Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film românesc Talking about a Revolution, New York 2006

New York, New York - Festivalul de film românesc Talking about a Revolution, New York 2006


Alex. Leo Şerban

Dilema Veche, decembrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, cînd mă gîndesc la New York, închid ochii şi văd Oraşul! Cum cîntă şi Frank (Sinatra, of course!), reluat de Liza (Minnelli, who else?!), "dacă dai lovitura aici, poţi da lovitura oriunde".

Aşa se face că m-am agăţat de-o aripă a avionului cu care-a plecat directorul TIFF (Mihai Chirilov) şi am putut să particip la "Talking about a Revolution: The New Wave in Romania Cinema", un eveniment coorganizat de Institutul Cultural Român de la NY în parteneriat cu Festivalul Transilvania, Tribeca Cinemas şi cu sprijinul CNC.


Tricolorul găurit de pe Canal Street

N-am fost numai noi: Tudor Giurgiu (fondatorul TIFF) şi Cătălin Mitulescu (autorul filmului propus de noi pentru Oscaruri, Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii) au ajuns şi ei, a doua zi, cu o cursă KLM - veche: adică n-au avut parte de acele monitoare micuţe şi de multi-choice-ul telecomenzii, pe care le-am lăudat într-un recent "3,14"...

Ca să-mi justific prezenţa, am contribuit la broşura evenimentului cu două cronici în engleză: una la Moartea domnului Lăzărescu, cealaltă la Legături bolnăvicioase. Erau şi singurele lungmetraje - din cele cinci prezentate - care n-aveau o legătură (nici măcar "bolnăvicioasă") cu Revoluţia; dar nici cele două programe de scurtmetraje (a cîte patru titluri, în ordine: Marilena de la P7, Ajutoare umanitare, Un cartuş de Kent şi un pachet de ţigări, Apartamentul; apoi Visul lui Liviu, Poveste la scara C, Trafic şi Canton) nu aveau. Selecţia a făcut-o (ca şi la TIFF) Chirilov şi, practic, singurii care au avut două filme în program au fost Cristian Nemescu, Constantin Popescu, Mitulescu (prezent, deci, cu un lungmetraj şi cu un scurt; Trafic a luat Palme d'Or în 2004 la Cannes) şi Cristi Puiu (Un cartuş... a luat Ursul de Aur în acelaşi an la Berlin). Singurul care a avut un titlu mai vechi (2001) este Hanno Höfer cu al său (irezistibil!) Ajutoare umanitare.

Pînă la urmă, povestea cu Revoluţia a fost mai mult un cîrlig - sau o metaforă: prezenţa a trei filme care vorbesc, pe tonuri diferite, despre Decembrie '89 (în ordinea cronologică a tematicii: Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii, Hîrtia va fi albastră al lui Radu Muntean şi A fost sau n-a fost? al lui Corneliu Porumboiu) a fost întregită de o serie de filme care nu au putut apărea decît pentru că, undeva pe lanţul proiect-finanţare-producţie-distribuţie, a avut loc o (mică-mare) "revoluţie"... (Sau nu?)

În orice caz, a fost - pe Canal Street, unde se află Tribeca Cinemas. Festivalul Tribeca a fost înfiinţat de Robert De Niro şi, pentru ediţia din aprilie 2007, Peter Scarlet - directorul său - a selecţionat deja A fost sau n-a fost? (De aceea, filmul lui Porumboiu a fost proiectat - în cadrul minifestivalului românesc - doar ca "film-surpriză".) La NY, "Revoluţia" începea în stradă: frontispiciul Tribeca Cinemas era în trei culori ("cunosc pe lume")! Sincer, era un mic şoc să vezi - cît e clădirea de lungă - tricolorul românesc, "desfăşurat" şi luminat, în plină Tribeca (pentru cine nu ştie, cartierul al cărui nume este o compresie a lui "TRIangle BElow CAnal St" a devenit unul din cele mai cool ale metropolei americane)! Un tricolor găurit, fireşte - ceea ce pe frontispiciu nu se vedea bine, dar era foarte clar pe afiş şi-n broşuri: prin gaura tăiată la Revoluţie se putea desluşi un tanc cu flori...


Vechi & nou, pişcotari & promotori

"Vechiul" de la NY ţine de atmosfera ceauşistă pe care încă o mai degajă sediul Misiunii româneşti. Un loc în care, de cum intri, te simţi "scanat", fotografiat şi urmărit. Ni s-a explicat că acest lucru se datorează faptului că aceeaşi clădire adăposteşte Consulatul, blabla. Ca să urci - în clădirea cu 18 etaje - există două lifturi, dar numai unul (cel care se strică tot timpul) este pentru "civili"; celălalt este pentru "domnu' Consul"... Cert este că, deşi blocul misiunii româneşti este în plin centrul Manhattanului şi arată normal (ca toate blocurile de-acolo), pare un tanc: te apropii de el cu teamă şi, oricîte flori-surîsuri arunci pentru a-l îmblînzi, nu eşti niciodată 100% sigur că nu va trece la represalii - în funcţie de cum eşti îmbrăcat, "atitudine" şi aşa mai departe. Pe scurt, sediul acesta pare un SRL păzit de securişti, în care "civilii" desfăşoară asiduu un program non-stop de achiziţii alimentare - lăzi după lăzi urcate cu liftul, ca-ntr-un depozit angro (nu-i de mirare că liftul acela se strică atît de des!).

Noul este de căutat la intrarea de alături, unde este Institutul Cultural. Directoarea Corina Şuteu (secondată de anglistul Bogdan Ştefănescu şi de colaboratoarea ei apropiată, Oana Radu) nu este la NY decît de şapte luni, dar a reuşit să dea, deja, un ştaif occidental acestei instituţii. O expoziţie DaDa realizată cu bun-gust, întîlniri cu tinerii coregrafi-dansatori din ţară, un program de teatru "alternativ" care a avut un binemeritat răsunet (cronici în New York Times etc.) şi, iată, acest minifestival de film românesc "new wave" înseamnă, de fapt, enorm - într-un timp atît de scurt - pentru ICR-NY, care, la fel ca şi celelalte institute patronate de ICR (acum se deschid tot mai multe!), trebuie să iasă din rutina aceea călduţă care presupune să nu te agiţi, să nu faci valuri, că oricum nu sînt bani... Toţi ştim că nu sînt, dar, atunci cînd ai un proiect în cap şi entuziasmul de a-l duce la bun sfîrşit, găseşti şi banii! Totul este să ştii să "decupezi" acea nişă creativă care poate interesa oraşul-gazdă. Or, este clar că la New York - "Oraşul", adică locul care dă tonul în materie de arte şi-n care există sute de evenimente "beton" în fiecare săptămînă - nu te poţi duce cu micro-evenimenţele vechi, artizanale, sleite şi obosite care nu interesează decît o mînă de nostalgici din diaspora!

E un lucru pe care l-am remarcat la petrecerea de după proiecţia de gală a filmului lui Mitulescu. Tribeca Cinemas pusese la dispoziţia ICR-NY-ului galeria de alături - un spaţiu amplu, cu o imensă poză a lui Marilyn şi care era cît se poate de trendy şi "de acolo". Noi am venit (trataţia era oferită de Consulat, fiind Ziua Naţională) cu "tradiţionalele" sarmale şi "tradiţionalii" mititei (foarte gustoşi, altminteri) şi cu năravurile de-acasă: protocolarii nu s-au mai ostenit să bifeze şi filmul, s-au înfiinţat direct la chermeză... Există şi la NY pişcotari. Unul dintre aceştia este un individ cam "dus", foarte agresiv, care vorbea despre sine - întruna - la persoana a treia: "Horvath a spus, Horvath a dres..." Avea vechea lui marotă - aceea că, la ICR-NY, nu se vorbeşte destul limba română. (În condiţiile în care "targetul" - sîc! - sînt americanii, nu văd de ce s-ar vorbi: disporenii vorbesc şi engleza, în timp ce americanii nu vorbesc româna!) Şi "Horvath" în sus, şi "Horvath" în jos... M-am făcut că nu înţeleg şi l-am întrebat cine este acest faimos "Horvath". "Păi, cum cine!? EU!" Aha, i-am spus; păi, dacă vă cheamă "Horvath", m-aşteptam să vreţi să se vorbească în maghiară!? (...Nu mai reproduc reacţia românului Horvath; v-o puteţi imagina.)

Evident, nu toţi românii din diaspora sînt aşa. Dar faptul că există şi "aşa" este o mare tristeţe...


Românii (de pretutindeni) şi filmele lor

Am revăzut-o, la NY, pe Anda Onesa - actriţa care impusese un stil de joc foarte proaspăt în cinematograful românesc de pînă în '89 (un fel de Dan Nuţu feminin). L-am revăzut pe Andrei Şerban, care a ţinut un speech foarte adevărat şi foarte contondent - la adresa "atmosferei" de la Misiune - înaintea proiecţiei lui Porumboiu, căruia i-au plăcut mult şi filmul lui Radu Muntean, şi scurtul lui Höfer (preferatul meu!), pe care nu le mai văzuse. L-am revăzut şi pe Timotei Ursu - un regizor de film plecat demult, cu care mă-ntîlnisem, razant, la masa rotundă de la Lincoln Center, acum fix zece ani. L-am cunoscut, în fine, pe Petre Rado - excelent filmolog, plecat de şi mai de mult, despre care scrisesem şi cu care am stat mult de vorbă... Am fost întrebat (de profesori de la Columbia University, de studenţi sau de simpli americani curioşi) dacă există chiar un boom cinematografic în România, cum se explică el şi care sînt perspectivele lui. Toată lumea era sincer impresionată de filmele aduse la NY. Sesiunile de Q&A (întrebări şi răspunsuri) de după proiecţiile filmelor lui Giurgiu şi Mitulescu (acesta din urmă participînd şi la una de după programul de scurte) au fost extrem de animate, ele încheindu-se, de regulă, doar pentru că trebuia să înceapă o nouă proiecţie. Iar toate proiecţiile au avut parte de săli pline!

Ce să mai spun? N-aş vrea să mă dezmint dînd dovadă, brusc, de un optimism care nu-mi stă în fire. "Situaţia" eu o văd cam aşa: filmul românesc este pe val, trebuie profitat de acest moment (inclusiv pentru a ne face lobby), dar cred în continuare că "anul cinematografic 2006" a fost doar o întîmplare: în 2007, mă tem că "situaţia va fi albastră" (cu excepţiile de rigoare: Nae Caranfil, Puiu, Muntean, Mungiu...). Aşa că voi încheia, realist-cinic, parafrazînd-o pe Coca Bloos în A fost sau n-a fost?: să ne bucurăm, domnilor, căci mîine va fi iar noroi...



 Toate articolele despre Festivalul de film românesc Talking about a Revolution, New York 2006

Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer