Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Inimi cicatrizate

Abces afectiv - Inimi cicatrizate


Mihaela Michailov

Suplimentul de cultură, noiembrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Mi-ar trebui vreo 20 de verbe ale încorsetării şi încă vreo 20 ale arderii ca să pot scrie despre cel mai recent spectacol regizat de Radu Afrim, Inimi cicatrizate. Şi mi-ar mai trebui mult ghips ca să pot înveli corpurile bolnave de tuberculoză osoasă în plăci reci, rigide şi cavernoase pentru ca apoi să le despic în cuvinte-senzaţii. Apoi aş avea nevoie de gutiere, oglinjoare, mîini şi picioare care să trepideze sau să încremenească. Şi la sfîrşit de o plajă cu nisip din vertebre umane. În Inimi cicatrizate, boala are transparenţa mării. Prin ghips se văd fistule rupte.

Încercaţi să pătrundeţi în imaginarul tulburător al unei lumi bolnave. Al unei lumi care nu poate să se mişte. Sau dacă se mişcă, o face convulsiv, trepidant, ca şi cum ar fi pe arcuri. Toate gesturile sînt disperant de senzuale. Sînt gesturile unor infirmi care iubesc exploziv şi care îşi devoră pînă la os neputinţele, sfidînd orice handicap. Aceşti schilozi cu abces cicatrizat pe inimă fură vieţii clipe de intimitate, trişîndu-şi boala. Şi visează că într-o zi vor dansa, aşa cum tetraplegicul din Mar adentro iese pe fereastră în imaginaţie. Cu Inimi cicatrizate, Afrim face cel mai vizual-corporal spectacol din România.

Imaginaţi-vă deci o scenă plină de paturi pe care bolnavi de tuberculoză osoasă trăiesc ca într-o placentă. Corpuri în ghips, la orizontală, tînjesc să se atingă şi petrec pînă dimineaţa într-un sanatoriu din Berck sur Mer, oraşul în care timpul suferă de accese de ploaie şi umezeală. În acest sanatoriu în care se insinuează dependenţa de boală ca o sursă de speranţă în viaţă, Emanuel (Marian Adochiţei are o vulnerabilitate bine controlată, care nu frizează patetismul) descoperă angoasa din carcasa solidă a ghipsului şi iubirea pentru Solange. În Inimi cicatrizate, afinitatea vizuală a lui Afrim pentru fragilitatea furibunzilor, vizibilă în Plastilină atinge punctul maxim. Oamenii tărgilor mobile sînt cinici, violenţi şi emoţionanţi prin neputinţa canceroasă. Sînt ca nişte plante agăţătoare înfăşurate în fîşii de ghips. Rîsul isteric al lui Quintonce (cu picioarele aruncate printre cîrje şi zîmbet pervers atunci cînd vorbeşte de scenele de sex, Mihai Smarandache îl personalizează pe schilodul fragil care răbufneşte violent cînd simte că moare) e zgomotul cel mai percutant dramatic din spectacol. Rîsul-tăiş sparge liniştea morţii. Rîsetele bolnavilor şi rîsetele sănătoşilor se suprapun într-un hohot care are mereu ceva din sfăşierea plînsului. Dramatizarea concepută de Afrim păstrează în doze excelent echilibrate poeticul din prozele lui Blecher, atmosfera maladiv erotizată şi acţiunile cu un miez comic detensionant.

În rolul Evei, îngrijitoarea sanatoriului, Lana Moscaliuc e de o intensitate gestuală uluitoare şi de o forţă magnetică ce vine din detalii infinitezimale. Să poţi să creezi un personaj din degete încleştate semiparalizant, din ticuri faciale - pleoape strînse, grimase şi muşchi contorsionaţi - şi dintr-un horcăit care nu are nimic respingător, dimpotrivă, sună la un moment dat ca un sughiţ de copil, înseamă să-ţi transformi trupul într-un corp-rol. Desprinsă parcă din tablourile viermuitoare ale lui Bosch, Eva este spiritul unui loc care expiră interdicţii şi dorinţe. Este bătrîna care plînge pentru fiecare bolnav în parte. Bătrîna obsedată de gramofoane, cu inocenţa copiilor cu gîtul în ghips, scoate din şort minuscule gramafoane din ghips şi rîde ca o fetiţă fericită cînd îşi vede jucăriile. Copila îmbătrînită printre corpuri încorsetate în suferinţă optimistă dansează ca o divinitate primitivă, unduindu-şi corpul lasciv. Lana Moscaliuc merită, indiscutabil, o nominalizare la premiile UNITER pentru rol feminin secundar.

Proiecţiile create de Florina Titz şi scenografia Alinei Herescu compun două tipuri de suprafeţe complementare. Pe de o parte spaţiul exterior care curge ca un calup de secvenţe temporale (schimbarea anotimpurilor, drumul la Berk), iar pe de altă parte sanatoriul cu paturile-tărgi care au ataşate oglinjoare, cu vesela şi pomul de Crăciun.

Spectacolul lui Afrim are puterea de a transfigura emoţiile morbide într-o relaţie fulminată de corpuri dramatice sub şoc aproape continuu, trupuri care se adulmecă, se provoacă şi se resping. Sfîşietoare scena în care Ernest (vitalitatea debordantă a lui Emilian Oprea e punctată de o tandreţe protectoare) îi spală corpul împietrit în ghips al lui Emanuel.

Ghipsul-mormînt e prelungirea corpului pasional. E celula în care zăbrelele sînt un material alb. Iar corpul dinăuntru vibrează ca un muşchi dezmorţit. Corpul se zbate, geme, ţipă. Afrim te face să-l auzi, pentru că dincolo de cuvinte, semiotica atingerilor corporale e perfect organică. Inimi cicatrizate este cel mai senzorial spectacol al lui Afrim, cel mai violent visceral, cel mai dramatic erotic.

Aţi avut vreodată o parte a corpului în ghips? Ce nu puteaţi să vreţi?






Teatrul Naţional Constanţa, Compania "Ovidius"
Inimi cicatrizate de Max Blecher
Dramatizare / Regie / Coloana sonoră / foto / filmări: Radu Afrim
Scenografie: Alina Herescu
Video artist: Florina Titz
Cu: Marian Adochiţei, Lana Moscaliuc, Nicoleta Lefter, Emilian Oprea, Mihai Smarandache, Diana Lupan, Georgiana Mazilescu, Dan Zorilă, Bogdan Bucătaru, Cristina Oprean, Diana Cheregi, Alexandru Mereuţă, Turchian Guzin Nasurla, Remus Archip, Loredana Luca, Ionuţ Tunescu, Sorina Urzică.



 Toate articolele despre Inimi cicatrizate


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihaela Michailov


Alte articole

 Magia durerii - Inimi cicatrizate, Ruxandra Anton
 Galerie foto - Inimi cicatrizate, Radu Afrim
 Inimile din trupurile bolnave - Inimi cicatrizate, Magdalena Boiangiu
 Există evenimente esenţiale - Inimi cicatrizate, Doru Mareş
 Scrisoare despre ghips, inimi şi prieteni noi - Inimi cicatrizate, Cristina Bazavan
 Toate articolele despre Inimi cicatrizate


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer