Tideland - Ţara minunilor

Aveam o teorie conform căreia am să aplaud un mare regizor chiar şi atunci când ratează formidabil... Numai că Tideland (ecranizare după romanul semnat Mitch Cullin) nu-i chiar un rateu - e extraordinar de cinematic (Gilliam, deh), e intens jucat, intens filmat, intens montat, intens, ce mai. Şi-atunci? Şi-atunci... e extrem de neplăcut, undeva între cumplit şi unwatchable.

Închipuiţi-vă un soi de "Alice în ţara ororilor" - o fetiţă defectă, o căsuţă-n preerie, o mamă overdozată (Jennifer Tilly), un tată îmbălsămat (Jeff Bridges), un june psihotic, o vrăjitoare chioară, adăugaţi referinţe multiple, de la Oz la Leatherface, asezonaţi cu ceva veveriţe şi veţi obţine abia a 10-a parte din acest coşmar năucitor vizual, dar şi narativ. Compromisul Fraţilor Grimm l-am înţeles cât de cât - metafora copiilor retraşi în imaginar pentru a scăpa de demenţele din jur (care poate funcţiona de minune - aşteptaţi El laberinto del fauno şi vă veţi convinge) mă lasă însă rece, atunci când e la fel de subtilă ca un accident de tren.

Tideland rămâne doar un trip agresiv şi bolnav, ale cărui atuuri (câte sunt) se pierd în avalanşa de agresiuni mai mult sau mai puţin isterice. Cât despre juna Jodelle Ferland, venită din Kingdom şi plecată spre "Silent Hill", eu i-aş angaja un shrink de vază, măcar să ştim o treabă.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.