The Long Goodbye: RIP Robert Altman

Scrisesem un articol despre Children of Men. Şi l-am şters neintenţionat înainte să-l trimit. Ca un bou. Şi în timp ce încercam să-l rescriu, având în vedere că nu pot să-l reciclez din memorie ca un papagal, între timp sună telefonul şi nervos înjur şi povestesc ce belea mi s-a întâmplat şi mi se transmite că a murit Robert Altman. Avea 81 de ani. Şi tocmai i-au dat Oscarul omagial, anul ăsta. Şi chiar scrisesem de el aici (Post Oscar #78). Academia omoară cu Oscarurile astea, a mai făcut la fel cu Elia Kazan.

Am găsit citatul de atunci, "Mai interesant e că în seara în care Altman ia Oscarul pe care trebuia să-l ia acum 35 de ani (cum ziceam data trecută, pentru MASH), premiul pentru cel mai bun film merge la o pastişe / un prozelit Altman, cu probleme expuse de el de 35 de ani încoace, din care a mai şi citat". Filmul anume e Crash. Iar articolul în sine începea cu un citat din Altman, care zicea "Filmmaking is like building sand castles on the beach". Cam aşa e şi cu viaţa asta.

Săptămîna trecută (mai exact pe 10 noiembrie 2006) Jack Palance, acum Altman. Era singurul regizor pe care periodic, la o vârstă atât de înaintată, îl asigurau independent să facă filme. De la mega-comeback-ul cu The Player din 1992, a făcut o mulţime de filme, unele cam la fel (Prêt-à-Porter, Dr. T and the Women), altele la fel dar altfel (Gosford Park), unele degeaba (Gingerbread Man), altele esenţiale (Short Cuts).

Am ratat anul ăsta (2006) la Cannes, A Prairie Home Companion, ultimul lui film, pentru că n-am vrut să mă scol, deh, asta e A.C., alta n-am. Era deja pe rol să facă altul, The Tortoise and the Hare, îşi pusese un pacemaker, o inimă nouă tânără numai bună de făcut filme. Dar e bine şi aşa. De la Player încoace a mai făcut 9 filme. Dincolo de legendarele MASH, McCabe şi Mrs. Miller, Nashville, Thieves Like Us, A Wedding, The Long Goodbye (1973, adaptarea ireverenţioasă, sarcastică şi nihilistă modernă a romanului lui Raymond Chandler, filmul meu preferat alături de The Player), Altman a avut o nouă viaţă în anii '90, la peste 70 de ani. I s-au dat bugete, a fost tratat cu respect, toată lumea a vrut să lucreze cu legendarul belicos şi mizantrop, devenit acum un elegant domn în vârstă. Altman reprezintă the sex and drugs and rock'n roll generation, chiar dacă e mult mai bătrân decât restul ei. Cele mai multe le are în comun cu două legendare personalităţi, dispărute de mult, rebeli şi zurbagii, Hal Ashby şi Sam Peckinpah. În tinereţe a lucrat mult în televiziune şi a intrat tardiv în cinema, datorită atitudinii sale căpăţânoase şi unui succes absurd, neaşteptat, semn al vremilor, numit MASH (1970). Apoi cariera sa a avut suişuri şi coborâşuri nenumărate, momente paradoxale (Popeye, 1980), apocaliptice (Quintet, 1979) şi părea să fie definitiv o poveste a trecutului înainte de The Player. Vorba personajelor din film, "What took you so long? /- Traffic was a bitch."

Până vă faceţi rost de filme de Altman pe DVD, sau se dă ceva la TV, duceţi-vă totuşi să vedeţi Children of Men. E unul din cele mai bune (şi cele mai importante) filme ale anului.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.