Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Black Dahlia

Ochiul malefic - The Black Dahlia


Andrei Gorzo

Dilema Veche, octombrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cele mai tulburătoare secvenţe din The Black Dahlia / Dulcele sărut al Daliei sînt şi cele mai simple: în ele e vorba despre relaţia dintre o fată, o cameră de filmare, bărbatul din spatele camerei şi spectatorul care o vede pe fată prin ochii acelui bărbat. Fata, Betty Short (Mia Kirshner), e una dintre miile de fete înghiţite şi scuipate afară de Hollywood în perioada de apogeu a puterii sale (1946-47, cînd cinematografele din America vindeau cîte o sută de milioane de bilete pe săptămînă); nu e nici măcar o starletă, ci doar o aspirantă, şi secvenţele acelea (filmate în alb-negru) sînt probele ei pentru diverse roluri sau, mai bine zis, pentru diverse lucruri pe care le-ar putea face pentru bărbatul nevăzut (regizor sau producător) care o intervievează. Forţa deranjantă a acestor momente provine din faptul că Betty, care are nişte ochi mari, nefiresc de luminoşi, e cu adevărat înfricoşată (şi tot mai rătăcită), dar, sub tutela falocrată a camerei, a învăţat să exploateze efectul poţi-să-faci-orice-cu-mine al fricii ei şi, atunci cînd vine în patru labe spre bărbatul care se uită - adică şi spre mine, şi spre unii dintre dumneavoastră -, sîntem puşi în faţa unei întrebări incomode: noi ce i-am face?

Filmul lui Brian De Palma e despre legăturile dintre cinema şi fantezie erotică şi dintre fantezie erotică şi violenţă. Toate filmele lui sînt despre lucrurile astea. Nu mă refer la comenzile lui hollywoodiene (The Untouchables, Mission: Impossible). Mă refer la filmele lui de autor, cu texturile lor mătăsoase, ritmurile lor languroase şi ieşirile lor regulate în periferiile sordide ale cinema-ului - porno-ul şi shocker-ul de duzină (fata dezbrăcată fugărită de măcelarul psihopat). Unele dintre filmele astea sînt mai bune (Blow Out), altele sînt mai proaste (Femme Fatale), dar, după mine, nici unul nu poate fi socotit o reuşită veritabilă, pentru că, deşi De Palma se învîrte în jurul unei tematici cu adevărat importante şi prin excelenţă moderne (nu e doar un calofil lipsit de personalitate, aşa cum cred detractorii lui), pînă acum n-a fost în stare să-şi dramatizeze temele cu destulă claritate şi forţă intelectuală; n-a fost în stare decît să le decoreze.

Nici Dulcele sărut... nu e un succes - de fapt, e un dezastru -, dar cazul real al lui Betty Short, neelucidat nici pînă în ziua de azi (cadavrul ei, mutilat oribil, a fost descoperit pe 15 ianuarie 1947), îi oferă lui De Palma o şansă fără precedent de a-şi aduna într-un tot coerent propriile obsesii şi intuiţii despre natura cinema-ului: legăturile dintre cameră şi privirea masculină, dintre privirea masculină şi nevoia masculină de a domina sexual, dintre nevoia de a domina şi violenţă. Lucrînd pe un scenariu de Josh Friedman, avînd la bază un roman de James Ellroy, De Palma leagă uciderea lui Betty Short de începuturile Hollywood-ului (şi, implicit, ale cinema-ului) şi astfel închide cercul. Polanski a făcut ceva asemănător în Chinatown (1974): pornind de la o crimă (fictivă), ajungea la marile blestemăţii pe care se întemeia oraşul L.A. De Palma merge mai departe şi încearcă să aşeze în topul blestemăţiilor cinematograful însuşi.

De ce ratează? Pentru că nu se concentrează pe tema principală şi o lasă să se umple de paraziţi: cei doi poliţişti care anchetează cazul (Josh Hartnett şi Aaron Eckhart) au fost cîndva rivali în ringul de box (dl. Gheaţă şi dl. Foc), drept care De Palma le aranjează un nou meci (spectaculos, dar irelevant); dl. Foc şi prietena lui (Scarlett Johansson) sînt legaţi printr-un secret primejdios (dar, iarăşi, nu foarte bine conectat la temă); dl. Gheaţă îşi petrece mult timp în compania d-lui Foc şi a prietenei lui, fără a atenta la unitatea cuplului (pînă tîrziu, cînd cuplul s-a destrămat singur), ceea ce, pe lîngă faptul că, iarăşi, mai mult parazitează decît îmbogăţeşte, mai are şi meritul absurd de a-l lăsa pe spectator cu o imagine pînă acum inimaginabilă: o Johansson neglijată de toţi bărbaţii dintr-un film, în frunte cu regizorul. Dar nu e prima vedetă căreia i se întîmplă aşa ceva cu De Palma. Nu e nici măcar singura din acest film: în rolul d-lui Foc, Eckhart (o comoară de graţie în recentul Thank You for Smoking) nu are altceva de făcut decît s-o ia tot mai rău pe arătură de la o secvenţă la alta, din ambiţia amfetaminizată şi mereu zădărnicită de a sparge cazul. Singura vedetă de aici, care ar avea de ce să-i fie recunoscătoare lui De Palma, este Hilary Swank, care după tot boxul ăla feminin din Million Dollar Baby trebuie să fi fost gata să-şi vîndă sufletul pentru un pic de glamour şi care, iată, are ocazia de a arbora toate mărcile femeii fatale: părul roşu al Ritei Hayworth, sictirul felin şi zestrea lui Lauren Bacall din Somnul de veci. Dar toate astea nu-i folosesc la nimic, pentru că rezolvarea misterului e o scenă de grand guignol sau, mai exact, de horror gotic californian exagerat pînă la parodie (o bătrînă doamnă nebună, un monstru ţinut în pivniţă sau naiba ştie unde) şi, oricum, pînă acolo, filmul s-a îndepărtat de mult de ceea ce-l făcuse interesant - de preocuparea lui pe jumătate îngrijorată, pe jumătate promiscuă, pentru noile forme de corupţie cărora le-a dat naştere cinema-ul.



 Toate articolele despre Black Dahlia


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Dark Noir - Black Dahlia, Andrei Creţulescu
 Un exerciţiu de stil - The Black Dahlia, Alin Ludu Dumbravă
 Black De Palma / Dahlia Noir - The Black Dahlia, Alin Ludu Dumbravă
 Palma de mahorca - The Black Dahlia, Alex. Leo Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer