Agenda LiterNet 
Cronici film Stranger than Fiction
Mai puţin decât ficţiune - Stranger than Fiction
Alin Ludu Dumbravă
Şapte Seri, decembrie 2006
Există filme care se cred foarte inteligente şi tot aşa trebuie să se simtă şi spectatorii lor. Ele funcţionează pe baza unui gimmick, în care constă tot filmul. În Stranger than Fiction acesta este o idee veche de când lumea, anume, cum ar fi dacă viaţa ta ar fi o carte şi tu ai fi doar un personaj... deja să-i spui post-modern e cam obosit, dar am auzit că se numeşte meta-film. Cum ar fi Truman Show sau opusurile lui Charlie Kaufman, Adaptation, Human Nature, Eternal Sunshine of the Spotless Mind şi capul de serie, Being John Malkovich.
Mai mult decât ficţiune e scris de newcomer-ul Zach Helm şi regizat de Marc Forster, care are deja o reputaţie pentru filme dificile, artsy (Monster's Ball, Finding Neverland, Stay). Will Ferrell, actor de comedie, via SNL (Saturday Night Live) la Elf şi Talladega Nights, încearcă să-şi schimbe registrul, la fel ca Jim Carrey în Truman Show sau Adam Sandler în Punch-Drunk Love.
E un film care se vrea smart, genul de film "literar", un gen pretenţios în sine. Eroul (!) este Harold Crick (Ferrell), funcţionar la fisc, despre care Kay Eiffel (Emma Thompson), o scriitoare cu blocaj literar, scrie un meta-roman. Despre Crick şi ceasul lui. Despre absurditatea unei existenţe monotone, monstruos de singuratice şi lipsită de orice scop. Una din genul ăla de cărţi, existenţialisto-plicticoase. Iar într-o bună zi Crick începe să audă vocea ei, narând pe marginea vieţii sale ("little did he know"). În poveste mai apar două personaje importante, o brutăriţă tatuată (Maggie Gyllenhaal), de care se îndrăgosteşte Crick şi Dustin Hoffman, pe post de raisonneur, adică criticul literar, profesor de literatură la colegiu. Rolul lui e de a detecta reperele literare şi de ajuta eroul în avatarurile sale de a afla dacă este personaj într-o tragedie sau într-o comedie.
Dacă ar fi să mă iau după citatele cinematografice din film, Stranger than Fiction e o combinaţie de Meaning of Life cu Un bărbat şi o femeie. Dar nu are nici verva şi ireverenţa nebună a celor de la Monty Python şi nici romantismul dramatic al lui Lelouch. Şi se vrea prea inteligent pentru binele lui. Pe cinstite, cui îi pasă de asemenea personaje incolore, inodore, insipide? Sunt personaje sterile, într-un mediu septic, rece, care nu te-ar interesa nici bătut. Oare cum marele opus literar genial al lui Eiffel ar putea fi ăsta, îmi scapă. De aceea, celor care au fumat deja aceste meta-filme le-aş sugera mai bine să citească o carte bună, decât să se implice inutil în povestea lui Harold Crick şi a ceasului său de mână.
Mai mult decât ficţiune e scris de newcomer-ul Zach Helm şi regizat de Marc Forster, care are deja o reputaţie pentru filme dificile, artsy (Monster's Ball, Finding Neverland, Stay). Will Ferrell, actor de comedie, via SNL (Saturday Night Live) la Elf şi Talladega Nights, încearcă să-şi schimbe registrul, la fel ca Jim Carrey în Truman Show sau Adam Sandler în Punch-Drunk Love.
E un film care se vrea smart, genul de film "literar", un gen pretenţios în sine. Eroul (!) este Harold Crick (Ferrell), funcţionar la fisc, despre care Kay Eiffel (Emma Thompson), o scriitoare cu blocaj literar, scrie un meta-roman. Despre Crick şi ceasul lui. Despre absurditatea unei existenţe monotone, monstruos de singuratice şi lipsită de orice scop. Una din genul ăla de cărţi, existenţialisto-plicticoase. Iar într-o bună zi Crick începe să audă vocea ei, narând pe marginea vieţii sale ("little did he know"). În poveste mai apar două personaje importante, o brutăriţă tatuată (Maggie Gyllenhaal), de care se îndrăgosteşte Crick şi Dustin Hoffman, pe post de raisonneur, adică criticul literar, profesor de literatură la colegiu. Rolul lui e de a detecta reperele literare şi de ajuta eroul în avatarurile sale de a afla dacă este personaj într-o tragedie sau într-o comedie.
Dacă ar fi să mă iau după citatele cinematografice din film, Stranger than Fiction e o combinaţie de Meaning of Life cu Un bărbat şi o femeie. Dar nu are nici verva şi ireverenţa nebună a celor de la Monty Python şi nici romantismul dramatic al lui Lelouch. Şi se vrea prea inteligent pentru binele lui. Pe cinstite, cui îi pasă de asemenea personaje incolore, inodore, insipide? Sunt personaje sterile, într-un mediu septic, rece, care nu te-ar interesa nici bătut. Oare cum marele opus literar genial al lui Eiffel ar putea fi ăsta, îmi scapă. De aceea, celor care au fumat deja aceste meta-filme le-aş sugera mai bine să citească o carte bună, decât să se implice inutil în povestea lui Harold Crick şi a ceasului său de mână.
1 comentariu
- Nu e deloc asa..., 23.01.2010, 22:28
Filmul e emotionant si, ceea ce este mai interesant, e ca lasa exact impresia povestii scriitoarei din film: inainte de a scrie finalul, autorul a avut un blocaj, apoi a gasit finalul perfect, "artistic" vorbind, dar nu a putut sa il scrie. Nu era dat sa fie asa. Impresia ca la sfarsit se pierde coerenta, si lucrurile intra in deriva intregeste cumva puzzle-ul unei teme care te pune pe ganduri: daca fiecare dintre noi ar fi eroul povestii altcuiva, ce fel de poveste ar fi? Si ce fel de univers ar fi cel in care "viata regizata" ar fi posibila? Nu e un film pretentios, e un film inspirat. Care insa nu poate fi gustat decat de cei care au ceva in comun cu tema sa. Dar are un miez anume. Iar comentariul de mai sus nu ii face cinste. Il nedreptateste. Mai bine vedeti filmul. Din motive bizare, il vad inrudit cu "American Beauty".
Resurse
Alte articole de Alin Ludu DumbravăSCRIEŢI LA LITERNET
Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.
PUBLICITATE
© 2001-2012 Asociaţia LiterNet®. Toate drepturile rezervate
Design: Bogdan Gheorghe
Publicitate: Web Hosting | Obiective Turistice