Un spectacol cum
n-am văzut de mult. Excelent la toate nivelurile: actorie (Ofelia Popii joacă minunat, dar şi ceilalţi actori, mai puţin cunoscuţi, însă talentaţi), regie (Radu Nica), coregrafie (Florin Fieroiu), scenografie,
light design, concepţie şi realizare multimedia (Andu Dumitrescu), text (Fritz Kater).
Vremea dragostei, vremea morţii spune o poveste din timpul comunismului
est-german, despre viaţa tinerilor
de-atunci, întîi liceeni, apoi (aproape) adulţi, despre problemele lor, huliganismele cu
care-i provoacă pe profi, despre nevoia lor de libertate, despre plecări şi reveniri.
Inteligibil chiar şi pentru cei care
n-au trăit efectiv în comunism - care, de altfel, e doar un cadru
temporal-social pentru povestea adolescenţilor şi tinerilor - emoţionant şi plin de surprize,
Vremea dragostei, vremea morţii are multe
atu-uri faţă de tona de spectacole comerciale care prind la public, de multe ori din lipsa unui termen de comparaţie.
Actorii se mişcă bine în scenă, spectacolul e curat, lucrat pînă în cel mai mic detaliu, jumătate nemţesc, jumătate românesc (ca atmosferă), finalul e exploziv, muzica e adecvată anilor pe
care-i ilustrează (cu excepţia piesei de început,
Du Hast a lui Rammstein, care e o declaraţie mai mult sau mai puţin voalată a regizorului); totul e design acolo, pînă şi regia.
Un spectacol filmic, cu proiecţii multimedia, un spectacol puternic, fără a fi ostentativ, dedicat tuturor celor care nu au un tată.
P.S. Vremea dragostei, vremea morţii a fost votată de juriul revistei "
Theater Heute" drept cea mai bună piesă germană a anului 2003.
P.P.S. Îmi pare rău că
n-am cum - probabil că nici nu e permis - să scanez
caietul-program. Arată ca un caiet de matematică pe care e scris numele "elevului"-dramaturg Fritz Kater (pseudonimul lui Armin Petras). E caietul lui la materia "
Vremea dragostei, vremea morţii".
În interior sînt fragmente din declaraţiile lui Ceauşescu, desfăşurătoare ale programelor Televiziunii Romane din anii '80, poezii care elogiază regimul comunist semnate de Nina Cassian, Mihai Beniuc, Corneliu Vadim Tudor
et alia, poezii ale regizorului, texte apolitice de dinainte de '90, iar pe coperta 3, o temă pentru acasă pe care regizorul îl invită pe spectator
s-o rezolve. Tema conţine patru întrebări:

Â
1. Ce vă lipsea cel mai mult în perioada comunistă?

Â
2. Ce vă lipseşte astăzi cel mai mult?

Â
3. Care erau temerile dumneavoastră în R.S.R.?

Â
4. Care sunt temerile dumneavoastră în România de azi?
Eu îi răspund... cu toate riscurile de a fi judecată sau prost înţeleasă sau etichetată:

Â
1. Lumina (electricitatea).

Â
2. Iluzia.

Â
3. Că persoana cu care locuiam mă va agresa. (Habar
n-aveam pe-atunci că din cauza presiunii sistemului).

Â
4. Că
n-am să
mi-o pot asuma ca ţară a mea niciodată.