Sindrom TM06Base

19-21 octombrie 2006, TM06Base. Cel mai tare festival de muzică electronică şi urbană din Estul Europei, la a 9-a ediţie. Timişoara în trepidaţii. Trei nopţi exaltate la maximum. Muzică electronică pînă îţi dă pe nas. Drum'n'bass pînă cazi lat, breakbeat pînă îţi simţi pulsul în dinţi, experimental pînă ţi se încîlcesc circumferinţele din rasta şi începe să-ţi vibreze piercing-ul din sprînceană. Urban, electronic, psihoze audiofonice, paranoia industrial. Şi Dance for Paradise!


Befriede dich!

Obsedat de senzaţie, cauţi ritmul. Manipulat de gînduri, cauţi defularea prin sunet. Reper în viaţa ta şi a gang-ului tău. Dar altceva în cap: TM Base şi go wild!

În dimineaţa de după, baţi tastatura cît e creierul încins, cu coerenţă de ochi injectaţi şi laser pe scalp. Zece secunde de holbat la desktop-ul cu cîini în lanţuri, manipulaţi de mîini cu mănuşi de ventriloci. Cu Befriede dich începi marea eliberare şi sari în răsărit de Apocalypse now: "Ladies and gentlemen, fasten your seatbelts!".

Aştepţi astea trei nopţi albe de la întoarcerea din pelerinaj. În Paradiso din Vagator te rupeai pe trance cu urechile ciulite la mailurile celor de acasă mai mult decît prezenţi la ediţia de anul trecut. Festivalul ăsta e un pericol pentru călător. Orice, numai să fii şi tu acolo, printre oamenii tăi şi soundurile înţelese mai mult de cunoscători şi mai puţin de "cei din primele rînduri care în România pot da peste cap un set bun pentru simplul fapt că se isterizează şi se orgasmează la hituri", cum zice Anca, unul dintre oamenii care se ştiu şi care pot analiza prestaţii pe care alţii le cîntăresc doar în litri scurşi din pori.


Fără graniţe

Aici, fără graniţe. De la warm-up-ul de club select şi un concert de muzică clasică, sari direct în hala industrială ca să nu-ţi mai vezi pupila de fum, să simţi că îţi cresc două inimi şi că ţi se împlîntă o boxă în creierul care se resimte de pe urma acusticii ciudate a halei. Totuşi e singurul loc unde cauţi manipularea prin sound, îl vrei pe DJ pe post de ventriloc şi corpurile încinse pe loc de parteneri de film interior. Îi ştii pe toţi, de peste tot. Aparţii tribului şi anticipezi: Roli Breaker îşi simte publicul, Dudu vine cu ceva mai lucrat, iar pe Sensorship îl ştii de pe telescaun. Urmează penetrarea audienţei extraterestre de bal mascat. Îi recunoşti apoi în directori de hoteluri, în copywriteri, ospătari, ingineri, programatori, funcţionari. Asta e constanta în TM Base, de departe unul dintre cele mai internaţional-invadate festivaluri româneşti. Standard european de urmat ritualuri şi eliberat energii (încă cu şuierături în urechea stîngă, mă scuz pentru poetizări. Continuu, dacă tot mi-a dat Thrina acreditare de presă).

După o noapte de breakbeat şi drum'n'bass poţi s-o iei de la capăt, deşi crezi că ai scos tot ce era de scos. Eşti tu, sută la sută, în faţa scenei unde închizi ochii şi te legeni în ritm de breakbeat, electro-tehno-industrial, cu influenţe trance. Marea revelaţie e însă un "Electro-gigolo international" căruia îi intuieşti întrerupt, dar intens influenţele. Anca îl simte la fel: "David Carretta, francezul de la International Deejay Gigolos, a avut setul cel mai eclectic şi cu muzică bine aleasă: electro, techno, new wave şi punk. De asemenea, a fost DJ-ul care a avut cel mai puţin contact vizual cu crowd-ul, fapt care mi-a plăcut enorm". Magia detaşării, puterea proiecţiei şi o premieră pentru TM Base: breakbeat live cu Future Funk Squad, ce-i drept cam comerciali pentru un public deja "transatlantic".


Vorba bate gîndul la final

O pauză de scenă principală, şi bagi un nas înfundat de fum la scena secundară, unde experimentalul se materializează prin Self Made Music cu un sound bold şi tînăr. (După atîţia termeni tehnici, promit să mă apuc de făcut analiză de partitură drum'n'bass.) Ratat însă WakaX şi Urban Experience, cîndva firestarteri într-un oraş mereu cu limba scoasă după new vibes şi experimental elitist. Prind însă saltul de lume frumoasă, albastră, cu şapcă, cu franjuri, cu zero inhibiţii şi complet nonviolentă în agresivităţi sonore. Şi zbhang! - te izbeşte wall of sound al australienilor de la Pendulum cu prestaţia delirantă intuită din Tarantula zilnicelor căşti de iPod. Păcat cu sonorizarea sub aşteptările unei audienţe pregătite de bombe audioşoc. Hold your colour against the wall într-un Fight Club în care nu te baţi cu nimeni în afară de tine însuţi. Hope is a dangerous thing.

Şi pentru că muşchii doboară creierul şi vorba bate gîndul la final, la lumina de şapte începi să te tăvăleşti prin rămăşiţele orgiilor de secol XXI. Ceva însă a lipsit. Neatzu: "Anul ăsta nu mi-am surprins zîmbetul ăla oligofreno-extatic de la ediţiile din anii trecuţi. Cred că îmbătrînesc sau va fi nevoie de altceva".

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.