Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul Plai 2006

Go Plai! pe-o gură de Rai


Manu Anghelescu

Suplimentul de cultură, septembrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
15-17 septembrie 2006, Festival Plai - Poveste fără început. Timişoara - poveşti de trezit senzaţia în oameni şi de sărit într-un picior pe Plai bănăţean cu giganţi-muzicanţi, cu recitaluri, lansări de carte, workshop-uri de percuţie, proiecţii de filme, dans african, spectacole de teatru, concerte pe Scena de Jazz şi Muzica Lumii, plus bonus: cel mai mare chitarist de jazz din lume, Al Di Meola. Şi go play în Plai!

Copiii cu ideea şi cu boxatul pentru fiecare cent - Tzuca şi Tako - de la Asociaţia culturală Sunet-Ambianţă, într-o după-amiază de luni: "Măi, noi vrem să-l aducem pe di Al Di Meola la Timişoara". "Ha?! La ce s-or fi uitat aseară?!" (Doar un gînd.) "Unde? La noi în tîrg, la Muzeul Satului." Prima oară nu percutez ideea: chitaristul american Al Di Meola, unul dintre cei mai mari instrumentişti de jazz ai planetei, şi o scenă în aer liber la Muzeul Satului. Legătura? Plai (şi ceva mii de parai).

Şi trece timpul, trece Sziget Festival, trece şi FînFest. Picură plictiseala prin urbe. Deodată, agitaţie mare. Zbang! Afişe cu Plai, Plai, Plai, replay! Ne holbăm în trepidaţii! Măi, ăştia chiar îl aduc pe Meola la Timişoara. Şi sari! pe telefoane, calculatoare, laptopuri, digitale. Atenţie, urmează trei zile high quality!

Vineri nu aştept decît să se dizolve opt ore ca să fug cu pupilele dilatate înspre plaiul verde îmbibat cu amnezii de bănăţean fălos. Cînd ai fost ultima oară la Muzeul Satului? Aaa... mda. A fost odată... cu trei puncte după. Uitasem că locul din "oraşul florilor, fala bănăţenilor" există şi mai ales nu intuisem potenţialul spaţiului. Basme cu basma curată de Banat: "Frumoasă-i vecina noastră, scoate capul pe fereastră". Cu brăţara verde intru direct în Shukar Collective, cu oameni trecuţi prin foc şi pară pentru a transmite pentru radiouri culturale, cu actori francezi de teatru stradal şi cu violonişti cu ureche absolută (se spune că ei îţi aud gîndurile). "Să ne facem curat în case", zice Tamango, iar europeanul, impresionat de atîta autentic, dă pe spate în ritm de viniluri manipulate de DJ Vasile. Şi saltă salata de exchange students în ritm de electrip ţigănesc, de iese sudoarea din urechi şi beşica din talpă, fără să-i deranjeze discrepanţa dintre stilul lui Mircea Florian şi restul trupei.

O Karma Cola, vă rog, fără jamaica aroma. În sfîrşit, un festival mici free sau cel puţin fără consum excesiv. Aici nu pluteşti pe un nor Converting vegetarians. Aici stai pe plai. Stai?! Play, înaintînd în umbra cu iz de festival de jazz, cu chef de citit, de ascultat o vorbă deşteaptă, de absorbit căldură africană, de tras o bere la umbra celebrelor corturi timişorene şi de rupt muşchi şi oase extaziate în ritm de funk. La fix alert pe papilele mele gustative, pe gustul muzicologilor, în spiritul studentului cultivat, în ton cu omul recent.


"Cu publicul est-european se creează o legătură mult mai profundă decît cu cel din State"

Mîine-i ziua cea mare. Ia-ţi capul în mîini, aerul în plămîni, picioarele în blugi şi lasă-te adus în faţa celui care a cîntat cu Paco de Lucía, cu Jean-Luc Ponty şi care uite că s-a lăsat convins de nişte puşti să vină somewhere over the Eastern European Rainbow, acompaniat de alt monstru, percuţionistul Gumbi Ortiz. Cască ochii: Al Di Meola, în carne şi oase.

Miroşi vibraţia din atmosferă, adulmeci cafeaua din grădina cu piscină şi începi: preferă sala de concerte în locul scenei în aer liber? "E diferit. I like it more intimate." L-a ales muzica pe el sau el pe ea? "Muzica m-a ales. Şi eu pe ea..." Relaxat, în nuanţe de alb şi negru, frumos şi stilat, ca un dumnezeu în umbrarul din Grădina Edenului, mai spune că la un muzician, pe lîngă talent şi studiu, contează atitudinea, că muzica povesteşte despre senzaţia curgerii timpului, că cel mai important este să se stabilească acea conexiune reală cu cultura ţării în care concertezi. A venit în România pentru că "simt că publicul înţelege muzica la fel ca şi mine, că se creează o legătură mult mai profundă aici decît cu publicul din State". Îi mai plac melancolia, Piazzolla, Gismonti şi sunetul de violoncel. Şi gata! Ne închidem cu dosul palmei gurile căscate ca să putem să ne retragem la umbra Plaiului, înainte de ieşirea La pensie.


Mai mult, mai mult...

Ce vorbeşti?! A doua brăţară, al doilea salt de neuroni încinşi. Şi laşi să ţi se ridice părul blazat de pe mîini cît dai tu din picioare pe Blazzaj, Blazzajjjjjjj... Fata cu flautul şi cu vocea trimite electroşocuri. În jur: C'est extraordinnaire! Şi mă lasă cu părul măciucă în stil funk-fusion, jazz şi hardcore românesc. Asta, aşa, ca să mă pregătească de prestaţia vibrafonistului israelian Eldad Tarmu şi orchestra lui de cameră de jazz care îmi menţin freza punk de circumvoluţii neobişnuite cu excese live de muzică lucrată.

Şi, doamnelor şi domnilor, punctul culminant is served. Palme agitate, picioare alungite, călcîie în vînt, urechi ascuţite. Se stă în picioare în faţă şi pe jos în spate. Şi în celebrul stil est-european, lumea se agită la momentul nepotrivit, se înghesuie şi se irită. Majoritatea din spate decide: toată lumea jos! În sfîrşit ascult: chitara acustică a lui Meola şi percuţia lui Gumbi Ortiz. Cei doi încep marea sincronizare. Se produce nemişcarea, asfixierea, împietrirea în ritm, tehnică, perfecţiune. De la jazz la muzică clasică, de la secunda sincopată la coarda vibrată.

După bliss-biss îţi dai seama: ai stat în poziţie de meditaţie o oră întreagă. Acum să te văd cum îţi aduni minţile de pe jos. Cu grijă şi puţină tăcere pentru trecere on the other side. Atunci îl auzi pe organizatorul cu dreadlocks că la cortul de chill-out se ţine chef, la terase jam session-uri, iar la scena de teatru se joacă. Intens, pufos, garantat sută la sută, cu salt înalt pentru tinerimea organizatoare. Pentru că numai ora cinci dimineaţa mai poate distinge luminile din ochii injectaţi de atîta bine. Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti... pentru că aşa-i povestea asta. Fără început, fără sfîrşit.



 Toate articolele despre Festivalul Plai 2006


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Manu Anghelescu


Alte articole

 Festivalul Plai 2006, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer