Matrix şi fanii săi universali

Cu Europa încă sunt strădanii mari şi anevoioase spre a o unifica, dar în mod sigur dependenţii absoluţi de Matrix reuşesc să facă o unificare globală. Politica inteligentă şi avantajoasă pentru toată lumea de a lansa un asemenea succes de casă concomitent, dă un sentiment extrem de plăcut cinefilului care indirect trăieşte şi el puţin emoţiile intense ale Cannes-ului, când ştie că la fel ca anul trecut cu Războiul stelelor, Matrixul a coborât şi pe ecranele de la Hollywood muliplex, unde deja te simţi în rândul lumii.

Nicicând la o conferinţă de presă nu a fost atât de multă lume în sală. Întrebarea unuia care nu este adeptul genului este un perplex "de ce? ".

E adevărat că actorul principal are şarm, ba chiar Keanu Reeves e un fel de Victor Rebengiuc în Pădurea spânzuraţilor. Ochelarii negrii de care nu se desparte nici în cele mai năvalnice reprezentaţii de lupte marţiale ce par un balet sofisticat amestecat cu levitaţie şi multele momente create virtual pe calculator pot intriga şi uneori impresiona. Că este îmbrăcat mai degrabă ca un călugăr, ca o fantomă la indigo şi că se sărută îndelung şi cu orice prilej cu deloc apetisanta Carrie-Ann Moss (precis că lui i s-a dat ceva în plus la onorariu, iar ei i s-a scăzut pentru acest privilegiu pe care cu siguranţă că multe îndrăgostite în taină, i-l invidiază) şi recuperează din prestigiu când i se aduce pe platoul de filmare şi în scenariu cea mai dezirabilă femeie a momentului, splendida şi statuara Monica Bellucci. Dar vorba cântului celui mai celebru din istoria celei de-a 7-a arte "A kiss is just a kiss".

Sau poate numele ciudate, amestecate cu cele consacrate dar aparţinând altor vremi, devin surse de inspiraţie pentru viitoarele mămici... Ori Oracolul (o ghicitoare dintr-o etnie apropiată celor de la noi) mâncător de dropsuri, care ghiceşte viitorul chiar şi la maşinăriile cele mai complicate dar cu chip de om ... Sau ridicolele prize în formă de capace aplatizate de bere prin care personajele sunt conectate la existenţe parţial reale. Ori clonările excesive ale personajului negativ upgradat, Agentul Smith, care devine parcă o colonie infinită de gândaci cărora nici un insecticid nu le mai face faţă, doar Matrix îi bate măr, şi cu o undă de ironie e comparat cu Superman.

Mai sunt şi termopanele care fac faţă ploii de gloanţe, motocicletele din prototipuri încă neieşite pe piaţă, zborul în sus şi în jos spre falimentul ascensoarelor, nu lipseşte nici orgia (de aceea probabil e interzis sub 14 ani, dar cine ţine cont...), nici aluziile răutăcioase la adresa limbii franceze, unde cred americanii că sunt cele mai suculente înjurături şi aceasta este singura ei virtute (pentru că n-au învăţat încă româneşte şi n-au văzut Marfa şi banii).

Dominanta de verde a întregii pelicule te face să te întrebi dacă n-a fost sposorizată de Connex ori e o încercare subliminală în acest sens. Şi totuşi această alchimie cinematografică funcţionează. Nu mai e nevoie de critici de film ca s-o explice, ci de sociologi. Şi când te gândeşti că deja e incorporată în această peliculă şi reclama pentru episodul următor... Numai teatrul viu şi adevărat ne mai poate salva de această spălare de creiere eficientă pe întreaga planetă.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.