Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2004

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Carmina Burana - un succes sigur


Oltea Şerban-Pârâu

iunie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Multă lume a auzit de Carmina Burana şi de Carl Orff. O parte dintre bucureştenii care ar vrea oricând să audă această lucrare în sala de concert au aflat şi că ea a fost prezentată recent de Filarmonica "George Enescu", în concertul de stagiune de la Sala Palatului, sub bagheta lui Horia Andreescu.

Celebra cantată scenică a lui Carl Orff, pentru solişti, coruri şi instrumente, compusă în 1936, a fost prezentată în premieră la data de 8 iunie 1937, la opera din Frankfurt pe Main. Textul utilizat era o selecţie de câteva cântece dintr-un vechi manuscris medieval, alese în majoritate, pentru a ilustra aspectul satiric şi erotic. A fost primul mare succes al autorului, care nu a mai părăsit de atunci înainte linia stilului "neoprimitiv", care avea să-i aducă succesul în Germania nazistă, apoi în Europa de după război. Prima versiune avea, alături de percuţii foarte consistente, o orchestră amplă care acompania cântăreţii, dar în urma succesului repurtat de cantată, pentru a putea populariza mai uşor lucrarea (şi în concordanţă cu iniţiativele lui pedagogice), Carl Orff a realizat şi o versiune fără orchestră, cu două piane şi o amplă secţie de percuţie, variantă în care lucrarea devenea mai accesibilă micilor societăţi muzicale. Versiunea pe care am ascultat-o la Sala Palatului a fost, evident, cea pentru formaţie amplă, orchestrei şi corului Filarmonicii "George Enescu" alăturându-li-se corul de copii Impuls al Liceului de muzică "Dinu Lipatti", pregătit de Lăcrămioara Pauliuc şi remarcabilii solişti Anna Mirescu, Călin Brătescu şi Ştefan Ignat.

Carmina Burana de Carl Orff cuprinde trei "tablouri": Primo Vere, In taberna şi Cours de amour. Cele trei tablouri sunt încadrate, la început şi la sfârşit, de corul Fortuna imperatrix mundi, muzică invocând-o pe zeiţa imprevizibilă, schimbătoare ca luna, care se învârte ca o roată şi guvernează destinele oamenilor. Acest cor, cel mai cunoscut dintre toate şi poate una dintre piesele cele mai populare provenind din muzica academică a tuturor timpurilor, cu pulsaţia lui binară şi mişcarea colectivă de entuziasm crescând, a marcat soarta - "fortuna" la propriu şi la figurat - acestei lucrări şi a autorului ei, asigurându-le succesul.

Versiunea prezentată de Horia Andreescu la Filarmonică a excelat prin vitalitate şi bogăţie a paletei coloristice, prin ritm şi contraste spectaculoase, calităţi esenţiale pentru această lucrare. Dirijorul şi-a pus în valoare toată tehnica şi energia pentru a coordona eficient ansamblurile şi soliştii în condiţiile acusticii imperfecte a Sălii Palatului.

În acelaşi concert, am ascultat în interpretarea pianistului britanic Michael Roll, o romantică şi entuziastă versiune a Concertului pentru pian şi orchestră de Schumann, opus pe care pianistul l-a intepretat pentru prima oară în 1958, când avea doar 12 ani.

Cu siguranţă, o mediatizare corespunzătoare a acestei seri de muzică ar fi umplut cele 4000 de locuri ale Sălii Palatului, dar cum nimeni nu pare interesat de acest aspect...



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2004


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oltea Şerban-Pârâu


Alte articole

 Turneu al Orchestrei Naţionale Radio în Europa, Redacţia LiterNet
 Muzică rară..., Oltea Şerban-Pârâu
 Din nou generaţia nouăzecistă, Oltea Şerban-Pârâu
 Despre Rusia şi muzica secolului XX, Oltea Şerban-Pârâu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer