daponte
Regia artistică: Mihai Mălaimare
Scenariul: Mihai Mălaimare
Scenografia: Sanda Mitache
Coregrafia: Ioan Tugearu
Muzica: Paul Urmuzescu
În alte roluri: Alina Crăiţa, Magda Frâncu, Laura Dumitraşcu, Ana Turos, Florentina Nanau.
Canto: Marius Olteanu
Acrobaţie: Asist. Univ. Dr. Ionuţ Corlaci
Cu participarea: Jean Olteanu (instrumente) şi Ion Albu (lupte scenice)
Data premierei: 12 Octombrie 2006.
Fotografii: Livia Geabelea, Teatrul Masca
